Tempoul (viteza de execuţie a unei piese, în muzică) însoţeşte, ca bătăile inimii, fiecare minut al vieţii noastre. Gândim, ne exprimăm, trăim în toate tempourile: de la andante moderato la presto deciso.

Tabloul lui Van Gogh, „Noapte înstelată”
Tabloul lui Van Gogh, „Noapte înstelată”

PRESTO FUGATO… RUPESTRU. Experţii au calculat că, în decursul unei vieţi, un om adună, în cel mai fericit caz, aproximativ trei miliarde de bătăi de inimă. Strămoşii noştri îndepărtaţi, cei din urmă cu cincizeci şi unu de mii două sute de ani, nu apucau decât vreo două milioane de bătăi de inimă în toată scurta lor existenţă. E cu atât mai impresionant că şi-au făcut timp să ne lase mesaje în piatra peşterilor. N-o să ne închipuim că ceea ce vedem este artă narativă, dar o poveste cu tâlc spune cu siguranţă. Cea mai veche pictură rupestră descoperită până acum înfăţişează un porc sălbatic roşu încolţit de nişte oameni-păsări. Dacă ar fi să traducem povestea în dinamica ei, tempoul nu poate fi altul decât presto fugato (200 BPM şi peste)….

Cea mai veche pictură rupestră descoperită până acum înfăţişează un porc sălbatic roşu încolţit de nişte oameni-păsări
Cea mai veche pictură rupestră descoperită până acum înfăţişează un porc sălbatic roşu încolţit de nişte oameni-păsări

TIKTALK. TEMPOUL, INDICAT CU CHIPUL. Numai uriaşul dirijor Leonard Bernstein ar fi putut-o face. Aflat la pupitrul Filarmonicii din Viena, în finalul Simfoniei 88 a lui Haydn, a lăsat bagheta la o parte şi a condus orchestra exclusiv din mimică şi priviri. Există un cont pe TikTok care adună momente emoţionante din cariera lui Bernstein. Dar şi mai emoţionant decât atât este că o reţea socială, inventată mult după ce muzicianul s-a stins, îi păstrează chipul şi opera. Pulsul pasajului pe care îl dirijează fără baghetă este de circa 135 BPM – allegro con spirito.  

@thebestpiaanoplayer 🎼Leonard Bernstein conducts Haydn Symphony No. 88 with his face 😅😍 . . . #music #conductor #maestro #musician #concert #perfect #nice #enjoy #fun #lovely #happy #performance #symphony ♬ original sound - TheBestPianoPlayer

AUZUL DIN AORTĂ. Invocându-l pe Van Gogh, gândul m-a dus la urechea lui şi de la ureche la auzul lui Beethoven. L-a pierdut de timpuriu, înainte să-şi compună marile opere. Celebra Simfonie a IX-a, care se încheie cu „Oda Bucuriei” (preluată ca imn oficial al Uniunii Europene), a fost scrisă când se instalase deja surzenia. Avem şi o poveste (n-a fost confirmată pe de-a-ntregul) în legătură cu seara în care Ludwig van Beethoven şi-a dirijat această capodoperă. Cu ochii închişi, dirija încă atunci când orchestra terminase de cântat iar în sală spectatorii aplaudau frenetic…  Pe versurile lui Schiller, „Oda Bucuriei”, simţită de compozitor cu auzul din aortă, îi face inima să bată de la allegro energico (125 BPM) la fugato (139 BPM).

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.