Politica economică a lui Bebe Bronzatu’ și a lui Manole Eternu’
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dacă Bebe Bronzatu’ și Manole Eternu’ ar fi fost cei care ar fi condus politica economică a României în 2024, rezultatele economice privite prin prisma majorării datoriei publice, nu ne-ar fi surprins ca într-un singur an, datoria publică să se majoreze cu 180 de miliarde de lei (36 de miliarde de euro), din care 36 de miliarde de lei (7,2 miliarde de euro) doar dobânzi achitate creditorilor.
Dar bine că politica economică a României nu este implementată de Bebe Bronzatu’ iar politica monetară, care dă tonul la dobânzi, nu este stabilită de Manole Eternu’.
Și totuși, paradoxal, deși nu Bebe și Manole au condus în 2024 politicile economice, ci Marcel și Mugur (cel din urmă meditându-l „gratis” la economie sau la engleză pe cel dintâi), datoria publică și dobânzile au picat fix pe rezultatele estimate, în cazul gestionării de către nespecialiști scoși din pălărie.
Ar fi trebuit să ne ajute că Marcel și Mugur sunt pro-americani și pro-NATO de mici.
Despre Mugur, opinia publică cunoaște notele sale olografe scrise la Securitate și cum etala el Securității cât e de iscusit în a răspunde „amabil” dar „neprecis” când era întrebat politicos: „How are you”, de reprezentanți ai statelor capitaliste a căror politică o înfiera public ca fiind „jaf neo-colonialist”.
Marcel a dovedit recent și el pro-americanismul, parcă vrând să rivalizeze cu un alt pro-american de mic, rectorul SNSPA, de parcă amândoi ar fi candidat la concursul „Vreau să fiu preșul tău de la baie”.
Premierul ne explică prin singurul tip de postare „dură” care te face să te tăvălești pe podea de râs: „noile cărți de identitate vor conține informații legate de sexul persoanei respective, care nu poate fi decât feminin sau masculin și nu de «gen»” și că „acest guvern nu va permite strecurarea perfidă a unor elemente woke în legislația românească.”
În opinia mea, „elemente woke” sunt touși deja strecurate în legislația românească, gen cel care a permis firmelor de raft deținute de antreprenori cu statut de „nepot de premier”, și care, deși fără activitate concludentă au reușit să obțină ajutor de stat pentru o companie goală. Iar ajutorul de stat, care era efectiv singurul „business” al companiei, să poată fi vândut ulterior, cu profit din pix de milioane de euro, pe seama majorării datoriei publice.
Asta în timp ce avertismentele SUA privind nerespectarea statului de drept pe „suspiciuni șubrede” – suspiciuni considerate WOW de Curtea Constituțională din moment ce a anulat alegerile prezidențiale din România, evident că sunt luate în derâdere.
Mai mult decât atât, motivările Curții Constituționale privind validarea sau invalidarea candidaților la noua tură de alegeri, mie îmi formează opinia (ca nespecialist în drept, deci e posibil să greșesc), că reprezintă o sumă de aberații delirante cu pretenția că ar reprezenta un text juridic constituțional.
Starea de fapt indusă de aceste motivări, respectiv că pot fi aleși doar cei aleși de ei contrar statului de drept ale cărui principii sunt că interzicerea oricărui drept vine exclusiv prin lege, ne arată ce transmite, până la urmă singurul „actor statal” dovedit până în prezent că a intervenit în alegerile anulate, respectiv România: prezumția de nevinovăție este răsturnată înaintea unei decizii a unei instanțe, prin alegerea exclusiv de către un grup de judecători (ajunși acolo cel puțin în parte pe baza unor competențe „șubrede”). Ei sunt justiția și fac irelevant textul Constituției și anume că justiția se aplică în România de ICCJ (și de instanțele inferioare ei, până la ea) în a interzice drepturi.
O astfel de răsturnare întărește opinia că, pentru fiecare dintre noi, se creează precedentul extrem de periculos și anume: ,,nu are cum să nu fie nevinovat, sigur a făcut el ceva, de vină e doar Parchetul pentru că nu a cercetat destul”. Și că întâi se dă un verdict de vinovăție, după care Parchetul se apucă să strângă probe. Adică fix pe dos față de statul de drept.
Iar eu cred că opinii precum ale mele în ceea ce privește evoluția economică și respectarea statului de drept în România, sunt împărtășite și de alții.
Spre exemplu, situația economică din România și „situația politică” generată de „suspiciunile șubrede” au determinat rând pe rând toate cele trei agenții de rating importante, să scadă perspectiva de rating a României, de la stabil, la negativ. Acum mai vine și informația pe surse confirmate, că SUA ia în considerare să retrogradeze și ea România: dispariția vizelor pentru călătoriile în SUA s-ar putea amâna.
Prin urmare, toate aceste evoluții din ultima perioadă arată investitorilor, în opinia mea, că dacă s-ar da rating României după cum funcționează separația puterilor în stat, România ar eternul „junk”, și nu doar din perspectiva dimensiunii dobânzilor favorizate de menținerea lor și mai ridicată de către politicile BNR, așa cum mai argumentat.
Revenind la cum se reflectă administrația politicilor fiscale, de venituri, de reforme structurale (în sarcina Guvernului) și cea a politicii monetare (de către BNR), ea este evidentă prin creșterea datoriei publice cu 180 de miliarde de lei (36 de miliarde de euro) doar în 2024, din care 7,2 miliarde de euro, doar dobânzi plătite în 2024, în condițiile unei creșteri economice subunitare.
Datoria publică a înregistrat un nou maxim istoric: 54,6% din PIB.
Adică, 964 de miliarde de lei la 31 decembrie 2024. Adică 193 de miliarde de Euro. Din care 36 de miliarde de euro (18,65% din total) au fost datorii noi făcute doar în 2024.
Asta înseamnă o datorie suplimentară de 1.800 de euro făcută în 2024, pentru fiecare român, inclusiv nou născuți.
Dacă raportăm datoria la numărul de salariați din economie (5,75 milioane), asta înseamnă o datorie suplimentară, per salariat, de 6.266 de euro, într-un singur an, din care 1.250 de euro, doar dobânzile plătite în 2024. Până la urmă, baza PIB-ului este munca și returnării datoriilor, este munca, așa-i?
Ar trebui să ne pese?
Eu cred că da. Pentru că datoria publică suplimentară creată de mix-ul de politici economice (Marcel-Mugur), doar din 2024, pentru fiecare dintre noi (inclusiv nou-născuți), a fost de 26 de lei, în fiecare zi a anului. Sau 780 de lei, în fiecare lună.
Mă întreb la final, totuși, dacă Bebe Bronzatu’ și Manole Eternu’ ar fi gestionat mai bine sau mai rău economia României, decât titularii în exercițiu.
Răspunsul nu va veni prea curând, pentru că „noi, poporul”, strașnic ghidat de statul de drept, am decis ca ei să rămână la butoane și continuare.
Fotografii: Hepta
