MENIU CAUTĂ
, de Andreea Radu

Băsescu, despre Kovesi: „A făcut rău justiției prin spectacolele regizate în 2015, dar sper să ajungă procuror-șef european”

Distribuie

Prezent în studioul Libertatea, într-un dialog cu jurnalistele Maria Andrieș și Adriana Nedelea, fostul președinte Traian Băsescu a spus că o susține pe Laura Codruța Kovesi să ajungă șefă a Parchetului European în ciuda faptului că, în opinia sa, a făcut mult rău justiției în perioada în care a fost la conducerea DNA. 

„Codruța Kovesi a făcut foarte mult rău justiției și a dat muniție PSD prin spectacolele pe care le-a regizat în 2015 în fața DNA. Presa primea documente standard, iar politicianul era scos cu cătușe la ore de vârf. O condamn pentru asta. Nu așa se face justiția, mai ales că erau arestări preventive. Tu bagi 30 de zile în arest preventiv o femeie însărcinată în 8 luni. Ce fel de om ești să faci asta? Doar pentru gloria asta? Mă refer la doamna de la ANRP (Crinuța Dumitrean, fost al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – ANRP – n.r.)”, a spus fostul președinte al României.

Cu toate acestea, Traian Băsescu a spus că speră ca Laura Codruța Kovesi să ajungă procuror-șef european. „Aș vota pentru ea. Dacă are probleme în dosare, o vor chema, dar în momentul de față este un om care nu este condamnat, nu are o vină dovedită”, a spus fostul șef de stat.

Laura Codruța Kovesi, fost procuror general al României (2006-2012) și fost procuror șef DNA (2013-2018), candidează pentru funcția de procuror-șef european.

Urmăriți interviul integral AICI


Citeşte și:

Traian Băsescu spune că nu ar fi numit-o pe Dăncilă premier „pentru nimic în lume”: „A avut păpușarul în spate, s-a lăsat mânată de Dragnea”

Traian Băsescu despre mandatul lui Klaus Iohannis: ”Meritul lui cel mai mare este că a ținut linia pro-europeană. Nu are adversar viabil”

Traian Băsescu, despre Darius Vâlcov: ”Până se clarifică situația ta definitivă în instanță, ieși tu din Palatul Victoria!”

Traian Băsescu, despre acuzațiile la adresa lui Augustin Lazăr: „Dacă abordăm lucrurile așa, toți procurorii de la Revoluție trebuiau dați afară”


 

Citește mai multe despre Laura Codruta Kovesi, Traian Băsescu, Interviu și Parchetul European pe Libertatea.

Comentarii