MENIU CAUTĂ
15 Apr. 2018 18:41

Vladimir Putin, despre un alt atac în Siria: ”Ar putea provoca haos în relațiile internaționale”

Distribuie

Președintele Rusiei Vladimir Putin a avertizat duminică asupra faptului că noi lovituri occidentale împotriva Siriei ar putea aprovoca ”haos” în relațiile internaționale, după atacul Statelor Unite, Marii Britaniei și Frnaței asupra unor ținte guvernamentale din Siria.

Putin a afirmat într-o convorbire telefonică avută cu omologul său iranian Hassan Rohani că 'dacă astfel de acţiuni, efectuate prin încălcarea Cartei Naţiunilor Unite, s-ar repeta, aceasta ar provoca inevitabil haos în relaţiile internaţionale', arată un comunicat al Kremlinului, citat de Agerpres.

Liderii celor două state au constat că această acțiune ileagă aduce 'prejudicii grave perspectivei unei reglementări politice în Siria', arată textul menționat.

Pe de altă parte, Donald Trump și-a lăudat, sâmbătă, armata, după atacul din Siria. El a scris pe Twitter că bombardamentele 'au fost perfect executate' și mulțumește Marii Britaniii și Franței 'pentru înțelepciune' și 'puterea militară'.

'Bombardamentele au fost executate perfect noaptea trecută. Mulțumesc Franței și Marii Britanii pentru înțelepciunea și puterea lor militară. Nu am fi putut avea un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită!', a declarat Donald Trump într-o postare pe Twitter.

Știrea vine în contextul în care SUA, Franța și Marea Britanie au lansat, sâmbătă dimineață, atacuri către mai multe ținte guvernamentale din Siria, după atacul din orașul Douma.

Mai multe înregistrări de pe rețelele sociale arată bombardamentele din capitala Damasc și orașul Homs, atacurile stânind reacții dure din partea Rusiei. De asemenea, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a convocat sâmbătă o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a propune condamnarea atacului alianței occidentale, dar votul a fost negativ.


Editorial de Claudiu Săftoiu. În Siria nu a început războiul, ci doar curățarea de arme chimice

Loading...
Comentarii