Irina Columbeanu a părăsit România în urmă cu câteva zile, după ce și-a petrecut întreaga vară în țara natală, alături de familie și prieteni. Tânăra, care urmează să înceapă studiile la o universitate de prestigiu din Statele Unite ale Americii, a făcut însă câteva cumpărături speciale înainte de plecare, la dorința mamei sale, Monica Gabor.

Irina Columbeanu, Ramona și Monica GaborIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Într-un supermarket din București, Irina și-a umplut bagajul cu produse tradiționale românești, menite să aducă puțin din gustul de acasă peste Ocean. Printre ele s-au numărat eugenii, ciocolată cu rom, pufuleți, halva, sare de lămâie – ingredient de nelipsit pentru ciorbele pregătite de Monica Gabor în SUA –, dar și cârnați și afumături. „Pentru ciorbele lui mami”, a mărturisit Irina, amuzată de lista inedită.

După plecarea din România, Irina Columbeanu s-a oprit în Dubai, unde locuiește mătușa sa, Ramona Gabor. Acolo a avut loc și revederea cu Monica, aflată în vizită la sora ei. Întâlnirea a fost una emoționantă, marcând sfârșitul unei veri pline pentru Irina, care se pregătește acum să revină în SUA și să își înceapă noul capitol academic.

Cum îl alintă Irina Columbeanu pe Mr. Pink

Cu multă naturalețe și zâmbetul pe buze, Irina a dezvăluit cum îl alintă pe Mr. Pink. Deși nu a ajuns încă în Tibet, locul de origine al lui Mr. Pink, fiica lui Irinel Columbeanu și-a exprimat dorința de a-i cunoaște familia.

„Mr. Pink e un tată vitreg perfect. Mereu am fost apropiați și mereu a avut grijă de mine. Ne place să mergem la restaurante împreună, să conducem împreună. Îi place foarte mult să gătească pentru noi. Mâncarea pe care o face el este fenomenală. Face niște noodles foarte buni. (…) Îi spun lui Mr. Pink daddy (n.r. – tati) sau mai recent dad (n.r. – tata). Sau îi mai spun «Patrocle» (râde). El este din Tibet. Nu am fost la familia lui, dar mi-ar plăcea foarte mult”, a mărturisit Irina Columbeanu în emisiunea „La Măruță”.

După ce a divorțat de Irinel Columbeanu, Monica Gabor l-a cunoscut pe Mr. Pink. Bărbatul a îndrăgit-o pe Irina ca pe propria fiică și a avut grijă să nu-i lipsească absolut nimic. Fiica lui Irinel îi este recunoscătoare soțului mamei sale, căruia chiar îi spune „tati”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.