Cele mai bune 10 hoteluri din lume, potrivit călătorilor

Comentează

Se apropie sezonul concediilor de vară, iar dacă vrei să îți petreci vacanța într-o locație exclusivistă, care îți asigură o serie de facilități, iată câteva recomandări. Descoperă care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume pe baza voturilor călătorilor, care îți garantează o experiență de neuitat.

Când te hotărăști să mergi într-o vacanță, ai ales deja destinația și mijlocul de transport, cazarea reprezintă una dintre cele mai importante decizii pe care urmează să o iei. Îți prezentăm câteva dintre cele mai bune hoteluri din lume, locații unde poți avea parte de o vacanță de vis.

Cele mai bune 10 hoteluri din lume

Pe baza recenziilor călătorilor, iată care sunt cele mai frumoase hoteluri din lume.

Hotel Colline de France, Brazilia

Este cel mai râvnit hotel din Brazilia, datorită locației fermecătoare și peisajului nemaipomenit. Hotelul se află în orașul montan Gramado, dispune de numeroase facilități pentru întreaga familie, meniuri speciale, la cerere, restaurant elegant și servicii de calitate. Într-un sejur la hotelul Colline de France poți fi răsfățat cu tratamente faciale deosebite la centrul wellness elegant din locație.

O noapte de cazare pornește aici de la 260 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Oblu Select Lobigili, Maldive

O vilă privată unde vei avea posibilitatea să stai deasupra apei turcoaz și să faci baie în Oceanul Indian. Hotelul Oblu Select din Maldive pune la dispoziția oaspeților tratamente spa exclusiviste, croaziere pe insulă, sporturi acvatice și multe alte activități care nu îți permit să te plictisești întregul sejur.

O noapte de cazare pornește aici de la 740 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Emerald Maldives Resort&Spa, Maldive

Tot în Maldive te poți bucura de una dintre locațiile extravagante situată pe insula Fasmendhoo. Aici găsești un complex de vile pe apă, cu piscine private și vedere care îți taie respirația.

Locația dispune de o varietate de activități, printre care: snorkeling, windsurfing sau tratamente faciale la spa ori masaj.

O noapte de cazare pornește aici de la 700 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

La Siesta Hoi An Resort&Spa, Vietnam

Hotelul are o grădină verde ce te invită la relaxare, de unde poți alege în ce piscină dorești să faci baie, cu apă sărată sau apă dulce, dar și cu o piscină la înălțime, care îți permite să te bucuri de o priveliște nemaipomenită, către câmpurile de orez locale.

Locația se află la câteva sute de metri de poarta orașului vechi și de templul Ngoc Son, dar și la câțiva kilometri de Aeroportul Internațional Noi Bai.

O noapte de cazare pornește aici de la 80 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

La Siesta Classic Ma May, Vietnam

O locație nouă a hotelului La Siesta unde poți beneficia de bucătăria vietnameză autentică, dar și de facilități variate la centrul spa. Luxul definește orice încăpere și aici, iar atenția la detalii evidențiază orice spațiu din interior.

O noapte de cazare pornește aici de la 100 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Adiwana Suweta, Indonezia

Hotelul exclusivist este înconjurat de natură verde luxuriantă și pune la dispoziția oaspeților camere amenajate perfect, proiectate cu atenție pentru a îndeplini orice nevoie. Aici poți avea parte de piscine private, dar și de liniște, departe de agitația centrului Ubud din Indonezia.

O noapte de cazare pornește aici de la 300 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Padma Resort Ubud, Indonezia

Un hotel elegant care te va impresiona de la prima vedere. Poți vedea de aici pădurile luxuriante din bambus din Payangan din Ubud. Proprietatea pune la dispoziția turiștilor serviciu de transfer gratuit în centrul orașului Ubud, dar și facilități interioare deosebite.

O noapte de cazare pornește aici de la 350 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Iberostar Grand Packard, Cuba

O locație de vis, care îți asigură vederi panoramice deosebite, dar și preparate culinare pe care nu ai cum să le încerci într-o altă parte. Este una dintre locațiile emblematice ale orașului. Hotelul este situat în partea veche a orașului Havana, la 3 kilometri de Monumentul lui Jose Marti, aproape de National Museum of Fine Arts.

De asemenea, proprietatea pune la dispoziția turiștilor și centru spa cu facilități multiple.

O noapte de cazare pornește aici de la 200 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Secrets Akumal Riviera Maya, Mexic

O locație destinată exclusiv adulților, situată în apropiere de siturile mayașe vechi de secole Tulum și Coba. Hotelul este situat de-a lungul faimoaselor plaje cu nisip alb și apă limpede, în inima Rivierei Maya. Orașul Cancun se află la aproximativ o oră de mers cu mașina de aici.

Locația elegantă pune la dispoziție o serie de sporturi nautice, cursuri de dans, limba spaniolă, spectacole muzicale live, petreceri pe plajă, dar și un centru de fitness dotat cu toate facilitățile.

O noapte de cazare pornește aici de la 650 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Sofitel Mexico City Reforma, Mexic

Este o altă locație de lux din Mexic unde vei putea avea parte de un sejur perfect. Te poți răsfăța cu priveliștile uluitoare ale orașului, te poți bucura de facilitățile centrului spa, dar și de restaurante cu preparate locale deosebite și baruri cu cocteiluri speciale.

O noapte de cazare pornește aici de la 500 de dolari, în funcție de perioadă, dar și de tipul de cameră și facilitățile dorite.

Așadar, dacă plănuiești un sejur deosebit în acest an, recomandările de mai sus te pot ajuta să alegi locația perfectă pentru o vacanță de neuitat.

Sursă info: brit.co

Sursă foto: booking.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește