Profesor amenințat cu moartea pentru o temă la fizică. Părintele, audiat după 6 luni și iertat. „Dacă o pățea un procuror?”

 3 comentarii

O temă la fizică a ajuns pe masa procurorilor și acum a judecătorilor din Hunedoara. Nicolae Ardelean, profesor la Școala „I. D. Sîrbu” din Petrila, a fost sunat, în septembrie anul trecut, de tatăl uneia dintre elevele sale, a povestit acesta publicației Școala 9. Cazul aduce în discuție un fenomen mai larg, cel al violenței împotriva profesorilor și limitele sistemului din România. De altfel, un proiect de lege care înăsprea pedepsele pentru cei care agresează dascăli a fost respins de Parlament anul trecut.

După aproape un an, procurorii au decis renunțarea la urmărirea penală, iar conducerea școlii nu a reușit în tot acest timp să-l convingă pe tată să vină la o discuție. Profesorul a mers mai departe și l-a dat în judecată pe tată, ocazie cu care a aflat că acesta avusese o condamnare în Italia pentru furt „săvârșit cu violență sau cu ajutorul armelor”.

Tatăl susține că tema care l-a deranjat a fost „ce formă, ce gust și ce elasticitate are banana”. Profesorul spune că le-a cerut elevilor „să calculeze volumul și suprafața unei camere”.

„Mi-a zis că mă caută și în gaură de șarpe și mă omoară”

Pe 27 septembrie 2021, la 18.28, profesorul de fizică Nicolae Ardelean (62 de ani) se afla în bucătărie, împreună cu un muncitor care instala un detector de gaz. Își amintește exact momentul fiindcă avea să-l dea cu totul peste cap, după cum povestește azi. Acela a fost momentul în care i-a sunat telefonul. Era Ioan Drăgoescu, tatăl uneia dintre elevele sale de la Școala „I. D. Sîrbu”. Nu se cunoșteau.

„M-a sunat și m-a terfelit, m-a băgat și m-a amenințat cu moartea. M-a înjurat și mi-a comunicat că-mi pune interdicție pe orașul Petrila și să nu mai îndrăznesc vreodată să le dau temă copiilor. Jignirile nu le pot reproduce, dar m-a acuzat și că am deficiențe mentale, mi-a zis că mă caută și în gaură de șarpe și mă omoară”, a povestit profesorul pentru Școala 9, la mai bine de un an de la eveniment.

Profesorul a mai fost sunat o dată în aceeași zi și a înregistrat al doilea apel. „Dacă tu le dai teme de-a… (cuvânt obscen) Te caut, n-ai ce să-mi faci! Știu că tu înregistrezi, dar pentru mine e pistol cu apă. (...) Ce temă le dai tu cu măsuratul bananei și măsuratul camerei? Vezi că am vorbit cu multă lume și nu e bine ce faci…”, i-a spus profesorului la telefon și a închis brusc. Tatăl i-a zis și că vrea să se întâlnească cu el, dar nu la școală.

„Toată viața am fost o persoană puternică, dar acel moment m-a afectat foarte tare pe mine și pe familia mea. L-am invitat politicos la școală, orice probleme le rezolvi prin comunicare, dar m-a refuzat. A afirmat că legea pentru el este pistol de apă și nu are nimeni ce să-i facă”, mai spune cadrul didactic.

Părintele, chemat la audieri după jumătate de an

A doua zi, bărbatul a mers direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a depus o plângere. Apoi s-a dus la școală, fiindcă avea ore, dar n-a putut să se concentreze după o noapte de nesomn. I-a cerut directoarei școlii să fie învoit.

„Am fost șocat. Mi-am luat concediu medical cinci săptămâni, am fost la medic de specialitate, mi-a dat diagnosticul tulburare anxioasă și mi-a recomandat repaus. Sunt o persoană puternică, dar am fost afectat. În 37 de ani de învățământ nu am mai pățit așa ceva”, spune profesorul. A revenit după concediul medical la catedră și a tot așteptat să fie anunțat de mersul anchetei, dar nu a primit niciun semn.

Pe 26 ianuarie a făcut o plângere online la Corpul de control al prim-ministrului și pe 23 februarie a fost chemat din nou la Inspectoratul de Poliție Deva pentru declarații. „Agresorul, în schimb, a fost audiat de Poliția din Petrila la sfârșitul lunii martie – început de aprilie. Nu se poate așa ceva! Dacă era amenințat un procuror sau judecător cu moartea ar fi fost la fel?”

Procurorii dau vina pe lipsa de personal pentru faptul că nu au adunat declarațiile mai devreme. „Dosarul având ca obiect săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prevăzută de articolul 206 al Codului Penal, a fost soluționat într-un termen rezonabil potrivit jurisprudenței CEDO. În ce privește celeritatea efectuării actelor de urmărire penală, acest aspect este afectat de volumul mare de muncă și numărul redus al lucrătorilor de poliție”, au răspuns aceștia la solicitarea Școala 9.

Apoi, în iulie anul acesta, Nicolae Ardelean a primit prin poștă ordonanța de renunțare la urmărirea penală.

„L-am sunat să-l întreb de ce dă asemenea teme”

În fața procurorilor, Ioan Drăgoescu a spus că a fost deranjat de faptul că tema „nu are nicio legătură cu fizica, respectiv «ce formă, ce gust și ce elasticitate are banana»”.

Contactat de Școala 9, acesta neagă că l-ar fi amenințat pe profesor. „El poate să susțină ce vrea, eu nu l-am sunat să-l ameninț pentru că nu-mi stă în caracter. Omul am înțeles că are probleme psihice și nu am înțeles ce caută în învățământ. Am avut o interacțiune telefonică și nu de amenințare și mi se pare că s-a simțit lezat că l-am sunat să-l întreb de ce dă asemenea teme: ce gust are banana, ce miros și ce elasticitate”, a declarat acesta.

„Și părinții au fost revoltați că se dă asemenea temă. Mai departe nu știu ce-și dorește. A venit și neînceperea urmăririi penale. Omul fabulează”, a adăugat acesta.

Părintele spune că tema la fizică e cea care l-a deranjat pe el și pe alți părinți

Profesorul de fizică susține că tema a fost cu totul alta: copiilor li s-a cerut să calculeze volumul și suprafața camerei în care locuiesc.

Dacă n-a fost o preocupare în sala de clasă de la Petrila, la nivel internațional, tema nu este deloc neglijată și oamenii de știință s-au aplecat către a studia proprietățile mecanice ale acestui fruct din care se vând peste 100 de miliarde de tone anual. Cercetătorii au fost preocupați de rezistența bananei, studiu cu aplicare în industria alimentară și pentru lanțurile de aprovizionare.

Amenințările „au fost percepute în mod exagerat de persoana vătămată”

Profesorul a fost, așadar, anunțat în vară de procurori că s-a renunțat la urmărirea penală pentru că nu este vorba de „un mod de operare complex”, ci un „conflict spontan, în urma unor neînțelegeri între părinte și profesor referitor la tema de la ora de fizică, discuții contradictorii care au escaladat în injurii și amenințări care au fost percepute în mod exagerat de persoana vătămată”.

De asemenea, au evaluat și că dacă investigația continua, cheltuiala pentru statul român ar fi fost prea mare „prin raportare la gravitatea faptei”. Profesorul îi contrazice cu privire la daune: „Cinci săptămâni cât am fost în concediu medical, 317 elevi, adică 13 clase, nu au făcut ore de curs pentru că nu au avut cu cine. Deci procesul de învățământ a fost bulversat.”

Profesorul a mers mai departe și l-a dat în judecată pe Ioan Drăgoescu. Așa a aflat că acesta avea în cazier o condamnare cu închisoarea în Veneția, Italia, pentru „furt săvârșit cu violență sau cu ajutorul armelor ori însoțit de amenințarea cu violența sau uzul de arme”. Are un nou termen pe 17 ianuarie.

