Managerul unui centru de meditații din București: „Vin părinți cu copii de clase primare sau cu copii de 10 pe linie. Le zic că nota 15 nu s-a inventat”

Comentează

Violeta Niță a înființat în urmă cu zece ani Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală din București, iar anul ăsta a lansat aplicația „Aleg liceu”, ca să-i ajute pe elevi să meargă la sigur la admitere. Într-un dialog cu Școala 9, aceasta a vorbit despre cum meditațiile au devenit o modă printre părinți, chiar și când copiii lor nu au nevoie. Antreprenoarea a explicat și statisticile din spatele aplicației care ajută elevii să intre la liceul dorit. Anul trecut au existat elevi cu 8 și 9 care nu au fost repartizați în prima etapă la niciun liceu.

Violeta Niță are o formare în administrație publică și până acum zece ani a fost consultant pentru fonduri europene. Fiindcă obținea milioane de euro pentru alții, i-a venit ideea să caute fonduri pentru un business al ei. Așa că s-a înscris la un program de ajutor de stat pentru tineri întreprinzători și a înființat centrul de meditații.

Prin el a putut să aibă o oglindă reală a învățământului românesc. Explicația ei pentru faptul că notele date la clasă sunt mai mari decât cele de la examene?

„Se dau notele mai ușor, poți să copiezi, profesorii aruncă o poză din manual în classroom, te pune să o copiezi în caiet, trimiți o poză și deja ai 10. Asta spun de la mine din casă, nu din poveștile altora. Sunt părinți care vor neapărat numai note mari și atunci pun presiune. Iar în cazul copiilor din sistemul de învățământ privat, ca să fie mama și tata fericiți și să plătească taxa, umflăm note”, mai spune antreprenoarea.

Apoi, piața meditațiilor a tot crescut exponențial și vin părinți cu elevi din clase tot mai mici să fie pregătiți. „Mi se încrețește sufletul la ideea că e nevoie de meditații în clasele I-IV. Pe parcurs, necesitatea meditațiilor apărea la clase tot mai mici și eu refuzam copii de clasa a V-a. Sunt părinți care mă sună în august că urmează copilul să înceapă a V-a în septembrie și să înceapă meditațiile. Și eu îi întreb de unde știți că are nevoie? Preventiv, îmi zic. Eu le spun că meditațiile se administrează ca antibioticul, ca nevoie, nu preventiv, pentru că altfel, când aveți nevoie pe bune, nu-și mai face efectul”.

Arhiva foto

„Meditațiile sunt ca roțile ajutătoare, dar examenul e fără roți”

La mijloc sunt multe cauze, este de părere deținătoarea centrului de meditații. Cel mai adesea aude însă: toată lumea face.

„Eu nu iau copiii care vin la modă. Am părinți care vin la mine cu copii cu 10 pe linie să facă meditații. Eu am o replică nu foarte politicoasă: nota 15 nu s-a inventat și atunci eu nu am cum să-i ajut. Am părinți care au dumnealor un statut și trebuie să-l susțină și copilul. Și am întâlnit replica asta: toată lumea face”, spune Violeta Niță.

Crede că există și un efect advers al meditațiilor: „Ajung într-a VIII-a cei care au beneficiat de meditații dintr-a V-a și pur și simplu sunt ca niște copii care au mers cu roți ajutătoare în permanență și examenul e fără roți. Noi vrem să știe instant când le dăm roțile ajutătoare jos să se poată descurca singuri”.

De când are centrul de meditații, a întâlnit adesea copii care au fost șantajați de profesorii de la clasă cu meditațiile, chiar dacă să-i pregătești pe elevii tăi „este ilegal și imoral”, spune femeia.

„Această nevoie de meditații arată dezastrul în care se află învățământul. Nu există niciun moment, niciun punct de unde țara asta să-și revină decât dacă își revine învățământul”, concluzionează ea pentru Școala 9.

Cum i-a venit ideea unei aplicații

Tot centrul de meditații i-a dat ideea de a face o aplicație pentru admiterea la liceu. În 2021, fiul Violetei a fost admis la un liceu din București la prima opțiune pe care a pus-o pe listă. Chiar dacă știa că are șanse la primele de pe listă, completase vreo sută de licee. Mama făcuse tot felul de statistici să vadă la ce unități de învățământ are cu adevărat șanse.

„Eu am știut, pe baza statisticii făcute la notele de la Evaluare Națională, că mediile din 2021 sunt mult mai mici decât cele din 2020 și că eu mă păcălesc dacă mă raportez la 2020. Dacă eu mă raportam la media băiatului meu, nu intra la liceul la care voia el. Dar știind că de fapt trebuie să mă raportez la mediile din 2019, copilul a intrat la prima opțiune. Asta a însemnat ore de muncă”, își amintește antreprenoarea.

După acest succes, antreprenoarea de 45 de ani a început calculele pentru fiica ei, acum în clasa a VI-a, folosindu-se de medii estimative pe care le-ar putea avea fata ei.

An de an, la centrul de meditații pe care îl conduce, părinții veneau în pragul Evaluării Naționale să o întrebe cum să procedeze la admitere. „Într-un Excel, făceam calcule din 25 în 25 de sutimi - câți copii au avut între 9,25 și 9,50 și tot așa - după care procentual la numărul de elevi care au dat examen. Nu e totuna să se bată pe același număr de locuri în liceu 15.000 de elevi sau 11.000 de elevi. Și am constatat astfel că nu te poți baza pe broșura pe care o primești de la școală, unde scrie numărul liceului, specializarea și cu cât s-a intrat anul trecut, pentru că de multe ori media de anul trecut nu se pupă cu ce a fost anul ăsta”, explică Violeta Niță.

Într-o dimineață, ascultând la radio despre un antreprenor care a făcut o aplicație mobilă, s-a gândit și ea ce soluție ar putea fi transpusă într-o aplicație. Și i-a picat fisa: a început să lucreze la „Aleg liceu”, aplicație care îți dă rapoarte personalizate, după medii, specializarea aleasă, distanța de acasă la școală.

Se poate accesa direct în browser sau se descarcă și se folosește pe telefon și costă 75 de lei.

Cum are loc acum admiterea la liceu

Noutatea acestui an este că nu mai sunt luate în calcul mediile anilor de gimnaziu. Asta înseamnă că media de admitere este media aritmetică între notele la cele două probe de la Evaluarea Națională (română și matematică), calculată fără rotunjire, la două zecimale.

Părinții trec printr-o serie de instruiri la școală, cum să completeze fișele de admitere. Fiecare liceu are un cod din trei cifre și acesta trebuie trecut în căsuțele de pe fișă. Pot completa până la 280 de coduri.

Ordinul de ministru pentru admiterea computerizată, aici.

Dar ce licee să aleagă? Este întrebarea pe care o primea Violeta Niță an de an.

Acum, aplicația Aleg Liceu le oferă utilizatorilor din toată țara un număr de rapoarte cu niște note estimative pe care le aleg ei, ca aceștia să se orienteze, și rapoarte după ce știu exact nota de la Evaluare. Pot introduce acolo profilurile și specializările dorite, dar și distanța de acasă la liceu și ce opțiuni de transport au.

Practic, aplicația face comparație cu anul cel mai apropiat ca rezultate, care poată să nu fie anul trecut. Pe broșura Ministerului Educației ai ca indicator doar mediile cu care s-a intrat cu un an în urmă.

„N-au fost doi ani consecutivi la fel ca să te poți baza pe media din anii anteriori. Pentru că nu avem un sistem standardizat de evaluare și atunci e cum se nimerește și cum ai noroc în anul ăla. După care, contează mult numărul de elevi care termină clasa a VIII-a”, spune antreprenoarea.

Și dă exemplul ultimilor ani: „2019 a fost un an relativ normal, a venit 2020 cu pandemia, s-a scos materie, au bubuit note mari. În 2021 s-a intrat într-o relativă normalitate și atunci a fost examenul mai greu, s-au luat note mai mici, dar părinții s-au uitat la mediile din 2020. Ei n-au știut cât valorează de fapt nota copiilor. Un 8 de anul ăsta nu valorează cât un 8 de anul trecut. Matei, fiul meu, a avut colegi în clasă cu medii mai mari decât a lui care n-au intrat decât la a 10-15-a opțiune”.

Arhiva foto

Cum se face repartiția, după opțiuni sau după medii?

Violeta Niță explică și că în timp ce elevii cu medii mari au locurile garantate la liceele pe care și le doresc, în București cel puțin, elevii cu medii mai mici stau cu emoții mereu până se afișează rezultatele. În țară, lucrurile sunt mai așezate, dar în Capitală, bătălia e crâncenă de obicei.

„Le explic părinților inclusiv cum repartizează calculatorul, că ei nu știu: dacă copilul meu are 8, vine unul cu 7,50 și îl dă de pe loc dacă a avut el prima opțiune la liceul ăla? Explic inclusiv acest lucru: vor scădea mediile anul acesta undeva cu 20 de sutimi cel puțin doar din faptul că nu se mai iau în calcul mediile din gimnaziu. Pentru că ponderea copiilor care aveau medii mari în gimnaziu și obțineau la Evaluarea Națională un punct, un punct jumate mai puțin, diferența e foarte mare”.

Este esențială ordinea opțiunilor, fiindcă prima opțiune este și prima luată în considerare pentru fiecare elev. Dacă tu ai 7 și ai pus la prima opțiune liceul X, vei intra la acel liceu, chiar dacă există un alt elev cu medie mai mare, dar pentru care liceul X este a zecea opțiune.

Ulterior, departajarea la doi elevi care au aceeași medie și aceeași opțiune se face după alte criterii:

  • nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale, 
  • nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale, 
  • nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naționale, 
  • media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a. 

Predicții pentru Admiterea 2023

Media anilor de gimnaziu însemna 25% din media de admitere. Pentru mulți elevi, mediile anilor de școală erau mai mari și le ridicau nota finală. Anul acesta, Violeta Niță se așteaptă la rezultate mai slabe și fiindcă susține Evaluarea generația pandemiei.

„Au venit din urmă generațiile care au făcut școală online mult timp. Anul acesta sunt copiii care au făcut a VI-a online și cred că și jumătate din a VII-a. Cei care vin la anul sunt cei care au făcut a V-a online. E groaznic că au avut startul în gimnaziu în online, care s-a făcut la mișto în 99% din cazuri”, spune aceasta.

Articolul complet, în Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
19:10
Explozii și evacuări pe aeroportul din Riad: mai mulți pasageri răniți. Medicii sunt chemați la spitale pentru o „situație de urgență”
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
18:40
Susținătorii lui Călin Georgescu la Arestul Central și DIICOT au primit amenzi de 101.000 lei. Jandarmeria Capitalei a făcut și 5 sesizări penale
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...