UPDATEComisia parlamentară de anchetă a activităţii şefului SPP, Lucian Pahonțu, este neconstituțională, a decis, marți, Curtea Constituţională. Judecătorii constituționali au admis astfel sesizările PNL și USR.

 


Pe ordinea de zi a şedinţei de plen a CCR de marți se află sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului României numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare.

Pe 14 martie, Curtea Constituţională a discutat sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului SPP.

Liberalii susţin că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece încalcă principiul legalităţii prin nerespectarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi mai multe dispoziţii din Constituţie.

În sesizare se arată, printre altele, că o comisie de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni ori întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. În plus, obiectivele anchetei exced funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele României.

Vicepremierul Paul Stănescu anunța restructurarea SPP. ”Avem în plan lucrul ăsta, să restructurăm acest serviciu”, a spus Paul Stănescu la Antena 3.

Vicepremierul este cel care a venit primul cu acuzații grave la adresa șefului Serviciului Român de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, în urma cărora atât Guvernul, cât și președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au renunțat la paza ofițerilor SPP. Apoi, în Parlament s-a înființat o comisie specială de anchetă  pe subiectul implicării SPP în viața politică și a PSD. Comisia de anchetă privind activitatea șefului SPP a fost votată pe 20 februarie, în Parlament.


Citește și:

REPORTAJ-ANCHETĂ/ Nicușor Cucu din Vaslui, ”aspirator” de copile, din nepăsarea unor polițiști? (VIDEO&FOTO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.