Nicolae Ardelean este determinat să apeleze și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „Sunt dispus să merg până la capăt singur și să mă lupt cu toată poliția, cu oricine din țara asta. În final, merg și la CEDO pentru că mi-au fost încălcate toate drepturile. Dacă nu, eu cer azil politic în altă țară. Am 62 de ani și ăsta a fost visul meu dintotdeauna, să mor într-o țară civilizată”, spune profesorul.

Școala: „Nu putem sancționa părintele pentru atitudine”

Directoarea Școlii „I. D. Sîrbu” din Petrila, Zorilă Coculeana, spune că a încercat în mai multe rânduri să-l aducă pe părinte la o discuție, dar fără succes. „Eu am invitat și telefonic, și prin mesaj cu confirmare de primire prin intermediul Poștei Române către familie să vină la școală și să avem o discuție împreună cu domnul profesor. Familia nu a răspuns solicitării”, a declarat managerul școlii.

Până la data respectivă, nici după aceea, nu a existat nicio sesizare din partea părintelui referitoare la atitudinea colegului meu la clasă în relația cu eleva în cauză. Domnul profesor are o atitudine corespunzătoare și corectă în cadrul colectivului de cadre didactice, la clasă își face datoria, nu a existat nicio sesizare din partea părintelui sau a altor părinți cu privire la atitudinea sa. Zorilă Coculeana, directoarea Școlii „I. D. Sîrbu” din Petrila:

Directoarea susține, la fel ca Inspectoratul Școlar, că nu poate face mare lucru fiindcă discuția „s-a desfășurat în afara programului școlar, a fost o discuție privată între colegul meu și tatăl elevelor”.

„Noi ca instituție nu putem sancționa părintele pentru atitudine. Și în conflictele dintre elevi, ce se întâmplă în afara spațiului școlar, eu atât pot să sesizez asistența socială, dar nu pot interveni în afara spațiului școlar”, susține directoarea.

Despre limitările legii a vorbit și Paul Rusu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar din județul Hunedoara. „Poate sună cam dur ce spun, dar școala este o instituție publică care are o misiune precisă și nu ar trebui să țină cont de voința unor federații de părinți sau asociații de elevi care să intervină în actul de predare. Pe vremea noastră, elevul avea datoria principală să învețe”, a spus acesta.

A mai spus și că profesorul amenințat nu le-a cerut sprijinul juridic așa cum are dreptul, fiind membru de sindicat.

Un proiect de lege care pedepsea agresiunile la adresa profesorilor, declarat neconstituțional de CCR și respins de Parlament

În 2016, fostul senator PSD Șerban Nicolae a elaborat un proiect de lege menit să pedepsească mai dur abuzurile și agresiunile la care este supus personalul din învățământul preuniversitar. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților și de Senat (în februarie 2020), potrivit site-ului Asociației Vedem Just.

Ce prevedea documentul:

- amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui profesor aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea se vor sancționa mai aspru: limitele de pedeapsă prevăzută de Codul penal pentru aceste infracțiuni se majorează cu o treime. De exemplu, pentru amenințare, pedeapsa va fi de la 4 luni la un an și trei luni închisoare; pentru lovire va fi 4 luni – 2 ani și 8 luni; dacă vătămarea necesită până în 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa va fi 8 luni – 6 ani și 8 luni; pentru vătămări mai grave va fi 2 ani și 8 luni – 9 ani și 4 luni;
– pentru comiterea oricărei infracțiuni împotriva profesorului sau a bunurilor lui ori a membrilor familiei sale în scop de intimidare sau răzbunare: limitele de pedeapsă prevăzută de Codul penal pentru aceste infracțiuni se majorează cu o treime. De exemplu, pentru distrugere sau violare de domiciliu, pedeapsa va fi 4 luni – 2 ani și 8 luni închisoare; pentru furt va fi 8 luni – 4 ani închisoare.

