„No comment, din partea Parchetului European și a doamnei procuror șef european Laura Codruța Kovesi”, a fost răspunsul primit luni de Libertatea.
Ziarul a publicat informații și pasaje din cartea „Putea să fie altcumva”, publicată de Daniel Morar la Editura Humanitas și lansată oficial duminică, 11 decembrie 2022, la târgul de carte Gaudeamus.
Laura Kovesi este frecvent menționată în carte. „Kovesi trebuia să plece pentru că a răsturnat paradigma unei justiții penale normale, implicând serviciile secrete în activitatea judiciară și susținând senin că acest lucru este firesc. Cei care gândeau altcumva erau blamați, amenințați, și, în final, cercetați penal sau chiar arestați”, scrie Daniel Morar.
Descrierile sale despre activitatea DNA în perioada lui Kovesi, cea care i-a succedat la cârma instituției, sunt ample, se întind pe zeci de pagini, în diferite capitole ale cărții.
„Procurorii deveniseră celebri și erau lăudați, voiau și ofițerii de informații să fie la fel”
„Ofițerii SRI erau prezenți efectiv în birourile procurorilor de la strada Știrbei Vodă pentru că Kovesi le deschisese ușa instituției, la propriu și la figurat”, notează Morar.
Se spunea că aceștia au ajuns chiar să redacteze actele procesuale pe care le semnau procurorii și polițiștii.
Daniel Morar, despre implicarea SRI în achetele penale:
Cei din SRI, spune Morar „nu puteau să semneze ei înșiși actele pe care le întocmeau și, întrucât așteptau să li se recunoască public meritele, așa au apărut mențiunile din comunicatele de presă. Din moment ce procurorii deveniseră celebri și erau lăudați, voiau și ofițerii de informații să fie la fel. Gloria se răsfrângea asupra SRI și, mai ales, asupra șefilor acestuia”.
„Maior și Coldea uitaseră care era menirea lor, apărarea securității naționale”, scrie Morar.
Fostul judecător al Curții Constituționale spune că în anii 2013-2016 se crease un climat în care „țara era mulțumită, iar oponenții celor investigați jubilau”.
„Părea un consens național, dar era multă frică”
Magistratul susține că în societate se infiltrase, în spatele entuziasmului vizibil, teama invizibilă.
„Kovesi, Maior și Coldea erau în plină glorie și validați aproape de toată lumea. Aveau o forță nemaipomenită, iar frica era instalată la nivelul întregii societăți. Cetățenii au colaborat, au receptat corect semnalul. Se știa cine sunt cei puternici, cei care te pot ajuta sau te pot distruge. Toți cei cu vulnerabilități tremurau, dar tremurau și ceilalți”, scrie Morar.
Părea că e un consens național, dar în realitate era multă frică. Cetățenii cooperau și nu mai puneau decât „întrebările bune” ca în cazul romanul lui Rui Zink.
Daniel Morar, fost judecător CCR:
„Atacul a venit din partea lui Sebastian Ghiță”
„Acesta era climatul în 2014, când am declarată neconstituțională prima lege Big Brother”, scrie fostul judecător al CCR. „Atacul a venit în aceeași zi din partea unui apropiat al directorilor SRI, parlamentarul Sebastian Ghiță, care declara public că decizia este o greșeală uriașă față de interesele României, iar noi, judecătorii, nu prea am înțeles despre ce e vorba”.
„Este același Sebastian Ghiță, membru în comisia parlamentară de control al SRI, care, după ce a intrat în malaxorul justiției, avea să explice întregii nații, din postura de fugar internațional, despre relațiile apropiate cu Kovesi, Maior și Coldea, despre chefurile la care au participat împreună și despre abuzurile binomului”, continuă Morar.
Este perioada în care, explică Morar în cartea, și-a dat seama că telefonul său este ascultat. Episodul îl puteți citi aici.
A răspuns EPPO în numele Laurei Kovesi și al instituției
Libertatea a adresat mai multor instituții sau persoane acuzate în carte rugămintea de a confirma sau infirma faptele povestite sau de a adăuga propriile opinii celor exprimate de Daniel Morar. SRI și SPP nu au răspuns până în momentul publicării acestui articol.
Pe Laura Kovesi am contactat-o prin biroul de presă al Parchetului European din Luxemburg (EPPO), adresându-i ei întrebările. Răspunsul a venit pe aceeași cale și au precizat că este atât în numele procurorului șef, cât și al EPPO: „No comment”.
Citește alte dezvăluiri prezentate de Libertatea din cartea lui Daniel Morar:
- „Le-am transmis lui Maior și lui Coldea că urma să-i punem sub acuzare”. „Pe înregistrare, vocea lui Kovesi era ușor recognoscibilă”. Cartea plină de episoade de culise lansată de Daniel Morar
- NOI DEZVĂLUIRI. Serviciile secrete, amestecate în Curtea Constituțională a României. Colonel SPP: „Noi o vom putea alege președinte pe Livia Stanciu”
- Daniel Morar: „Eu am încercat să-i ţin cât mai departe de anchete pe cei din servicii, iar Laura Codruţa Kövesi a semnat acele protocoale”
- „Mi-ar displăcea teribil”. Cum s-a enervat președintele Iohannis când SRI a fost scos din dosarele penale. Mărturia scrisă a unui judecător
- RĂZGÂNDIREA DOMNULUI LĂZĂROIU. Fostul judecător CCR îl confirmă pe Morar: „Am fost sunat să nu candidez”. Nu spune de către cine, dar adaugă: „Le-am spus celor de la SRI că vor lua plasă”
- Trucul folosit de fostul judecător CCR Daniel Morar ca să-și dea seama că e ascultat de SRI: „Le-am scris lui Maior și Coldea că sunt jalnici”
- Reacția SRI după ce Daniel Morar i-a acuzat că i-au ascultat telefonul: „Orice persoană care are date să se adreseze de îndată autorităților”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
misu50 • 13.12.2022, 15:27
Morar greseste enorm, atunci in 2013-2016 nu parea, era consens national!! Sa se faca si azi un sondaj (dar nu Pieleanu, Dancu sau stiri pe surse) si o sa vedeti ca acel consens e si azi si e si mai si, spre disperarea multora...