„Mi-ar displăcea teribil”. Cum s-a enervat președintele Iohannis când SRI a fost scos din dosarele penale. Mărturia scrisă a unui judecător

 6 comentarii
Arhiva foto

Daniel Morar, fost șef DNA și judecător al Curții Constituționale, povestește în cartea „Putea să fie altcumva” cum Klaus Iohannis a intrat, anunțat de un sunet de gong, în sala de la Cotroceni, unde s-a discutat eliminarea ofițerilor serviciilor secrete din cercetarea penală. Ce a urmat?

„Discuția a avut loc la Cotroceni, într-o încăpere în care președintele și-a făcut apariția după bătaia unui gong și anunțul solemn, dintr-o boxă, privind sosirea sa”. Așa redă Daniel Morar momentul din 2016, când era judecător al Curții Constituționale și s-a întâlnit, la cererea sa, cu președintele Klaus Iohannis.

Morar spune că l-a mirat ceremonialul cu gongul, „față de stilul neprotocolar al președintelui Băsescu”, cu care se întâlnise de mai multe ori tot la Cotroceni. Dar de interesat îl interesa, spune magistratul, nu protocolul, ci dezbaterea importantă pentru care venise la șeful actual al statului: „I-am spus președintelui Iohannis ce îi spusesem și lui Traian Băsescu, că serviciile secrete au dobândit o prea mare putere tocmai prin rolul, asumat sau nu, pe care îl joacă în justiția penală și că acest lucru trebuie schimbat”.

Klaus Iohannis m-a întrebat de ce nu a făcut fostul președinte schimbarea, însă nu am știut ce să-i răspund.Daniel Morar:

Mărturia apare în cartea „Putea să fie altcumva - O privire subiectivă a justiției după 1990”. Volumul e deja în librării. Lansarea oficială are loc astăzi, 11 decembrie, la ora 15.00, la târgul de carte Gaudeamus, care are loc la Romexpo.

Dispariția SRI însemna și dispariția interceptărilor făcute de SRI

Întâlnirea de la Cotroceni a avut loc înainte ca CCR să se pronunțe, în februarie 2016, în legătură cu participarea SRI în dosarele penale. „Îmi cunoșteam colegii (n.r. - judecătorii Curții Constituționale), știam care le sunt convingerile”, spune Morar, care era aproape sigur că CCR va decide îndepărtarea ofițerilor serviciului secret din dosare.

Daniel Morar pretinde că și-a dat seama și de dificultățile care urmau să lovească sistemul judiciar. „Acesta nu avea logistica și capacitatea pentru a prelua și realiza ceea ce făcuse până atunci SRI, astfel că unele anchete penale ar fi avut pentru un timp un handical major, acela de a nu beneficia de interceptări”. Căuta o soluție, susține el, și a ajuns la Cotroceni.

„Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că i-ar displăcea profund”

El a propus președintelui ca „SRI să facă pasul în spate și să permită procurorilor și polițiștilor accesul nemijlocit la logistica folosită până acum doar de ei”.

„Președintele Iohannis a înțeles repede problema și tot atât de repede s-a poziționat. Mi-a spus că o asemenea decizie a Curții «i-ar displăcea profund»”, relatează Morar întâlnirea.

De ce? „Pentru că implica o schimbare majoră în sistem pe care nu suntem în stare să o facem acum”, afirmă judecătorul CCR că i-a argumentat președintele. „Am susținut că acest acum durează de 20 de ani și că e timpul ca justiția penală din România să facă pasul decisiv pentru a se desprinde justiția vechiului regim”.

Morar notează în cartea sa că „Președintele a rămas inflexibil și repeta, vizibil iritat, că o soluție de admitere (n.r. - soluție de retragere a SRI din dosare) ar fi gravă și i-ar displăcea profund”.

Daniel Morar spune că i-a ripostat lui Klaus Iohannis că „nu e vorba de ce ne place și ce ne displace”, ci de ce vor face autoritățile statului. Și că rostul discuției e răspunsul organizatoric al autorităților statului, nu decizia, pentru că „decizia le aparține în întregime judecătorilor, și nu dumnealui”.

Din carte rezultă că discuția s-a încheiat cu acest dezacord între judecătorul CCR și președintele Iohannis. „Am lăsat în spate discuția cu președintele statului și am propus plenului admiterea criticilor, astfel că, printr-o decizie devenită celebră, serviciile de informații au fost înlăturate din activitatea de urmărire penală”.

Precizare

Am început de ieri să publicăm în Libertatea informații și episoade, pe care le considerăm de interes public, din cartea lui Daniel Morar. Primul articol s-a referit, în special, la relațiile magistratului cu Laura Kovesi și cu șefii SRI, Liviu Maior și Florian Coldea: „Le-am transmis lui Maior și lui Coldea că urma să-i punem sub acuzare”. „Pe înregistrare, vocea lui Kovesi era ușor recognoscibilă”.

Avem avantajul de a nu fi dorit să fim apropiați de niciuna dintre tabere: nici a lui Daniel Morar, nici a Laurei Kovesi, nici a șefilor SRI, foști sau prezenți.

<strong>Volumul </strong><a href="https://humanitas.ro/humanitas/carte/putea-sa-fie-altcumva">„</a><a href="https://humanitas.ro/humanitas/carte/putea-sa-fie-altcumva" target="_blank" rel="noreferrer noopener">Putea să fie altcumva - O privire subiectivă a justiției după 1990”</a><strong> e important, pentru că el sublimează atât judecățile de valoare ale autorului, desigur „subiective” ca orice opinie, cum singur mărturisește, cât și episoade pe care noi, opinia publică, nu le cunoșteam. Unele dintre ele sunt șocante.</strong>

În carte, Traian Băsescu e referit ultramajoritar în termeni elogioși, „unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut”, spune autorul, iar Laura Kovesi, dar și alte personaje importante sunt conturate aproape integral negativ. „Kovesi avea experiență limitată în dosarele penale și atunci a apelat la SRI. A rezultat multă frică a cetățenilor”. Aceasta e opinia, aproape doctrina, lui Daniel Morar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    nasty1 11.12.2022, 10:46

    Iohannis si Morar - doua personaje nocive pentru justitia din Romania. Primul gireaza politizarea sistemului judiciar si macelarirea legilor justitiei de majoritatea antireformista PSD-PNL-UDMR, al doilea a facut acelasi lucru ca judecator CCR.

  • Avatar comentarii

    Biile 11.12.2022, 11:23

    Morar, cocoțat in tronul de la CCR alături de alți unsuroși numiți politic a decis amnistii și grațieri pentru mii și mii de infractori. Dovadă e și acum in mijlocul lor muncind tot pentru ei din poziția de avocat. Faptele sale îl așează între infractori la nicidecum in rândul celora care ar putea sa ne explice cum ar fi putut fi altfel.

  • Avatar comentarii

    alfabetta 11.12.2022, 11:57

    Și acum, ce ?

  • Avatar comentarii

    alfabetta 11.12.2022, 11:58

    .. ? ...

  • Avatar comentarii

    agee 11.12.2022, 18:21

    Păi chiar titlul (atent ales de Daniel Morar ca o ușișă de refugiu) spune tot! ”O privire subiectivă...”. În momentul când ai făcut această precizare știi la ce să te aștepți...

ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
18:09
Mohammed bin Salman i-a cerut lui Donald Trump să-i atace pe rebelii Houthi, care amenință o nouă rută maritimă vitală. De ce a refuzat președintele american
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
17:42
Greșelile care pot destabiliza motorul la frânare și în viraje. Cum trebuie să stea pasagerul pe motocicletă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate