Verbul este una dintre cele două părți de vorbire prezente în toate limbile, cealaltă este substantivul. Cuvântul verb vine din franțuzescul “verbe”, care are același sens, iar la rândul lui este preluat din latinescul “verbum”.

Ce este verbul

Verbul este partea flexibilă de vorbire, care exprimă în general acțiuni ale obiectelor/persoanelor (Andrei mănâncă. Maria citește). Celelalte verbe pot exprima: stări ale obiectelor (Mașina stă în parcare), posesia unui obiect (Mihai are o carte), necesitatea acțiunilor ori a obiectelor (Trebuie să cânt. Îmi trebuie o carte), voința sau dorința unei persoane de a face o acțiune (Vreau să merg la mare. Doresc o prăjitură):

Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală nepersonală a verbului, denumită infinitiv. Așadar, se spune verbul: a fi, a mânca, a vedea, a merge, etc.

La ce întrebări răspunde verbul

Verbul răspunde la întrebările: Ce face? Ce va face? Ce a făcut? Ce vom face?

Tipuri de verbe

După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împarte în:

Verbe impersonale – care exprimă procese ce nu au subiect agent. Exemplu: Ninge de o săptămână.

Verbe intranzitive – verbele care nu au niciun subiecte. Exemplu: plouă, ninge.

Verbe tranzitive – verbele care au legătură și cu subiectul și cu complementul direct. Exemplu: Maria a băut tot laptele din cană.

Verbe predicative sau verbe personale – sunt cele care au întotdeauna funcția sintactică de predicat verbal. Modurile predicative sunt: indicativ (se formează la toate timpurile; exemplu: eu mănânc; conjunctiv (exemplu: eu trebuie să mănânc); condițional optativ (exemplu: eu aș mânca); imperativ (Se formează doar în propoziții exclamative la persoana a doua singular și plural, exemplu: Mănâncă).

Verbe auxiliare – care ajută la conjugarea altor verbe. În limba română se folosesc trei verbe auxiliare: a avea, a fi și a vrea.

Verbe copulative – verbele la modul personal care leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală sau folosit cu valoare nominală, având funcția de nume predicativ. Exemplu de verbe copulative: a fi, a deveni, a se face, a rămâne, a ajunge, a ieși, a părea, a reprezenta, a însemna.

Flexiunea verbelor în limba română

În limba română, forma verbelor se modifică în timpul vorbirii în funcție de persoană, număr și uneori în funcție de genul subiectului. De asemenea, și prin conjugare, verbul își poate schimba forma în funcție de alți factori precum: mod, timp, aspect sau diateză.

În limba română, verbele se clasifică adesea, în funcție de terminația de la modul infinitiv, în patru grupe denumite și conjugări. Verbele pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a și conjugarea a IV-a.

  • Conjugarea I – verbe care se termină în -a. Exemplu: a crea, a veghea, a lucra, a cânta, etc.
  • Conjugarea a II-a – verbe care se termină în -ea. Exemplu: a vedea, a cădea, a avea, etc.
  • Conjugarea a III-a – verbe care se termină în -e. Exemplu: a face, a cere, a merge, a crede, etc.
  • Conjugarea a IV-a – verbe care se termină în -i sau -î. Exemplu: c titi, a fugi, a coborî, a hotărî, etc.

Voiam sau vroiam? Știi cum se scrie corect?

Modurile verbelor

Modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii ori stării pe care verbul o exprimă. Modul este asociat cu alte categorii ale verbului, precum timpul și aspectul.

În limba română există cinci moduri personale care au rol numai de predicat.

Verbul – modul Indicativ

  • Prezent – învăț, înveți, învață, învățăm, învățați, învață.
  • Trecut este compus din:
  • Imperfect – exprimă un proces trecut, dar neterminat în momentul vorbirii. Exemplu: învățam, învățai, învăța, învățați, învățau.
  • Mai mult ca perfect – exprimă un proces trecut, dar încheiat înaintea altui proces trecut și încheiat. Exemplu: învățasem, învățaseși, învățase, învățaserăm, învățaserăți, învățaseră.
  • Perfect simplu – exprimă un proces trecut și încheiat momentan ori într-un interval de timp delimitat. Exemplu: învățai, învățași, învăță, învățarăm, învățarăți, învățară.
  • Viitor – voi învăța, vei învăța, va învăța, vom învăța, veți învăța, vor învăța.
  • Viitor anterior – vor fi învățat, vei fi învățat, va fi învățat, vom fi învățat, veți fi învățat, vor fi învățat.
  • Viitor popular – o să învăț, o să înveți, o să învețe, o să învățăm, o să învățați, o să învețe.
  • Ce este adverbul și cum se clasifică

Condițional optativ

Prezent – ar fi, m-aș duce, ți-aș dat-o.

Perfect – ar fi fost, m-aș fi dus, ți-aș fi dat-o.

Imperativ – este modul personal care exprimă o poruncă, un îndemn sau o rugăminte ori sfat. Exemplu: Pleacă, trezește-te, vină, spune-mi, povestește-ne, etc.

Conjunctiv prezent – să pot, să ne arăți, să se joace.

Conjunctiv perfect – să fi putut, să ne fi arătat, să ne fi dus.

Prezumtiv prezent – of, ne-or, s-or.

Prezumtiv perfect – l-o fi mâncat, or fi fost, o fi plecat.

Moduri nepersonale – forme verbale nepredicative

Formele verbale nepredicative sunt considerate și moduri împreună cu cele personale, însă din cauza unor diferențe fundamentale de natură semantică, morfologică și sintatică, în gramatica modernă sunt luate separat. Există patru forme verbale nepredicative în limba română și nu au rol de predicat.

  • Infinitiv – Ți-am dat-o pentru a te ghida. A luat-o fără a ști ce să facă cu ea.
  • Participiu – Pariul a fost mărit. Cămășile au fost șifonate.
  • Gerunziu – Am plecat în grabă uitând să mă leg la șireturi. M-am trezit nemaiputând să dorm.
  • Supinul – Mersul pe jos este sănătos. Nu mă deranjează lătratul câinilor.

Ce este numeralul și cum se clasifică

Cum e corect:

Urmărește-ne pe Google News