Oase a răbufnit la trei ani de la scandalul cu CRBL, care i-a fost bun prieten: „Eu nu trebuie să îmi cer scuze, probabil nici el nu o să o facă”

 1 comentariu

CRBL și Oase au fost foarte buni prieteni. Au participat împreună la „Asia Express”, sezonul 2, unde au și câștigat marele premiu. La scurt timp după încheierea show-ului, cei doi au rupt prietenia. Acum, într-un interviu pentru impact.ro, Oase a spus că nici vorbă despre o împăcare cu CRBL.

Cântărețul și coprezentatorul de la „America Express” și-au aruncat cuvinte grele în urmă cu aproximativ trei ani de zile. CRBL și-a acuzat prietenul de trădare, după ce a acceptat un proiect TV, fără să îl implice și pe el, așa cum discutase inițial.

Oase: „Niciodată nu mi-am spălat rufele în public și niciodată nu o să fac asta”

Multă vreme Oase a evitat să vorbească despre acest subiect. Întrebat acum în ce relație e cu CRBL, fostul lui bun prieten, el a explicat: „Prefer de fel să nu răspund la întrebări legate despre acest subiect, care s-a consumat deja de 3 ani. Prefer să mă abțin, adică ce s-a văzut, eu, unul, să spun mereu același lucru.

Niciodată nu mi-am spălat rufele în public și niciodată nu o să fac asta. Dacă am ceva de vorbit cu cineva și de rezolvat, ar fi frumos să rămână între noi. Atât pot să spun”, a zis el pentru Impact.

Timp de 15 ani de zile CRBL și Oase au fost buni prieteni, însă, până acum, niciunul nu a făcut vreun pas spre împăcare. „Nu cred că mai este vreun pas de întoarcere, eu nu trebuie să îmi cer scuze, probabil nici el nu o să facă asta niciodată, dar nu este vorba despre asta.

Eu cred că s-a dus într-o direcție și așa a rămas, exact cum se vede. Eu dorm foarte liniștit noaptea, atât pot să spun despre subiect!”, a mai adăugat Oase.

De ce au rupt prietenia CRBL și Oase

După ce au câștigat „Asia Express”, CRBL și Oase au primit diferite oferte în televiziune. Ei își promiseseră că peste tot vor merge ca o echipă. Ulterior, CRBL l-a acuzat de trădare pe Oase pentru că ar fi semnat un contract fără știrea lui.

„Noi știam cumva că va urma să fim coprezentatori la Asia Express sezonul 3, se vehicula deja la interiorul echipei acest subiect și, bineînțeles că și oamenii ne-au spus că și-ar dori să ne vadă prezenți în Asia Express 3. (...)

Trece timpul, vine vara, vin iulie, august, la un moment dat primesc un telefon de la Kanal D. “Salutare, CRBL, vrem să vii să faci parte dintr-un juriu, la un show de dans, un concurs de dans televizat (n.r. – Îmi place dansul)”. Ok, stai să întreb la Antena 1, să întreb echipa Asia Express, să văd ce vor să facă cu mine.

Îi sun, îi întreb, ei spun că nu știu, să vedem. Bine, între timp îi spuneam și lui Oase tot ce se întâmpla. Mai trece ceva timp, Kanal D sună din nou, băi CRBL, te-ai mai gândit, iar sun la Asia Express, aștia iar spun “stai să vedem”, până într-o zi în care a sunat telefonul, iar Kanal D mi-a dat un ultimatum.

De data asta, fac același lucru, îi sun pe cei de la Asia Express. Oameni buni, oferta este în acest moment pe masă. Trebuie să aleg. Nu am ales încă Kanal D, aveți prioritate, spuneți-mi ce vreți să faceți cu mine și cu Oase.

„Oase a trădat prietenia noastră de 15 ani, începând să vorbească cu Asia Express despre contract”

Din momentul ăla, Oase a trădat prietenia noastră de 15 ani, începând să vorbească cu Asia Express despre contract, despre a pleca singur acolo și au început discuțiile.

Oase venea și îmi spunea: Băi, mie mi-au dat mai mult, mi-au dat și mai mult, el mințind, bineînțeles, că știu și eu care sunt cifrele, dar el așa credea, că dacă îmi dă sume mari, eu zic: da, băi, du-te! I-am spus: nu poți să te duci la Asia Express fără mine, pentru că strici această echipă. (...)

Ce credeți, plec cu Alessia (fiica lui) la Londra, era ziua ei, i-am zis că mergem la concertul Arianei Grande. Sună telefonul, Kanal D mă anunță că a găsit un loc mic pentru Oase, îl sun, iar el îmi spune: “Băi, am semnat cu Asia Express.

Eu am înnebunit în secunda 1, pentru că mi-a promis, pentru că mi-a jurat, pentru că am bătut palma că el nu se duce fără mine la Asia Express. În momentul ăla a apărut trădarea, iar eu din momentul ăla nu am mai vorbit cu el deloc”, a povestit CRBL acum câțiva ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    emy69emy 27.07.2023, 02:15

    Frate,frate...dar și când dai de bani...vai frate!

ALTE ȘTIRI
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
18:00
Programul „Școala din Spital” se lansează în 10 unități sanitare din București. Lista celor 10 spitale unde copiii bolnavi au acces la educație
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
17:47
Cum va arăta noul Drum Expres Pitești - Mioveni: Proiectul de 2,6 miliarde de lei care schimbă traficul din Argeș
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:16
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...