După ce ispita Mattia Carnessali s-a apropiat foarte mult de Bianca Dan la Insula Iubirii 2025, tânără care ajunsese în emisiunea de la Antena 1 alături de iubitul ei, Marian Grozavu, cei doi bărbați au ajuns să se contreze la bonfire-ul final.
Cuprins:
La un moment dat, Marian Grozavu chiar i-a spus lui Mattia Carnessali că vor rezolva problemele dintre ei în România, ca între bărbați, iar acum se pare că amenințarea acestuia s-a concretizat.
Potrivit organizatorilor galelor RxF, Marian Grozavu și Mattia Carnessali vor intra în ring, pentru a se lupta cu reguli de MMA.
„Pe 22 octombrie, totul se decide! Mattia Carnessali vs Marian Grozavu. Au aprins scântei la bonfire-ul final, dar acum aprind focul luptei. Un conflict nerezolvat, o istorie încărcată de orgolii și priviri grele… iar acum, singurul loc unde pot încheia socotelile este cușca Next Fighter 22, acolo unde nu mai există scuze, doar lovituri”, au anunțat cei din RxF.
Apoi, Mattia Carnessali a confirmat pe Instagram, la story, că lupta va avea loc în curând, după ce Marian Grozavu a fost cel care l-a provocat.
„În sfârșit pot să oficializez chestia asta, deși nu mi-am dorit-o eu. Am primit o propunere de la managerul de la RxF. Domnul Marian își dorește un meci cu mine de MMA și am acceptat. O să accept lucrul ăsta, dar o să accept cu condiția de a nu împărți banii. Doar câștigătorul merge acasă cu banii, să vedem dacă domnul Marian va accepta lucrul respectiv. Deja totul e aproape organizat, ăsta e ultimul aspect”, a spus ispita de la Insula Iubirii 2025.
La rândul lui, într-o intervenție pe care a avut-o la Sala Polivalentă din București, Marian Grozavu a spus că lupta va avea loc pe 22 octombrie 2025 și că vrea să câștige.
@antena1.ro Așa cum și-a dorit, Marian a primit șansa unei discuții cu Mattia. Este pregătit pentru tot ceea ce va afla? #Antena1 #foruyou #antenaplay #insulaiubirii ♬ original sound - A1.ro
„Eu sunt un om de cuvânt, un bărbat puternic și vreau să demonstrez că pot face față și în ring. Nu am să mă dau la o parte niciodată de la o astfel de înfruntare. În octombrie, pe 22, vom vedea ce se va întâmpla. Vreau să-l bat, pentru că-mi place să câștig. Dar sportul este sport și el are șansa lui”, a afirmat iubitul Biancăi Dan.
Într-un live pe care l-a făcut pe TikTok, Mattia Carnessali a afirmat că ia în calcul și posibilitatea să piardă, nu doar ca el să-l bată pe Marian Grozavu în lupta din gala RxF.
„Sincer să fiu, ar putea și să mă bată, de ce nu? Poate! Cine știe cât o fi făcut el box? A venit el cu ideea! Eu nu îl cunosc deloc, nu știu cine e, ce-o fi făcut… Poate e bun, nu știu. Mie nu mi-e frică, dar există posibilitatea și sunt pregătit și să pierd. Dacă aș pierde, aș pierde… Nu o să mă las ușor, dar am mai pierdut în viață și se mai întâmplă”, a spus Mattia Carnessali.