Întrebat în emisiune dacă va candida la Președinția României în 2024, Morar a avut un răspuns categoric: „Nu”, insistând pe faptul că odată cu încheierea în vară a mandatului său de judecător la Curtea Constituțională, cariera sa în sistemul public a luat sfârșit.
„Acum sunt avocat, sunt în privat”, a afirmat Morar în timpul emisiunii.
Interviul de duminică al lui Morar vine în contextul în care acesta a lansat recent o carte de memorii intitulată „Putea să fie altcumva”, apărută la Editura Humanitas și la care a contribuit cu predocumentarea și Sorina Matei, după cum menționează acesta în notele sale.
În interviul de la Aleph, Morar nu a mai reluat acuzele severe din carte la adresa Laurei Codruța Kovesi sau fostei șefe a Înaltei Curți, Livia Stanciu, devenită între timp și ea judecător la CCR. De altfel, în întrega emisiune, nivelul de combativitate al acestuia a fost mai scăzut ca în scris. Nu i-a atacat frontal nici pe șefii SRI, pe care în volum îi acuza de presiuni.
A vorbit doar de teama pe care a simțit-o la CCR:
„Mie mi se pare că trăiam o mică teroare. Părea că oamenii erau ridicați, arestați, fără nicio noimă”, a spus Morar, făcând trimitere la episodul în care fostul judecător CCR Toni Greblă a fost reținut în 2015 pentru fapte de corupție. „Știam dosarul de pe vremea când eram procuror, nu era nimic care să justifice o asemenea măsură, dar nu puteam să le spun asta colegilor mei de la Curte”, a spus Morar.
El a mai spus că și-ar fi dorit să se continue lupta anticorupție, în mod real, după plecarea sa de la DNA. „Spun asta pentru că în ultimii ani observ o stagnare”, a declarat Morar.
Acuzații dure în carte
În volum, din care Libertatea a prezentat pe larg mai multe întâmplări, Morar vorbește, printre altele, despre momentele în care s-a ciocnit de ceea ce el descrie ca fiind imixtiunea serviciilor în justiție, cât și la Curtea Constituțională. Morar o critică în mod constant pe Laura Codruța Kovesi, inițial șefă a Parchetului General, ulterior, succesoarea acestuia în fruntea DNA, pentru faptul că a semnat protocoalele de colaborare cu SRI.
Morar mai afirmă în carte sa că i-a fost ascultat telefonul de SRI și povestește că președintele Klaus Iohannis s-a enervat când principalul serviciu de informații al țării a fost scos din anchetele penale. Libertatea a scris și că, în prima sa carte, publicată în urmă cu 10 ani, Daniel Morar susținea altceva – și anume că „soluția cu SRI este bună” și că ea conferă „mai multă securitate”.
În vârstă de 56 de ani, Daniel Morar este în prezent avocat, după ce a fost șeful DNA în perioada 2005-2013, iar ulterior, judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani (2013-2022).
Citește și
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f366f924d96676ea5b323d5eb86d8bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b81f30e4f861de9ec990bd598be48814.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_49f5a968546ef6bc3c5ff1152f097bc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f60ef34c1f9fb96d65b33eca9f020880.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f9084c9dd0da7ecdcc60f87832e2c9ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_a1f88b09d509b7acace5b48abfbbe500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0c267bf46dfd7e22305b276fa33a70a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_063bf43f4ec9e210da4a1e08d2e3cd91.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_620f4ab778db5dadddc64f66a2284440.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f7c0830cee0b2582968da72b12f1faab.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_94d73b19531a4a78be592a06277d1566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c156aec0b8a45184d6a4144990373958.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/traian-basescu-gettyimages-466042793-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dominic-fritz-le-a-cerut-timisorenilor-sa-iasa-la-protest-dupa-decizia-ccr-prin-care-isi-poate-pierde-mandatul-de-primar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/actorul-bebe-cotimanis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mihai-traistariu-alaturi-de-fratele-lui-constantin-traistariu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_12fc7800b04ed74e402691116484ceed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4335ea0dfc128033ffcf4c051604c234.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ciprian-ciucu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/s3-ed17-stresul-financiar-yt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/munti-tian-san.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/paris.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vacante-toamna-bagaj-turism-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turbulente-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rovinari-termocentrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-1024161576.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/anaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sindicalisti-sanatate-protesteaza-legea-salarizarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/drona-marina-distrusa-langa-neptun-deep-e1787220138202.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.