Proiectul a fost atacat la Curtea Constituțională în urma unei demers al unor parlamentari USR și PNL, declarat neconstituțional, retrimis în Parlament și respins de Senat în septembrie 2021.

În Italia, un părinte a fost condamnat la închisoare pentru că a amenințat un profesor

Alte țări au reușit să introducă legi mai dure care să reglementeze astfel de situații. În 2021, în Italia, a fost dat un decret cu privire la delictele comise împotriva funcționarilor publici, prin urmare, și împotriva cadrelor didactice.

Legea a urmat unei petiții cu sute de mii de semnatari care au cerut înăsprirea legislației fiindcă profesorii se confruntă cu un val de violențe și atitudini nepotrivite. „Statutul profesorului a pierdut ușor-ușor din autoritate și prestigiu, călcat în picioare de logici de putere care îi subminează seriozitatea și valoarea instituțională”, au arătat semnatarii atunci.

Efectele noii legi au apărut abia luna trecută, când un tată din provincia Parma, care a insultat-o pe profesoara fiului său fiindcă aceasta îi făcuse observații, a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru ultraj.

„Mulți nu-și dau seama deloc că atunci când au de-a face cu profesorii copiilor lor au de-a face cu funcționari publici care, în exercitarea atribuțiilor lor, sunt înzestrați cu puteri autoritare”, au explicat reprezentanții unei asociații de profesori din Parma și Piacenza, citați de publicația Tecnica della Scuola.

Și profesorii americani au cerut măsuri pentru a reduce cazurile de violență împotriva lor. Jumătate dintre cadrele didactice și lucrătorii din învățământ americani spun că au fost amenințați cel puțin o dată de-a lungul carierei, potrivit American Psychological Association. Pentru mulți, acesta este principalul motiv pentru care ajung să renunțe la profesie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 14.12.2022, 13:32

    Justiția din România este o instituție care apără infractorii.

  • Avatar comentarii

    AlexisAlex 14.12.2022, 14:44

    Proiectul "Romania educata" ar trebui redenumit "Profesorii-pres in fata parintilor". Multumiri domnului presedinte! Adevarul este ca, in cei 8 ani de la inscaunare, proiectul asta pe Educatie merge la fel de bine ca si celalalt de politica externa pe care si l-a asumat. In rest, imperial ca de obicei si cu atitudinea aia de "nu ma merita tara asta de saraci".

  • Avatar comentarii

    FlorinAvram2022 14.12.2022, 19:48

    Profesorul cred ca a gresit materia. Daca elevii calculeaza la fizica volumul unei camere, la geometrie ce mai fac ? Parintele are dreptate 100%. Profesorul trebuia sa calculeze in clasa elasticitatea bananei impreuna cu elevii . E plina Romania de genul de profesori : eu sunt destept, elevii nu stiu nimic. Eu sunt ferm convins ca parintele a fost provocat. Profesorii prima data ar trebui sa se spele pe ochii cand vine vorba de educatie, ei inca mai predau in stilul anilor `50. Acest parinte a tras un semnal de alarma, bravo lui pentru curaj. Are respectul meu.

ALTE ȘTIRI
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
MONDEN
Cătălin Botezatu | Foto: Instagram
09:41
Cătălin Botezatu a recunoscut de ce nu are iubită: „Eu am ales de mult”. Adevărul despre viața designerului
Brigitte Pastramă și Ilie Năstase, schimbi de replici
08:54
Schimb de replici între Ilie Năstase și Brigitte Pastramă. „Se face de râs, poate e beat. De obicei la ora asta era mereu într-o stare nasoală”
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
10:37
Zăcământul de la Rovina ascunde 217 tone de aur și 635.000 de tone de cupru. Proiectul românesc, al doilea ca mărime din Europa, așteaptă o finanțare de 400 milioane dolari
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
09:59
Ce se întâmplă cu Gabriela Prisăcariu după ce Dani Oțil a plecat de acasă, la filmările pentru „Power Couple”. „Îmi este foarte greu”
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri