Iată 4 obiceiuri care îți fac zilnic rău fără să știi:

1. Minți

De cate ori ți-ai complimentat colega de serviciu că îi sta bine noua cofura (desi nu era așa) sau că ai dat pe o pereche de pantofi o căruță de bani, când în realitate erau un adevart chilipir? Nu ți se pare un lucru grav și, totuși, spun specialiștii, aceste minciunele nu iți fac deloc bine. Să pare că și minciunile nevinovate generează în organism eliberarea hormonilor de stres, atât de periculoși pentru sănătate. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Notre Dame, voluntarii care au redus “cantitatea” de minciuni rostite zilnic, s-au confruntat cu mai puține dureri de cap, gât sau anxietate.

2. Mănânci la birou

Când ai o zi încărcată este foarte tentant să sari peste pauza de masa și să înfuleci ceva la birou. Și iată cum iți faci rău de trei ori. În primul rand, nu iei pauza, ceea ce creste nivelul de stres. În al doilea rand, nu te concentrezi la mâncare, ceea ce înseamnă că pierzi semnalul de sațietate transmis de creier, cu alte cuvinte vei manca mai mult decât trebuie. În al treilea rand iți supui prânzul unui risc de contaminare cu bacterii. Potrivit unui studiu recent, realizat la Universitatea din Arizona, biroul poate conține de 400 de ori mai multe bacterii decât scaunul de la toaleta. Poate și din simplul motiv că o toaleta se dezinfectează mai des decât un birou. Citește continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

ARTICOL PRELUAT DE PE SFATULPARINTILOR.RO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 16.11.2022, 13:18

Tu ai un singur prost obicei care-ți face rău fără să știi : te adresezi la pertu cititorilor. Oare există vreo grădiniță care să te învețe că așa ceva nu se face de către cineva care are chipurile cei 7 ani de acasă ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.