Ce au descoperit cercetătorii

Studiul, citat de Euronews, arată că nu lucrurile nu stau chiar așa și că, de fapt, ai nevoie de aproximativ 7.000 de pași pe zi pentru a reduce riscul unor boli grave, precum bolile de inimă, diabetul de tip 2 sau chiar cancerul.

„Mitul celor 10.000 de pași a fost demontat”, a spus Dr. Daniel Bailey, expert în comportament sedentar la Brunel University London, care nu a participat la studiu, dar a comentat rezultatele.

Studiul a analizat datele a peste 160.000 de persoane din 31 de cercetări diferite. Chiar și cei care făceau doar 4.000 de pași zilnic aveau rezultate de sănătate mai bune decât persoanele sedentare, cu mai puțin de 2.000 de pași pe zi.

„Implicațiile reale sunt că oamenii pot obține beneficii importante pentru sănătate chiar și prin mici creșteri ale activității fizice, cum ar fi 1.000 de pași în plus pe zi”, a mai spus Dr. Bailey.

Ce face mersul pe jos pentru corpul tău

Mersul pe jos, mai ales într-un ritm alert, este una dintre cele mai simple și eficiente forme de mișcare. El crește ritmul cardiac, îmbunătățește circulația sângelui, scade tensiunea arterială și ajută la slăbit.

Dar, mai nou, cercetătorii arată că are și un efect pozitiv direct asupra riscului de boli cronice, inclusiv demență sau cancer. Rezultatele arată că persoanele care fac în jur de 7.000 de pași pe zi au un risc mai scăzut cu:

  • 38% de demență
  • 28% de căderi grave (care pot fi fatale pentru vârstnici)
  • 6% de cancer
  • un risc redus de depresie, diabet sau boli cardiovasculare

Este suficient să mergi? Ce spun specialiștii despre intensitate

Profesorul Steven Harridge, de la Kings College London, spune că numărul de pași nu arată totul. Intensitatea mișcării contează la fel de mult ca volumul.

„Numărul de pași nu ne spune cât de intens se mișcă cineva, iar asta e important pentru sănătate”, a declarat Harridge pentru The Guardian.

Totuși, el recunoaște că studiul adaugă dovezi clare: orice mișcare contează. „Orice lucru care încurajează oamenii să fie mai activi este bun, pentru sănătatea fizică și mentală”, a adăugat Harridge.

Cât sport recomandă medicii, de fapt

Organizațiile internaționale de sănătate, inclusiv OMS, recomandă cel puțin 150 de minute de mișcare moderată pe săptămână (mers rapid, mers cu bicicleta), sau 75 de minute de activitate intensă (alergat, sporturi de intensitate mare).

Asta înseamnă, în medie, cam 20–30 de minute pe zi de mers susținut, adică aproximativ 7.000 de pași. Exact ce spune și studiul. Și nu uita: începe cu puțin, crește treptat. Orice pas în plus e un câștig.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.