Situația se complică în cazul agentului Eugen Stan, reținut pentru că ar fi abuzat sexual doi minori în scara unui bloc din Capitală. Polițiștii care-l anchetează au făcut un test ADN din care rezultă că ar fi şi autorul a altor două infracțiuni asupra unor copii minori. Potrivit unor surse, bărbatul suspect de perversiuni sexuale cu o minoră, faptă din anul 2009, şi al unui viol comis în anul 2012, victima fiind tot minoră.
Barbatul a fi pus sub acuzare si pentru aceste doua infractiuni.
Din acel moment s-au declanșat verificările, iar luni dimineață, când polițistul s-a prezentat la serviciu, în uniformă, a fost luat de șeful său și condus, fără ca acesta să riposteze, la serviciul omoruri.
Conform unor surse din cadrul anchetei, în tot timpul în care a lucrat la serviciul de Poliție Rutieră, bărbatul a primit calificative de bine și foarte bine, iar anul acesta urma o nouă testarea psihologică, aceasta efectuându-se din 3 în 3 ani.