Primul caz vizează infracţiunea de viol, după ce un angajat al centrului social din Hărman ar fi abuzat o tânără cu afecțiuni psihice.

„Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor”, a transmis, miercuri, 4 decembrie, IPJ Braşov. 

Al doilea caz reclamat este de la orfelinatul din Rupea, unde o tânără în vârstă de 13 ani este însărcinată în luna a treia.

„Poliţişti din Rupea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor”, a transmis Poliţia Braşov. 

Dosarele a fost deschise după ce, marţi, Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM), ONG care militează pentru respectarea drepturilor omului, a făcut publice suspiciunile din cele două centre.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat, a declarat, pentru News.ro, că instituţia a depus sesizări la Poliţie cu privire la cele două cazuri.

Foto: Facebook ASUM

Urmărește-ne pe Google News
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
GSP.RO
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Observatornews.ro
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Coşmarul trăit de această femeie după ce a fost răpită de mai mulţi separatişti proruşi beţi: ”A fost foarte înfricoşător”
Orangesport.ro
Coşmarul trăit de această femeie după ce a fost răpită de mai mulţi separatişti proruşi beţi: ”A fost foarte înfricoşător”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama