Cum rămâne cu dobânzile? Ochii pe Vineri!

Comentează

Una dintre cărțile mele preferate, copil fiind, a fost Robinson Crusoe. Am remarcat în principal două personaje (probabil că era singurele cu rol în carte): Robinson Crusoe și acel „Siri” sau „Alexa” vremurilor, respectiv servitorul său, Vineri.

Longevitatea lui Robinson Crusoe pe o insulă din largul coastei Venezuelei (țară bogată în resurse, ca și România), s-a măsurat în decenii: 28 de ani. Dacă ar fi să măsurăm această longevitate în mandate de cinci ani, Robinson a stat pe insulă aproape 6 mandate.

Desigur, dacă ar reînvia, Crusoe ar fi un pic rușinat că secole mai târziu, recordul său a fost bătut, în număr de mandate, de personaje din administrația democratică a României postcomuniste. 

Cred că niciunuia nu ne e greu să numărăm șapte mandate pentru unii demnitari, e drept că nu izolați pe o insulă, ci ferecați într-un turn de fildeș, de unde ne servesc porții de înțelepciune. Întotdeauna post-factum.

Poate mai fascinant decât Robinson, în termeni sociali, este servitorul său, Vineri. Cu vocație de canibal (nicio aluzie la modul în care cercetătorii științifici ante 1989 se canibalizau între ei, prin turnătorii la Securitate, pentru a mai prinde câte o deplasare externă și diurnă pe valută atunci când populația era sub represiunea regimului comunist).

Dar ca și unii demnitari eterni, Vineri al zilelor noastre ajunge să evolueze întocmai ca ei: de la a iubi ceva ce crea repulsie omului obișnuit (propaganda fidelă a politicii comuniste și a tezelor tovarășului, respectiv canibalismul), acest Vineri se dovedește a fi, întocmai precum secole în urmă, un servitor fidel.

Al cui? Opiniile pot varia între servitorul capitalurilor vagaboande (nu o spun peiorativ când mă refer la „vagaboande”, dar o zic foarte serios când mă refer la „servitor”) și până la servitorul „interesului național”. 

Cum ar putea fi altfel caracterizat un tânăr cercetător al perioada comuniste, care a scris zeci (sau poate chiar sute de note informative despre colegi), rezultatul fiind că primea doar calificative „F.B.” la Institutul de Economie Mondială, pepiniera Securității?

De ce vineri?

Vineri, 16 mai, are o cvintuplă semnificație:

  • Este ziua stabilită de mult timp pentru decizia de politică monetară din partea Băncii Naționale a României. Adică ziua în care BNR va decide ce se întâmplă cu dobânzile tale: dacă ratele tale cresc, rămân la fel, sau scad.
  • Este anticamera alegerilor prezidențiale, turul doi, respectiv finala între un candidat care a avut o epifanie după ce și-a definit ferm că, măcar pentru prima sa viață, vrea să fie la Primărie, și celălalt candidat, care și-a stabilit ferm, măcar pentru prima viață, că nu mai vrea să fie doar la Galerie.
  • Este ziua de vineri, în care „Vineri” va trebui să se exprime public: va continua să joace politic, așa cum a făcut-o, inclusiv în noiembrie 2024 și mereu de atunci, când toate argumentele erau pentru reducerea ratei de dobândă, în favoarea economiei naționale și a costurilor de împrumut ale statului român, și nu a făcut-o?
  • Dacă „Vineri” va consemna menținerea ratei de dobândă, nu face decât să confirme jocul său politic. Iar dacă o va crește, ceea ce, în opinia mea, va reprezenta o manifestare publică a disperării lui „Setilă”, în acord cu cele mai recente sondaje privind rezultatele turului doi. Până la urmă, Setilă este cel care setează profiturile „capitalurilor vagaboande” la niveluri record an de an.
  • Dar dacă Setilă va crește rata de dobândă cheie?

Am pus acest al cincilea argument, preventiv, în speranța de a bloca o nouă favorizare a „capitalurilor vagaboande”. Așa cum înclin să cred, că după devoalarea jocului politic al acestui „Vineri”, poate am contribuit la necontinuarea șaradei deprecierii leului pretins motivată în urma rezultatului democratic al primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atât timp cât mai există libertate de exprimare în România, utilizatorii informației financiare pot evalua de unii singuri, dacă, spre exemplu, întrebarea adresată de mine celor doi finaliști la prezidențiale, privind investigarea rolului „actorilor” loviturii de curs din 6 mai 2024, ca viitori șefi CSAT, a fost de natură să pună capăt jocului politic al unei instituții teoretic independente.

Când am adresat întrebarea, miercuri, 8 mai 2025 (știu că lui „Vineri” îi creează amintiri despre ziua PCR, partid căruia îi era fidel), dacă viitorul Președinte al României (cert, unul dintre Dan și Simion) va analiza rolul instituțional în „lovitura de curs”, am privit, ca de obicei, trei pași înainte.

Deci, ce va face „Vineri” în ziua de vineri?

Și încă ceva

Deși unii vor să se pretindă eroul din Robinson Crusoe, mai degrabă se confirmă a fi „Vineri”.

Servitori „competenți” și „loiali”.

Loialitatea cred că este de nediscutat, atât înainte de 1989, cât și după.

În opinia mea (accept și opinii contrare) loialitatea „de după” s-a manifestat în special față de capitalurile vagaboande, atât timp cât țarul politicii monetare din România le-a propus curs stabil și dobânzi înalte. Iar când a favorizat deprecierea cursului pentru a juca politic, asta s-a transmis imediat în dobânzi mai înalte.

Și având în vedere că ceilalți consilieri ai lui Crusoe erau papagalul Poll, cățelul lui și o capră domesticită, cred că am putea să facem un exercițiu de imaginație pentru a ne închipui nu cine sunt consilierii lui Crusoe, ci consilierii lui „Vineri”.

Sunt aceia care au încercat să amplifice psihoza generată, în opinia mea cu succes limitat pentru că încă există presă liberă, de jocul politic al Băncii Naționale a României, cu mesaje gen „șase lei pentru un euro”. „Papagalii” și „Caprele” nu ale lui Crusoe, ci ale lui „Vineri”. Până la urmă un servitor umil și discutabil din punct de vedere al competenței (altele decât cele deja dovedite în blamarea economiei de piață și osanalele ridicate lui Ceaușescu).

Foto: Agerpres

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
21:56
Acordul Trump - Putin privind motorina riscă să pună în pericol viețile americanilor, avertizează un senator republican
21:49
Lista străzilor din București și Ilfov care rămân fără curent între 12 și 18 octombrie 2026
21:47
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
21:41
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
TRENDING
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibe de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?