Pavel Bartoș, despre momentele grele din căsnicia lui: „Au fost foarte multe încercări. Câteodată îți vine să te dai cu capul de pereți”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În VIVA! de septembrie, Pavel Bartoș a vorbit și despre momentele grele din căsnicia cu soția lui, Anca. Sunt împreună de aproape două decenii și au trei fete minunate. Deși acum formează un cuplu solid și foarte bine închegat, și ei, la rândul lor, au întâmpinat unele etape mai... delicate. Despre cum au trecut peste, dar și care e secretul relației lor, aflați în interviul de mai jos!
Cuprins:
- Puțini bărbați se pot lăuda, la 47 de ani, că sunt căsătoriți cu o studentă, dar tu ești unul dintre ei. Iar asta deoarece Anca, soția ta, este în anul IV la Medicină și, la un moment dat, o să aveți un pediatru în familie. Cum ai reacționat când ai aflat decizia ei de a începe o nouă facultate, deloc ușoară?
- Era un vis al ei, de mai mult timp îmi tot povestea. Datorită ei avem familia asta frumoasă, ea a fost liantul principal în toate acestea, iar la un moment dat, știi cum e, vrei să realizezi și visurile pe care le-ai avut. Dacă nu acum, atunci când? De ce nu? A avut ambiția asta. Eu nu știam că este atât de învățat la Medicină. Doamne… este enorm. Acum a trecut cu brio în anul patru.
Îi place enorm de mult, are har și mă bucur. Decât să regreți o viață întreagă că nu ai îndrăznit, mai bine ai bucuria că măcar ai încercat. Poate o să fac, poate nu o să fac, dar în cazul ei sigur va fi o profesie pentru tot restul vieții. Va fi pediatru, va fi chirurg, nu știu, să vedem. Decizia îi aparține în totalitate. Normal că ne-a schimbat puțin dinamica vieții, pentru că înveți cam toată ziua, fiind student la Medicină, dar uite că ne-am reglat din mers. A fost ușor, a fost greu, dar important e să ne susținem unul pe altul.
Pavel Bartoș, despre momentele grele din căsnicia cu soția lui
- La fel ca tine, Anca este actriță, om de televiziune, dar și om de radio. Spuneai, la un moment dat, că a renunțat la profesia ei pentru a se dedica familiei. Te-ai simțit, poate, puțin vinovat, dat fiind că tu ți-ai putut vedea mai departe de profesie? Ea a avut vreun regret ulterior?
- Ea a făcut acest pas nu pentru că eu i-am spus, ci pentru că ea a simțit acest lucru. I-a plăcut atât de mult ideea de familie, de a avea copii, de a sta lângă ei, de a-i educa ea, nu bona sau menajera. A fost dedicată, și ăsta este un har. Normal că m-am bucurat că s-a întâmplat așa. Eu i-am spus de multe ori: „Nu vrei să reiei?“ și mi-a zis: „Nu, nu simt nevoia. Mă simt împlinită prin ce am făcut cu copiii și fac în continuare“.
Apoi, asta a fost marea ei dorință, să facă medicină. Atunci când erau copiii mici și se îmbolnăveau, ea avea un soi de har, știa ce trebuie făcut, s-a și documentat. După ce s-a documentat din ce în ce mai mult, a început să îi placă treaba asta. Normal că mie mi-a fost bine știind că ea e acasă, cu copiii. Astfel, eu am putut să îmi fac meseria și mai bine, să ne fie mai bine tuturor. Mi-a dat o relaxare extraordinară. Acum își îndeplinește visul.
- Cu ceva timp în urmă, Anca mărturisea că a știut că vei fi soțul ei din clipa în care te-a văzut prima oară. În cazul tău cum a fost? Apropo, crezi în predestinare?
- Eu cred în oameni, cred în mine foarte mult, cred în cei dragi mie. Deși ea a mărturisit ce a simțit din prima clipă, mie nu mi-a dat niciodată senzația asta. A trebuit să muncesc un an de zile să o cuceresc. A durat un an de zile până să devenim un cuplu. După aceea, am înțeles de ce. Când ești tânăr, ai senzația că ți se cuvine și că este ușor. Probabil că ea a încercat să scoată din mine, sau de la mine, alte lucruri, și bine a făcut! Așa m-am descoperit și eu pe mine în multe privințe.
„Cine îmi spune că este doar lapte și miere… nu îl cred niciodată”
- Mai în glumă, mai în serios, recunoșteai că marea ta calitate este… soția. Care este cea mai mare calitate a ei? Și care este secretul unei relații de aproape două decenii?
- Pasiunea este de bază. De fapt, pasiunea este începutul tuturor lucrurilor, dar după aceea este foarte importantă comunicarea, cum devenim noi prieteni. Știi cum e, și la bine, și la greu. Când este bine, tuturor ne este ușor, dar la greu au fost foarte multe încercări și în cuplul nostru, și în relația noastră.
Câteodată îți vine să te dai cu capul de pereți, dar cred că așa se întâmplă în fiecare cuplu. Cine îmi spune că este doar lapte și miere… nu îl cred niciodată. Normal că sunt challenge-uri, dar ține de abilitățile celor doi și de cât de mult comunică ei. Asta este foarte important: tipul de prietenie care ne leagă și cât de prieteni suntem. Dacă prietenul tău cel mai bun devine soția ta… e foarte bine. Ca relația să fie sănătoasă, trebuie ca ea să aibă prietenii ei și eu prietenii mei, de care să ne bucurăm în continuare.
ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL VIVA.RO
