Rețete simple cu fructe de pădure. Cele mai sănătoase moduri de a consuma afine, căpșune, zmeură și mure

Comentează
Rețete simple cu fructe de pădure

Rețete simple cu fructe de pădure. Căpșunele, zmeura, afinele și murele sunt cele mai bune surse de antioxidanți, substanțele acelea minunate care întârzie procesul îmbătrânirii și luptă cu radicalii liberi care pot face ravagii în organism. N-ar trebui să fie o corvoadă să le consumi, de vreme ce sunt și foarte gustoase, dar dacă vrei să variezi un pic meniul și să nu le mănânci doar ca atare, le poți combina ingenios în salate, le poți pasa ca să faci smoothie și le poți savura cu iaurt sau în prăjituri simple, fără mult zahăr ori creme grele. Iată câteva moduri sănătoase de a consuma fructele de pădure.

Rețete simple cu fructe de pădure: salată cu brânză

Combină câteva frunze de salată ruptă grosier (poți folosi și rucola sau baby spanac, depinde ce-ți place) cu două, trei căpșune tăiate în jumătăți, câteva afine și un pic de zmeură. Zdrobește două nuci și presară-le peste, apoi procedează la fel cu o bucată de brânză (cu mucegai, brie sau cheddar). Mai pune un strop de ulei de măsline și unul de oțet, un pic de sare și de piper și e gata de servire.

Rețete simple cu fructe de pădure: salată cu nuci și afine

Ai nevoie de frunze diverse (rucola, baby spanac, chiar și un pic de mentă), câteva afine, nuci pecan, o piersică sau o nectarină (felii) și două pătrățele de ciocolată neagră (85% cacao) rasă sau tăiată bucățele foarte subțiri. Așază-le pe farfurie și stropește-le cu un dressing făcut din ulei de măsline, o lingură de miere, 3 linguri de zeamă de lămâie, sare și piper după gust. În loc de pâine, folosește un măr verde feliat.

Rețete simple cu fructe de pădure: smoothie de zmeură

Pasează în blender o cană de zmeură, o jumătate de cană de iaurt degresat, o banană coaptă și o cană de suc de portocale. Presară apoi semințele preferate (mac, dovleac, in) și adaugă smeură proaspătă.

Rețete simple cu fructe de pădure: limonadă cu mure

Pasează un pumn de mure în blender cu două, trei linguri de zeamă de lămâie și apă rece. Toarnă în pahare, adaugă câtă apă e nevoie, miere după gust și, la final, cuburi de gheață și mure.

Rețete simple cu fructe de pădure: afine cu iaurt

Cea mai simplă gustare sau un deserti foarte sănătos: amestecă în iaurtul preferat o mțnă de afine și o linguriță de miere.

Rețete simple cu fructe de pădure: pandișpan cu căpșune

Ingrediente: 4 ouă, 5 linguri de zahăr, un vârf de cuțit de sare, un plic de zahăr vanilat, 4 linguri de făină, un un de linguriță de bicarbonat, o linguriță de zeamă de lămâie, căpșune proaspete; pentru cremă - 250 g mascarpone, 250 ml frișcă, o lingură, două de zahăr pudră.

Preparare: bate bine gălbenușurile cu zahărul, sarea și zahărul vanilat, adaugă făina, lingură cu lingură, apoi bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie, iar la final încorporează albușurile bătute spumă în prealabil. Bagă blatul în cuptor, la foc mediu și până se coace, bate frișca, apoi amestec-o bine cu brânza mascarpone. Adaugă zahăr după gust. După ce se răcește pandișpanul, taie-l (sau rupe-l) în bucățele, așază-le în farfurii și pune peste acestea câteva linguri de cremă, apoi căpșune tăiate în jumătăți.

Rețete simple cu fructe de pădure: cremă de iaurt cu mure

Pasează un iaurt cu câteva mure și o linguriță de miere. Presară într-o cupă sau într-un bol câțiva fulgi de cereale, toarnă peste ei crema obținută, adaugă mure și mentă proaspătă.

Rețete simple cu fructe de pădure: budincă de chia cu zmeură

Ingrediente: 60 g semințe de chia, 240 ml lapte de migdale sau de soia, două linguri de miere, un strop de esență de vanilie, fructe pentru servire.

Preparare: se toarnă laptele peste semințe (într-un bol încăpător), se adaugă mierea și esența de vanilie, se amestecă și se dă la rece pentru câteva ore (ideal, peste noapte). Se adaugă zmeura în momentul servirii. Se pot pune și câțiva fulgi de cereale, dacă vrei ceva mai consistent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
06:35
Rusia a reluat atacurile cu drone asupra Kievului, după ce pauza ordonată de Vladimir Putin a expirat
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
05:54
Ruslan Kravchenko, procurorul general al Ucrainei, demisionează după un scandal de corupție
7 sept.
Un reactor configurat pentru producția de arme nucleare a fost descoperit în Siria
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
7 sept.
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?