Dezlegare la pește 2026 – în ce zile de post poți mânca pește în 2026

Comentează

În fiecare an, Biserica Ortodoxă stabilește zilele în care credincioșii pot ține post și, totodată, zilele în care se dă dezlegare la pește. Aceste momente reprezintă o ușurare a postului și sunt legate de sărbători importante sau praznice speciale din calendarul bisericesc. În 2026, vor fi mai multe astfel de zile. Care vor fi acestea, vei afla în cele ce urmează.

Ce reprezintă postul în ortodoxie

Originea postului este interpretată în mod diferit de specialiști. Unii îl leagă de vechile practici legate de cultul morților, alții spun că postul provine din sacrificiile de animale aduse pentru cei decedați, alimente la care cei vii nu aveau voie să se atingă. De asemenea, mai este o categorie care susține că durerea cauzată de pierderea celor dragi a determinat, în mod natural, abținerea de la mâncare și băutură, transformând treptat acest gest într-un simbol al doliului, integrat în ritualurile funerare.

Mai există o teorie conform căreia postul și-ar avea rădăcinile într-o practică de sobrietate și temperanță, adoptată sau experimentată de marii înțelepți, filosofi sau fondatori de religii, aflăm de pe Creștinortodox.ro. Această formă inițială de post igienic ar fi evoluat, în timp, într-un post cu semnificație religioasă, mai ales că în anumite situații a fost asociat cu experiențe mistice sau viziuni spirituale.

În prezent, postul poate fi practicat ca exercițiu de penitență, ca pregătire pentru săvârșirea unor acte religioase sau evenimente importante ori ca ritual de doliu și purificare, exprimând durerea, tristețea sau dorința de curățire spirituală.

Pentru mulți credincioși, postul poate fi dificil, mai ales când se întinde pe perioade lungi. Zilele cu dezlegare la pește reprezintă momente de relaxare și încurajare, oferind o pauză binevenită fără a diminua valoarea duhovnicească a postului. Ele devin repere care îi ajută pe credincioși să-și ducă nevoința la bun sfârșit.

Semnificația expresiei „dezlegare la pește”

În rânduiala ortodoxă, expresia „dezlegare la pește” indică îngăduința oferită de Biserică pentru consumarea acestui aliment în anumite zile de post. Această regulă bisericească este atestată încă din începuturile creștinismului, fiind menționată în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit (439-532 d.Hr.), text esențial pentru monahismul răsăritean.

Peștele este privit ca un simbol hristologic de o profunzime aparte. În primele secole ale creștinătății, literele grecești ale cuvântului Ιχθυσ (n.n. - IHTIS) erau inițialele expresiei „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul” (Iisus Hristos ιχ - IH; Fiul lui Dumnezeu θέος - Teos = Dumnezeu şi υἱός - Iios = fiu; numele de Mântuitor σωτήρ, ὁ - sotir).

Iisus a chemat o parte dintre ucenicii Săi dintre pescari și a asemănat lucrarea creștină cu pescuirea de oameni, motiv pentru care peștele are o încărcătură teologică specială în credința creștină.

Ce sunt zilele de post cu dezlegare la pește

Pentru credincioșii ortodocși, postul reprezintă o perioadă de curățire sufletească și trupească, de apropiere de Dumnezeu prin rugăciune, smerenie și renunțarea la anumite alimente. Cu toate acestea, Biserica stabilește anumite zile cu dezlegare la pește, în care restricțiile alimentare sunt moderate.

Conform rânduielilor religioase, dezlegarea la pește trebuie percepută ca o recompensă pentru credincioșii care țin post, dar și ca o modalitate de a-l sărbători pe Domnul Iisus Hristos. Totodată, este important de reținut că zilele cu dezlegare la pește nu sunt alese întâmplător. Este sunt legate de sărbători importante sau de evenimente dedicate Maicii Domnului și Sfinților Apostoli. Aceste zile nu sunt privite ca abateri de la post, ci sunt considerate momente de alinare duhovnicească, în care asprimea postirii se împletește cu bucuria credinței.

Totodată, aceste zile sunt și prilej de bucurie și celebrare a Mântuitorului, simbolizat încă din primele secole prin pește. În timpul Penticostarului – care ține de la Înviere până la Duminica Tuturor Sfinților – în zilele de miercuri și vineri se ține post cu dezlegare la pește.

De asemenea, în Postul Crăciunului, de la Intrarea Maicii Domnului în Templu, sâmbăta și duminica se acordă dezlegare la pește, potrivit Doxologia.ro. În plus, la marile sărbători din post, ca Buna Vestire sau Intrarea Domnului în Ierusalim, Biserica oferă dezlegare la pește, îmbinând postirea cu mângâierea.

Ce semnificație are peștele în tradiția creștină

Imaginea peștelui apare încă din primele veacuri ale creștinismului în picturile din catacombe, de pe sarcofage și de pe diferite obiecte funerare. În vremea persecuților creștinilor din secolele I-IV d.Hr., aceștia recurgeau la simboluri discrete, precum mielul, păstorul, pelicanul sau peștele, pentru a-și mărturisi credința și pentru a se recunoaște între ei fără riscul de a fi descoperiți.

Alegerea peștelui nu a fost deloc întâmplătoare. Mântuitorul le-a vorbit pescarilor din Galileea prin pilde inspirate din ocupația lor, numindu-i „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). Împărăția Cerurilor este asemănată în Evanghelii cu un „năvod aruncat în mare, care adună tot felul de pești”. Astfel, peștele a devenit un simbol al bunătății divine și al mântuirii dăruite de Hristos.

Numeroși creștini purtau la gât pandantive în formă de pește, care erau realizate din metal sau piatră și aveau inscripționate pe ele expresii ca „Fie mântuirea ta!” sau „Mântuiește!”.

În spațiul românesc, cercetările arheologice de la Potaissa (Turda) au scos la iveală o gemă din onix cu imaginea Bunului Păstor purtând pe umeri un miel. În partea stângă se află un copac ale cărui două ramuri se arcuiesc deasupra Păstorului, iar pe una dintre acestea se vede o pasăre.

În partea dreaptă apare o corabie din care un om cade în apă, iar în jurul acesteia este prezentă criptograma IHTIS, fapt ce confirmă existența timpurie a simbolismului hristologic în comunitățile creștine locale, conform Doxologia.ro.

Asocierea peștelui cu minunile săvârșite de Iisus Hristos – pescuirea minunată, înmulțirea pâinilor și a peștilor, chemarea apostolilor – consolidează importanța sa teologică.

Când se dă dezlegare la pește

Conform rânduielilor bisericești, în zilele de miercuri și vineri din Postul Paștelui sau Postul Crăciunului, credincioșii ortodocși se abțin să consume alimente provenite de la animale, precum carne, ouă sau produse lactate, precum și băuturi alcoolice. În aceste zile, hrana este, de regulă, simplă, uscată sau constând în legume fierte și se consumă după orele 15:00-16:00.

Dacă ziua respectivă coincide cu sărbătorirea unui sfânt cu Doxologie mare (n.n. - recitare de rugăciune creștină lungă, de slavă, adresată Sfintei Treimi), se acordă dezlegare doar la untdelemn și vin și se mănâncă o singură dată pe zi. În schimb, pentru sărbătorirea unui Sfânt cu Priveghere (slujbă oficiată în cinstea unui sfânt, de regulă în ajun), este permis și consumul de pește.

De asemenea, peștele se poate consuma și dacă hramul bisericii cade într-o zi de miercuri sau vineri. În zilele de marți și joi există dezlegare la untdelemn și vin, iar dacă o sărbătoare importantă pică într-una dintre aceste zile, se va permite și consumul de pește.

Cum se acordă dezlegarea la pește

În calendarul ortodox, dezlegările la vin, untdelemn sau pește sunt stabilite în zilele de mare sărbătoare, respectiv praznice împărătești, sărbători dedicate Maicii Domnului ori unor sfinți importanți. În anumite eparhii, obiceiurile locale pot adăuga dezlegări suplimentare în zilele de sâmbătă și duminică.

Dezlegarea la pește exprimă, prin urmare, permisiunea oferită credincioșilor de a consuma pește în zilele rânduite, chiar dacă acestea se află în perioade de post, alături de excepțiile clasice (untdelemn și vin).

Pentru a evita eventuale neclarități, Biserica ortodoxă publică anual un calendar oficial în care zilele cu dezlegare la pește sunt indicate în mod explicit, de obicei printr-un simbol specific sau prin mențiunea „dezlegare la pește”.

Unii credincioși consideră consumul de pește drept o opțiune obișnuită pe durata posturilor, ceea ce nu corespunde realității. Din acest motiv, Biserica recomandă consultarea calendarului liturgic și informarea constantă cu privire la zilele în care se acordă dezlegare la pește, mai ales în cursul perioadelor de post.

Zilele cu dezlegare la pește în 2026

Află în continuare care vor fi zilele din 2026 în care Biserica va da dezlegare la pește, conform calendarului liturgic:

Ianuarie 2026

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Zi cu dezlegare la pește: miercuri, 7 ianuarie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Februarie 2026 – Începutul Postului Paștelui

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Zile cu dezlegare la pește: miercuri, 18 februarie și vineri, 20 februarie.

În aceste zile, se poate consuma și brânză, lapte și ouă, dar nu carne de porc sau pasăre.

Luni, 23 februarie – începe Postul Paștelui.

Martie 2026 – Postul Paștelui

Se ține post în fiecare zi.

Zi cu dezlegare la pește: miercuri, 25 martie – Buna Vestire (Blagoveștenia).

Dezlegare la untdelemn și vin: toate zilele de duminică și luni, 9 martie – Sfinții 40 de Mucenici.

Aprilie 2026 – Paștele ortodox (12 aprilie)

Continuă Postul Paștelui până în ziua Învierii Domnului.

Zile cu dezlegare la pește:

Duminică, 5 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)

Miercuri, 22 aprilie – Sf. Cuvios Teodor

Vineri, 24 aprilie – Sf. Cuvioși Mărturisitori

Miercuri, 29 aprilie – Sfinții Nouă Mucenici din Cizic

Mai 2026

Se ține post în zilele de miercuri și vineri, cu dezlegare la pește în fiecare astfel de zi.

Zile cu dezlegare la pește: 1, 6, 8, 13, 15, 20, 22, 27, 29 mai.

Se va evita carnea de porc, de vită sau de pasăre.

Iunie 2026 – Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Zile cu dezlegare la pește: 1, 8, 13-14, 15, 20-22, 24, 26-27 iunie.

Include sărbători precum Lunea Sfântului Duh, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Prooroci și sfinți recunoscuți în tradiția ortodoxă.

Iulie 2026 – Începutul Postului Maicii Domnului

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Vineri, 31 iulie – începutul Postului Maicii Domnului.

Nu sunt zile cu dezlegare la pește.

August 2026 – Postul Maicii Domnului

Se ține post din 31 iulie până pe 14 august.

Restul lunii se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Zi cu dezlegare la pește: joi, 6 august – Schimbarea la Față a Domnului.

Septembrie 2026

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Luni, 14 septembrie – post negru (Înălțarea Sfintei Cruci).

Nu există zile cu dezlegare la pește.

Octombrie 2026

Se ține post în toate zilele de miercuri și vineri.

Nu sunt zile cu dezlegare la pește.

Noiembrie 2026 – Începutul Postului Crăciunului

Se ține post în zilele de miercuri și vineri.

Începând de sâmbătă, 14 noiembrie, începe Postul Crăciunului.

Zile cu dezlegare la pește: 21, 22, 28, 29, 30 noiembrie – includ sărbători dedicate Maicii Domnului și sfinților.

Decembrie 2026 – Postul Crăciunului

Se ține post aproape toată luna până în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie.

Zile cu dezlegare la pește: 3, 5, 6, 7, 12, 13, 19 decembrie – sărbători ale sfinților cu cruce roșie și cinstire locală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește