Alegeri locale în IstanbulIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Birourile de votare s-au deschis la orele 05:00 GMT. Circa 10,5 milioane de alegători înregistraţi la Istanbul se vor putea prezenta la urne până la orele 14:00 GMT.

Acest nou scrutin are loc la aproape trei luni după alegerile municipale din 31 martie, câştigate la Istanbul de o personalitate importantă a opoziţiei Ekrem Imamoglu. Acesta l-a învins cu o diferenţă mică de voturi pe un apropiat al lui Erdogan, fostul premier Binali Yildirim.

Însă, rezultatul a fost anulat după ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan a înaintat mai multe recursuri.

Opoziția a respins toate acuzaţiile, denunţând „un puci împotriva urnelor”. Acum, vede în acest nou scrutin „o bătălie pentru democraţie”.

De fapt, fiind mult mai important decât un scrutin municipal, votul din Istanbul are valoare de test pentru popularitatea lui Erdogan şi a partidului său, pe fondul unor mari dificultăţi economice cu care se confruntă Turcia.

Pentru Erdogan, este vorba de a păstra un oraş de peste 15 milioane de locuitori, capitala economică şi culturală a Turciei, controlată de tabăra sa vreme de 25 de ani. Pentru opoziţie ar însemna să-i aplice lui Erdogan prima înfrângere majoră din 2003 până în prezent, scrie Agerpres.

„Cine câştigă Istanbulul, câştigă Turcia”, spune, de obicei, preşedintele Erdogan.

Totuși, analiştii sunt de părere că, indiferent care va fi rezultatul scrutinului de duminică, preşedintele Erdogan va ieşi slăbit: ori va suferi o nouă înfrângere umilitoare, fie va înregistra o victorie… dar umbrită de anularea alegerilor în martie.

FOTO – EPA


Citește și:
Reacția liderului turc Recep Erdogan, după anularea alegerilor locale din Istanbul: „Cea mai bună decizie”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.