Anarhie, terorism și nihilism. Cum și cât se poate „negocia” cu Vladimir Putin?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Federația Rusă este adesea desemnată ca stat terorist. Ea nu este primul și nici singurul stat încununat cu acest epitet sângeros. Istoria abundă în exemple de cruzime politică, așa cum ne amintește recenta carte a lui Stéphane Courtois, publicată în traducere românească la Editura Spandugino.
Însă adevărata „teroare de stat” a fost inventată și aplicată la finalul secolului 18, în Franța revoluționară, după decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea. Libertate, egalitate, fraternitate sau moartea. Cum primele trei idealuri imperative s-au decimat reciproc, a urmat domnia ghilotinei, adică teroarea iacobină exercitată ca mecanism de purgație radicală: o combinație de război fratricid și genocid, care a cunoscut paroxismul între 1792 și 1795, sub ochii înfricoșați și fascinați ai mulțimilor de „cetățeni” vânători de capete și credincioși ai Rațiunii pierdute.
Atunci și acolo s-au pus, în Europa, bazele unei secularizări absolute, din matricea căreia au purces următoarele revoluții, de dreapta, precum cea neo-păgână, rasistă și pan-germanică a naziștilor, sau de stânga, în cazul loviturii de stat bolșevice din 1917, prelungită printr-un necruțător război civil și prin desăvârșirea stalinistă a terorii „oficiale” (din care aveau să se inspire mulți alții, de la Mao la Pol Pot).
Toate crimele politice ale modernității, pe toate meridianele, au fost comise și scuzate sub pretextul Rațiunii de Stat, adică al unui interes public de salvare națională, așa cum s-a văzut până și în cazul FSN-ului patronat de Ion Iliescu, incapabil să se „legitimeze” în afara violențelor extra-legale (așa-zisele „mineriade”).
Să remarcăm și paradoxul că Rațiunea de Stat e mai mereu apărată de trupe paramilitare (de la „echipele morții” legionare și gărzile roșii maoiste, sau „omuleții verzi” infiltrați acum un deceniu în Donbass, până la mercenarii lui Prigojin sau armata privată tocmită de curând repatriatul Horațiu Potra).
Fărădelegea absolută operează la vedere, dar în ținute de camuflaj, sub însemne fictive, tot așa cum feluritele „salvări naționale” implică simultan abolirea legilor curente și a moralei elementare. Gropile comune, lagărele de exterminare, valurile de execuții sumare (extrajudiciare) și economia gulagului sunt rezultatul concret al ciocnirii unor abstracții precum „poporul” sau… „dușmanii poporului”. O metafizică decăzută prezidează aceste măceluri de abator inuman, în vreme ce raiul promis lasă locul iadului trăit pe viu.
În vestul european mult mai civilizat, rațiunea revoluționară de stat totalitar a fost înlocuită postbelic prin rațiunea pluralismului democratic și filozofia libertății protejate, alături de americani, sub umbrela NATO.
În Rusia postcomunistă nu s-a petrecut nicio convertire, n-a fost loc de niciun travaliu al memoriei în numele dreptății și adevărului: minciuna de stat a continuat, cu singura diferență că elita de pradă a devenit un imens sistem oligarhic mafiot, așa cum marxism-leninismul a fost înlocuit de ortodoxismul mesianic panslavist al celei de-a treia Rome. Și asta pentru că, de peste 150 de ani, rușii au împins delirul iacobin al Revoluției franceze pe tărâmul infernal al nihilismului absolut.
În propaganda oficială a Moscovei, cuvintele mari (precum Patria, Lupta cu „nazismul” și Salvarea civilizației creștine) sunt vorbe goale, care sună a neant. Termenul „nihilism” apare prima dată în 1799, în scrierile materialistului francez Jean-Claude Delamétherie, dar face carieră internațională abia prin romanul lui Ivan Turgheniev, Părinți și copii și mai ales în romanul dostoievskian Demonii.
Conceptul a fost teoretizat politologic la 1869, prin Serghei Neceaev, în al său Catehism al revoluționarului. Revoluționarul nihilist este prezentat drept „dușmanul mortal al lumii civilizate, care va trăi mereu doar pentru a o anihila, fără pic de milă, în alianță cu cei mai josnici criminali”.
Un întreg program, lipsit de scrupule și de orice echivoc, pe care V.I. Lenin, împreună cu secretarii generali ai partidului comunist sovietic și Vladimir Putin, l-au practicat cu anti-sfințenie fanatică și desăvârșit cinism, dansând peste „cadavrul lui Dumnezeu”. Ofițerul KGB Kirill Gundaev, care afirma că genocidul rusesc din Ucraina reprezintă un nobil exemplu de „război just”, rămâne „patriarhul” satanic al infernului nihilist. Cu această forță tenebroasă se luptă de fapt nu doar ucrainenii, ci întregul Occident, dincolo de diplomația mercantil-amorală imaginată de Donald Trump.
Într-un recent articol publicat în Le Figaro, Jean-François Colosimo ne amintește că în Rusia dintre 1900 și 1917 au avut loc 23.000 de atentate teroriste, soldate cu zeci de mii de morți. Kirilovii dostoievskieni, recrutați din pegra unei societăți bolnave, au pregătit astfel apoteoza criminală a bolșevismului, din care se inspiră atât urmașii lor de la Kremlin, cât și teroriștii islamiști și extremiștii de dreapta sau de stânga cărora lumea civilizată și istoria umană nu le mai sunt pe plac.
Sper ca măcar cititorii mei să pună în contextul lor corect declarațiile smintitului Medvedev (fost președinte al Federației Ruse): nu vodca îl face să recite zilnic apocalipse nucleare, cât fidelitatea sordidă față de absurda tradiție a nihilismului rusesc, pentru care salvarea lumii e totuna cu distrugerea ei într-un suprem incediu anarhist final. Iată punctul nodal la care se cuvine să nu renunțăm: nu putem negocia cu teroriștii, dacă nu vrem să contribuim direct la victoria lor sinucigașă.
ybis5458 30.11.2025, 09:02
Ti se face pielea de gaina !. Uluitor articol ale carui radacini ajung pina la revolutia franceza si ajung pina la transformarea Rusiei asa zis pravoslavnice , la statul malefic din zilele noastre care ameninta distrugerea lumii civilizate.