119, numărul unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor, funcționează de astăzi

Comentează

Consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului de la toate direcțiile de asistență socială din țară vor prelua, începând de miercuri, 5 ianuarie, apelurile prin care sunt raportate cazurile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, a anunțat Serviciul de Telecomunicații Speciale într-un comunicat de presă. Numărul unic 119 este gratuit la nivel național, în orice rețea.

Sistemele de tip call-center au fost instalate de STS la sediile direcțiilor de asistență socială din toate județele țării, precum și la cele din sectoarele Bucureștiului. În total, sunt 94 de posturi telefonice, câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Call-centerele vor funcționa non-stop și oricine poate sesiza posibilele abuzuri sau violențe asupra copiilor. În cazul situațiilor care necesită intervenția imediată a poliției sau a medicilor, operatorii vor suna la 112.

Numărul unic 119 pentru cazurile de abuz asupra copiilor face parte dintr-un program național mai amplu aprobat în septembrie anul trecut prin Ordonanță de Urgență a Guvernului.

Acesta mai prevede ca Poliția Română să poată utiliza sistemul RO-ALERT atunci când au nevoie de sprijin pentru căutarea copiilor dispăruți.

Violența de acasă

Un sondaj realizat în 2020 de organizația Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre copii spun că au fost loviți de părinți. Datele indică o scădere față de acum opt ani. A crescut, în schimb, numărul copiilor care au spus că au fost abuzați sexual.

1,1% dintre părinți au recunoscut că sunt de acord cu bătaia, ca formă de pedeapsă. 4% dintre copii spun că au fost trimiși de părinți să muncească pentru bani, în detrimentul frecventării școlii, iar alți 1% spun că au fost trimiși la cerșit.

Copiii nu sunt agresați doar acasă, ci o parte dintre ei au în continuare parte de așa ceva și la școală: 5% dintre copii au spus că au fost abuzați fizic de cadrele didactice.

Copii abuzați sexual în centrele DGASPC-urilor

Recent, polițiștii din Brașov au deschis două dosare penale pentru abuzuri sexuale asupra minorilor: un caz de viol la un centru social din Hărman și o minoră de 13 ani însărcinată în luna a treia în orfelinatul din Rupea. Și în București este cercetat un asistent maternal acuzat de viol și agresiune sexuală asupra a două fete.

Libertatea a arătat anul trecut că în jumătate dintre direcțiile de asistență socială și protecția copilului din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru fapte de violență sexuală în perioada 2005-2020, în care agresorii erau angajați ai instituției, iar victimele erau minori și persoane cu dizabilități din centre sau minori aflați în asistență maternală.

Foto: 123rf

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește