Ancheta în dosarul „10 august 2018” va fi finalizată până în toamnă, spune procurorul general

 3 comentarii

Noul procuror general al României, Alex Florenţa, a declarat marţi, 9 mai, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, că ancheta în dosarul privind protestul diasporei din Piața Victoriei, din 10 august 2018, va fi finalizată până în toamna acestui an, a informat Agerpres.

Florența a menționat că cercetările sunt avansate, că au fost reaudiate în jur de 150 de persoane şi că au fost puşi sub acuzare 22 de jandarmi care au acţionat împotriva protestatarilor.

Ce s-a întâmplat în Piața Victoriei

La „mitingul diasporei” au participat 100.000 de români care au manifestat împotriva regimului de atunci al PSD, instituit de Liviu Dragnea. În fața sediului Guvernului au venit atunci mii de români care trăiau și munceau în afara ţării.

Demonstrațiile antiguvernamentale s-au transformat însă în violențe fără precedent. Aproximativ 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce Jandarmeria a folosit gaze lacrimogene contra protestatarilor, iar aproape 70 de oameni au ajuns la spital.

Au fost şi jandarmi care au necesitat îngrijiri medicale. Cel mai cunoscut caz a fost cel al Ştefaniei Nistor, care a fost lovită cu pumnii şi picioarele într-o busculadă, apoi i s-a furat pistolul din dotare.

Peste 700 de persoane au depus plângeri penale după ce au fost agresate sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor.

Dosarul a fost plimbat 5 ani între instanțe

Dosarul deschis imediat după violențe a fost inițial închis în 2020 de DIICOT. În dosar erau puși sub urmărire penală foștii şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, la momentul protestului secretar de stat în Ministerul de Interne.

În iulie 2021, dosarul „10 august 2018” a fost redeschis, iar în motivarea deciziei, judecătorul Ciprian Ghiță de la Curtea de Apel București a argumentat că DIICOT a clasat dosarul fără să audieze victime sau suspecți și nu a solicitat probe pe care le avea la îndemână.

În aprilie 2022, ancheta în dosarul „10 august” a fost reluată de Secția Militară a Parchetului General, după ce unul dintre protestatari, Ioan Crăciuneanu, a obținut în instanță redeschiderea dosarului închis inițial de DIICOT.

La aproape 5 ani de la evenimente, dosarul privind intervenția în forță a jandarmilor încă trenează la parchet și nu a ajuns în instanță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 09.05.2023, 22:13

    Manifestanții aproape că n-au nimic cu jandarmii, ci de unde au venit ordinele contează.

  • Avatar comentarii

    vudejea 10.05.2023, 01:18

    DIICOT a clasat dosarul fara sa administreze bprobe aflate la indemana? Cine era sef la DIICOT atunci? Cumva Horo? Oricum, asta e justitia, de aici pleaca toata imputiciunea. Cu toate ca abunda youtube de filmari cu jandarmi care lovesc cu bastoanele in cap femei cazute pe jos, nu sunt probe sau ce naiba or fii scris acolo. Pot si eu sa dau cu bastonul in cap la un jandarm cazut pe jos?v Dupa ce-s pe youtube, nu sunt probe! Oricum, clasare scrie pe el. Pana in toamna-s 5 ani cu trimitere in judecata si cai de atac se fac 8-9 ani. Prescriptia. O putreziciune de justitie, o PUTREZICIUNE cu PUTREZICIUNI PUTREZITE !!

  • Avatar comentarii

    parpalache 10.05.2023, 09:14

    Nu intâmplatoare declarația!A venit Kovessi și la anul va fi ...președinte!

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește