De ce România trebuie să clarifice strategic relația pe care o are cu China 

După trei ani și jumătate de război în Ucraina, faptul că Federația Rusă reprezintă principala amenințare la securitatea României este deja o certitudine care se bucură de unanimitate în rândul experților din comunitatea de politică externă și de securitate românească. În mod evident, Rusia va fi abordată cu seriozitate în viitoarea strategie pe care, în cel mult două luni, președinția va trebui să o trimită spre aprobare Parlamentului. Există însă și un elefant în camera politicii externe și de securitate românești, pe care statul român nu îl abordează într-un mod profesionist, iar acest elefant poartă un nume: China. 

Acum câteva săptămâni, odată cu controversatele prezențe ale foștilor oficiali Adrian Năstase și Viorica Dăncilă în China, la ceea ce s-a numit summitul dictatorilor, diverși agenți de influență au militat în spațiul public pentru o apropiere consistentă a României de China, vechiul mare prieten al țării noastre în perioada comunistă, unii dintre aceștia fiind cunoscuți pentru apropierea lor de serviciile secrete românești. Inclusiv în zona Ministerului Afacerilor Externe, există încă nostalgici față de vechea politică externă prietenoasă a României față China. După intrarea României în NATO, ca urmare a parteneriatului strategic pe care România îl are cu SUA și rivalității dintre cele două mari puteri, abordarea neprofesionistă a României a fost să nu înnoiască o viziune strategică adaptată provocărilor contemporane referitoare la China și să continue relația bilaterală mai degrabă sub radar, ca să nu supere SUA. 

La recomandarea UE și SUA, în ultimii zece ani, România a evitat investițiile chineze în domeniile strategice ale statului, dar în același timp, birocrația Externelor și a instituțiilor cu atribuții în securitate națională a rămas contaminată de vechile nostalgii comuniste care percep China ca pe un prieten al României. Aceste nostalgii reprezintă, în contextul războiului din Ucraina, mai degrabă vulnerabilități, nici pe departe avantaje pentru România. 

În fapt, la fel ca în timpul mandatelor lui Klaus Iohannis, riscul este ca și în cei cinci ani de președinte ai lui Nicușor Dan, România să se comporte ca și cum nu ar exista această mare putere pe harta lumii, iar provocările legate de China să nu fie tratate în niciun fel nici în viitoarea strategie de securitate. Riscul să nu fie abordată deloc crește proporțional cu mentalitatea consilierilor de politică externă și de securitate ai președintelui, dacă aceștia au rămas captivi sau nu vechii școli de politică externă românească.

De ce România trebuie să conceapă o relație bilaterală pragmatică cu China 

România nu își mai permite să amâne la nesfârșit o evaluare pragmatică a relației bilaterale cu China având în vedere schimbările de pe scena internațională din ultimii cinci ani. Ca un scurt istoric, în decembrie 2019, liderii NATO au emis prima declarație importantă a Alianței cu privire la Republica Populară Chineză, afirmând că „influența crescândă și politicile internaționale ale Chinei prezintă atât oportunități, cât și provocări pe care trebuie să le abordăm împreună, ca Alianță”. Din acel moment, NATO a folosit un limbaj din ce în ce mai ferm pentru a descrie provocările reprezentate de China, inclusiv în Conceptul strategic al Alianței din iunie 2022. 

Ulterior, din cauza sprijinului acordat de China Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei, atât prin schimburi comerciale, ca să ajute Rusia să ocolească efectele sancțiunilor economice impuse de UE și SUA, precum și prin furnizarea de materiale și tehnologii cu dublă utilizare care susțin mașinăria de război rusească, s-a întărit la nivelul NATO argumentul că China a devenit o problemă  pentru Alianță. 

Mai mult, Conceptul strategic, aprobat la summitul de la Madrid din 2022, a oferit o analiză detaliată a modului în care acțiunile Chinei pun în pericol valorile și interesele NATO și a denunțat utilizarea de către China a pârghiilor economice pentru a crea dependențe strategice. Documentul NATO pune accentul pe încercările reciproce ale Chinei și Rusiei de a submina ordinea internațională bazată pe norme, pe care o percep a fi condusă de către Statele Unite ale Americii (un punct comun al politicii externe rusești și chinez care militează la schimb pentru multipolaritate), care contravin intereselor democrațiilor, și avertizează asupra necesității de a „ne proteja împotriva tacticii coercitive și eforturilor Chinei de a diviza Alianța”.

La summitul din 2023 de la Vilnius, liderii NATO au îndemnat China „să condamne războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, să se abțină de la sprijinirea eforturilor de război ale Rusiei, să înceteze amplificarea narațiunii false a Rusiei care învinovățește Ucraina și NATO pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și să adere la scopurile și principiile Cartei ONU”.

În același timp, în timpul celor trei ani și jumătate de război, liderii de la Bruxelles și-au înăsprit și ei critica la adresa Chinei din cauza poziției duplicitare pe care o are față de Rusia. În fapt, UE a impus sancțiuni furnizorilor complexului industrial militar rus, inclusiv unor entități cu sediul în China care vând produse utilizate pe câmpul de luptă. 

Mai mult, din cauza atacurilor cibernetice maligne produse de pe teritoriul Chinei asupra unor state UE, în luna mai 2025, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, a condamnat în numele întregului bloc comunitar, acțiunile cibernetice maligne ale Chinei asupra unor state membre UE: „Uniunea Europeană și statele sale membre, împreună cu partenerii internaționali, sunt solidare cu Cehia în ceea ce privește campania cibernetică malignă care a vizat Ministerul Afacerilor Externe al acesteia. Cehia a stabilit că atacul cibernetic a fost comis de Advanced Persistent Threat 31 (APT31), asociat cu Ministerul Securității Statului din China. În ultimii ani, activitățile cibernetice maligne legate de această țară și care vizează UE și statele sale membre au crescut. În 2021, am îndemnat autoritățile chineze să ia măsuri împotriva activităților cibernetice maligne întreprinse de pe teritoriul lor. De atunci, mai multe state membre au atribuit activități similare la nivel național”, se arată în comunicatul UE. 

În privința României, în anul 2023, într-o declarație publică fără precedent, generalul Anton Rog, șeful CyberInt din SRI, a recunoscut că nu numai Rusia, dar și China au lansat atacuri cibernetice care au afectat și România: „În România au fost targhetați peste 150 de specialiști, cărora li s-au propus lucruri mai mici la început și după aceea din ce în ce mai tare până când li se cereau să atace infrastructuri. I-am prelucrat om cu om, toți cei 150, i-am abordat și le-am explicat că sunt chinezii și să-și vadă de treaba lor, lucru care s-a întâmplat. Dar a durat ceva până când s-a întâmplat”. 

Dincolo de această declarație, de reamintit faptul că România a fost nevoită să își anuleze alegerile prezidențiale din cauza interferenței maligne a Rusiei, realizată în special cu ajutorul platformei chinezești Tik Tok. Diseminarea dezinformărilor rusești în legătură cu războiul din Ucraina este deja un specific al presei controlate de statul chinez.

În iulie 2025, Serviciul de Securitate al Ucrainei a arestat doi cetățeni chinezi, tată și fiu, pentru că ar fi spionat programul ucrainean de rachete Neptune, care e esențial pentru apărarea coastelor Ucrainei împotriva marinei ruse. Președintele Volodymyr Zelenskiy a acuzat frecvent China că furnizează arme și praf de pușcă Rusiei și a sancționat firmele chineze despre care Kievul consideră că ajută mașina de război a Moscovei, inclusiv prin furnizarea de componente pentru drone.

În aceeași lună, ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a declarat oficialilor Uniunii Europene că Beijingul nu dorește o înfrângere a Rusiei în Ucraina, deoarece Statele Unite ar putea atunci să-și concentreze întreaga atenție asupra Chinei. De altfel, un specific al politicii externe chineze este să speculeze vulnerabilitățile puterilor concurente și să încerce să obțină avantaje din toate părțile printr-un joc duplicitar, ambivalent.

Având în vedere tot acest context de război de la granițele României, viitoarea strategie de securitate a țării ar trebui să perceapă China drept o provocare și, separat, într-un capitol distinct dedicat spațiului cibernetic, ca pe un  actor malign alături de Rusia. 

Separat, la nivelul MAE, birocrații diplomați ar trebui să realizeze o strategie detaliată, bazată pe o viziune pragmatică, în care să precizeze care ar fi domeniile de cooperare între România și China, care sunt liniile roșii și care sunt domeniile strategice pentru care China nu este percepută drept un partener de încredere de către România. 

Poate ar fi cazul ca Parlamentul să inițieze o lege a lobby-ului astfel încât agenții de influență ai intereselor de afaceri ale unor state non-UE să se asume ca atare. Statele cu regimuri autoritare au proasta reputație de a se folosi inclusiv de corupție în atingerea obiectivelor economice în relațiile externe.

De ce este dificil la nivelul UE să definești o strategie coerentă față de China 

La nivelul UE, există mai multe provocări economice legate de China, de la scăderea dependenței față de această putere revizionistă în domeniile strategice, până la toate problemele create de faptul că Beijingul nu respectă regulile jocului stabilite de Organizația Mondială a Comerțului. Statele UE sunt îngrijorate de faptul că Beijingul ar putea să-și exploateze controlul asupra materialelor esențiale pentru economia Europei și sunt reticente față de investițiile chineze în industriile strategice europene.

În plus, având în vedere politica impredictibilă a Administrației Trump care a produs multe fracturi în relația transatlantică, Uniunea Europeană a fost nevoită să își întărească autonomia strategică în raport cu China, pentru a nu-și pierde puterea de soft power reprezentantă de respectul pentru valorile democratice definitorii pentru politica externă a UE. În plus, competiția sino-americană afectează multiple domenii ale politicii europene. Astfel, în ultima perioadă, retorica președintei Ursula von der Leyen la adresa Chinei a fost percepută chiar mai dură decât a președintelui Donald Trump. UE nu are o politică externă comună care să însumeze interesele tuturor statelor membre, iar consensul în rândul celor 27 de state în relația cu China este greu de atins. 

Același lucru se întâmplă și la nivelul NATO: provocările legate de China au stârnit numeroase dezbateri cu privire la răspunsurile politice adecvate, iar aceste posibile răspunsuri sunt extrem de diferite. Există state care doresc o politică de angajament față de Beijing din cauza intereselor economice comune, altele care militează pentru echilibru/balancing, iar altele doresc o politică de izolare. 

„Susținătorii angajamentului susțin că, având în vedere puterea globală crescândă a Chinei, este necesar să se colaboreze cu Beijingul pentru a aborda probleme de interes comun (cum ar fi economia globală și schimbările climatice) și pentru a preveni escaladarea tensiunilor, în special între China și Statele Unite, până la război. 

Susținătorii echilibrării, în schimb, susțin că ascensiunea Chinei reprezintă o amenințare la adresa ordinii globale existente și a intereselor și valorilor democrațiilor occidentale, fiind necesare eforturi pentru consolidarea alianțelor și parteneriatelor cu alte țări pentru consolidarea puterii militare și economice/tehnologice pentru a descuraja China. Atât din punct de vedere conceptual, cât și din punct de vedere substanțial, astfel de politici au diverse nuanțe, versiunile mai dure ale echilibrării părând mai degrabă eforturi de a ține China sub control, iar versiunile de angajament pledând pentru diferite grade de compromis sau concesii față de Beijing. La mijloc se află politicile mixte, care combină elemente de cooperare sau angajament cu elemente de echilibrare politică și militară”, explică Andrew Cottey. 

Având în vedere toate aceste sensibilități pe care le aduce competiția dintre marile puteri, România ar trebui să fie mai vigilentă ca niciodată în legătură cu mișcările Chinei în lume și în regiunea Mării Negre și să depășească pre-concepția care nu mai corespunde vremurilor actuale potrivit căreia China ar fi o mare prietenă a României.

Foto ilustrativ: Shutterstock

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.