Pe 23 octombrie 2020 s-a aflat că actorul Constantin Zamfirescu a fost diagnosticat cu cancer. Acesta a făcut atunci un apel la urmăritorii lui din mediul online să îi sară în ajutor deoarece avea nevoie de sânge. „Am nevoie de sânge. Orice grupă. Nu aș fi vrut să fac asta! Nu v-aș fi scris nimic despre situația prin care trec, dar urmează să fiu supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unui rinichi. Am fost diagnosticat cu cancer.”, scria el pe Facebook.

Ulterior, la câteva zile, pe 27 octombrie, a fost supus unei intervenții chirurgicale. Constantin Zamfirescu s-a fotografiat după operație pe patul de spital și le-a dat asigurări tuturor că este bine și că după perioada de recuperare va reveni rapid la muncă. Așa a și făcut, actorul s-a ținut de cuvânt.

Constantin Zamfirescu, colegii și prietenii lui au înființat de ceva timp „Trupa Sabotorii”. Acolo realizează diverse scenete, mici piese în care personajele sunt puse în fel și fel de situații. Acolo actorul e foarte activ, joacă alături de colegii săi, cântă, înregistrează piese.

În imaginile și clipurile video pe care le distribuie pe rețelele de socializare, actorul apare cu zâmbetul pe buze, semn că se simte bine după intervenția suferită.

constantin zamfirescu dupa operatia de cancer 4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

La sfârșitul lunii martie, în ziua de 30, actorul a postat pe Facebook o fotografie la care a precizat în descriere că toți s-au vaccinat împotriva noului virus.

Cum arată Constantin Zamfirescu, „Gogoașă” din „Trăsniții”, la 6 luni de când a fost operat de cancer

„Undeva, în viitor… Eu și piticii familiei, David și Sara, sau Tom și Jerry. Ne-am vaccinat! Suntem bine! Cred…”, a scris acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.