Cum au ciopârțit aleșii noua lege ANI. Ce a mai rămas din transparența averilor politicienilor

 2 comentarii
Foto
Analiză

Averile politicienilor vor fi parțial la controlul marelui public, dar într-un mod criptic, conform noii legi ANI, într-o formă care va da mai puține bătăi de cap celor care vor să nu ofere prea multe explicații despre modul cum le-au crescut veniturile. Joi este dat votul final pe proiectul de lege.

UPDATE Sorin Grindeanu și-a publicat declarația de avere pe site-ul PSD. Aceasa poate fi disponibilă aici. Surse social-democrate au precizat că aceste declarații sunt de miercuri pe pagina partidului. Mai mult, potrivit acestora PSD a fost singurul partid care „ a militat pentru declarația de interese financiare”, fiind depuse în acest sens amendamente de la grupul de lucru pe justiție. „Soluția cu declarația financiară respectă decizia CCR”, mai punctează surse din PSD.

***

La un an și două luni de la celebra decizie a CCR prin care nu mai exista obligativitatea depunerii declarațiilor de avere și cu atât mai puțin a lăsării lor la îndemâna publicului, aleșii au revizuit legea.

În 2025, o parte consistentă a pledoariei majorității din CCR (pentru că au fost și două opinii separate, una a judecătoarelor Livia Stanciu și Mihaela Ciochină, iar una a judecătoarei Iulia Scântei) pentru „ocrotirea vieții intime”, „familială și privată”.

Direcția indicată de CCR

Singura portiță de atunci pentru un minim de transparență era lăsat la paragraful 54 al motivării, unde se pleda pentru transparența veniturilor cel puțin pentru demnitarii publici aleși sau numiți.

„Ca atare, Curtea reține că, în principiu, persoanele care au, potrivit legii, obligația de a depune anual declarații de avere sunt fie numite în respectivele funcții, prin concurs/examen, fie numite printr-o decizie politică a unei autorități ori alese prin vot de cetățeni. În cazul acestora din urmă, datorită caracterului electiv al funcției deținute sau a naturii deciziei politice de numire, Curtea consideră că este justificat un control al publicului, pe considerentul că persoana respectivă a fost propulsată într-o funcție de demnitate publică prin alegere sau numire politică”, explicau judecătorii în decizia CCR din 2024.

Ce au înțeles politicienii

Ce au înțeles legiuitorii din acel „control al publicului”. În primul rând, declarațiile de avere și de interese se completează electronic și se depun la Agenția Națională de Integritate, unde pot deveni secrete pentru presă, societate civilă și așa mai departe. Sunt 46 de categorii profesionale care trebuie să le completeze și să le depună, de la președintele României, miniștri și parlamentari, la membrii conducerii BNR, șefi de servicii sau societăți-cheie deținute de stat.

„Declarațiile de avere și de interese ale persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se păstrează în evidența Agenției, cu asigurarea confidențialității acestora, fără a fi făcute publice, pe o perioadă de 7 ani de la data transmiterii acestora prin intermediul e-DAI”, potrivit proiectului de lege.

În schimb apare o formă îndulcită a transparenței veniturilor. Iar aceasta este declarația de interese financiară. În cazul acesteia pot fi aproximate venituri și consultate proprietățile principalelor personalități din viața politică și economică, de la primul om în stat la judecătorii CCR, șefi de autorități, dar și înalți funcționari publici.

Toți cei obligați de lege să își depună declarațiile de interese financiară în primul rând vor trece proprietățile, de la case și apartament până la terenuri, fără a menționa localitatea sau județul unde sunt, conform anexei finale. De asemenea, anul și cum au fost dobândite. Vor face la fel și cu bunurile mobile, adică mașini, motociclete etc. Pentru acestea vor trece și o valoare estimativă din momentul dobândirii, fiind opt praguri, de la primul, care este între 1 euro și 25.000, la ultimul, care înseamnă peste 500.000 de euro.

La categoria active financiare, adică bani deținuți, cei care vor depune declarația de interese financiară vor menționa doar sumele estimate între praguri. Sunt nouă astfel de praguri, cel mai mic 5.000 și 25.000 de euro, iar al nouălea este peste 1.000.000 de euro. Asemenea praguri funcționează și în cazul menționării acțiunilor sau părților sociale din firme.

Cu calculatorul în mână pentru lefuri

Criptic este modul în care sunt declarați, de exemplu, banii luați de la jocuri de noroc sau cei proveniți din vânzarea unei proprietăți. Nu sunt declarate sume, ci estimări prin raportare la salariul minim brut. Așadar, dacă ai vândut 10 hectare de teren extravilan nu menționezi că l-ai dat cu 80.000 de lei, ci cu 18 salarii brute, de exemplu.

Tot etalonul salariului minim brut funcționează și la declarararea salariilor și a altor drepturi salariale sau bani din dividende. Așa că vom vedea deputați care poate vor declara că au încasat 48 de salarii brute. Sau sinecuriști care au primit echivalentul a 20 de salarii minime brute.

Toate aceste declarații de interese financiare sunt păstrare de ANI pentru cinci ani. Pe de altă parte, în Parlament, reprezentanții partidelor s-au lăudat că sprijină transparența. În cadrul unei conferințe de presă, Sorin Grindeanu a subliniat că își va depune declarația de avere pe site-ul partidului, nu al Camerei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Iosif_2025 30.07.2026, 11:21

    Ideea camuflării averilor a provenit de la șpăgarul de supraviețuire Dragoș Anastasiu

  • Avatar comentarii

    csaba 30.07.2026, 16:07

    Cât timp există PSD nu se va face nicio reformă va crește statul mafiot împreună cu psdan, la ăștia le trebuie banii publici să le împartă la clientelă le doare undeva.. de Romania!

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!