MENIU CAUTĂ

Polițistul pedofil ar mai fi suspectat în 15 cazuri, comise începând cu anul 2009

Distribuie

Polițistul pedofil ar mai fi suspectat în 15 cazuri, comise începând cu anul 2009 și pentru care nu a fost găsit până în prezent un autor, transmite Digi 24. 

De altfel, polițistul pedofil a recunoscut două cazuri de agresiuni sexuale: cele asupra celor doi copii din Drumul Taberei și un caz din anul 2012.

„Într-un final, şi-a recunoscut faptele. Sunt două fapte pe care le-a recunoscut, una din 2012 şi cele din 5.01.2018. Este reţinut pentru 24 de ore şi va decide procurorul să mearga la instanţă, nu va fi dus în seara asta, din câte ştiu eu, cred că mâine (marţi-n.r.)”, a declarat avocatul agentului, la sediul Poliţiei Capitalei, potrivit Mediafax.

Polițiștii care-l anchetează au făcut un test ADN din care rezultă că ar fi şi autorul a altor două infracțiuni asupra unor copii minori. Potrivit unor surse, bărbatul suspect de perversiuni sexuale cu o minoră, faptă din anul 2009, şi al unui viol comis în anul 2012, victima fiind tot minoră.

În cazul agresiunii din anul 2012, oamenii legii au dat publicităţii imagini de pe camerele de supraveghere, dar nu au reuşit să-l prindă. După şase ani, au reuşit să afle cine era personajul. Surse judiciare susţin că este chiar poliţistul Eugen Stan, cel care a recidivat şi care a fost trimis după gratii abia acum.

Luni, polițistul pedofil Eugen Stan a fost reținut, fiind acuzat că a agresat sexual doi copii într-un lift dintr-un bloc din Drumul Taberei.


Psihologul Libertatea: ”Prădătorii sexuali sunt cameleonici. Colegii nu și-ar fi putut da seama că polițistul are asemenea porniri”

Citește mai multe despre eugen stan pe Libertatea.

Comentarii