Battery Protection – trucul ascuns care prelungește viața bateriei telefonului Samsung S25

Dacă vrei un samsung S25 care să își păstreze autonomia bună ani de zile, nu doar câteva luni, funcția Battery Protection, dar și alte setările aferente te vor ajuta să prelungești durata de viață a bateriei tale.

Battery Protection este o caracteristică introdusă de Samsung odată cu One UI 6.1 și are capacitatea de a controla modul de încărcare, astfel încât bateria să nu stea foarte mult timp la 100%.

Aceasta se bazează pe ideea că bateriile Li-ion, care pot fi regăsite și pe telefoanele Samsung S25, suferă mai mult dacă:

  • sunt ținute constant la 100%, adică sunt încărcate complet pentru mult timp
  • sunt descărcate complet sau sub aproximativ 20‑10% în mod frecvent

Prin controlul încărcării complete și a timpului cât bateria stă la nivel maxim, se reduce stresul chimic asupra celulelor, ceea ce prelungește durata de viață utilă a bateriei.

Pentru a putea activa funcția Battery Protection pe Samsung S25 nu trebuie decât să mergi la Settings Battery > Battery Protection. Nu ar trebui să întâmpini dificultăți în a o găsi, dacă Samsung S25 este actualizat la cea mai recentă versiune OS.

Odată activată această funcție, poți opta pentru una dintre 3 opțiuni disponibile:

  • protecție de bază (Basic protection) – îți permite să încarci smartphone-ul până la 100%, după care încărcarea se oprește și repornește când bateria scade la 95%. Acest proces se repetă până când dispozitivul este deconectat de la încărcător.
  • protecție adaptivă (Adaptive protection) – această funcție permite bateriei să se încarce normal până la 80%, în timp ce restul de 20% se încarcă mai lent, asigurându-te că smartphone-ul este complet încărcat atunci când te trezești și-l iei de la încărcat. Opțiunea ar trebui utilizată dacă de obicei încarci dispozitivul peste noapte, astfel încât funcția să poată învăța obiceiurile tale de zi de zi.
  • protecție maximă (Maximum protection) – îți permite să încarci smartphone-ul până la 80%, iar odată ce acest obiectiv este atins, acesta se oprește din încărcare. Soluția aceasta s-ar putea să nu pară cea mai bună, deoarece nu încarcă niciodată complet dispozitivul, dar este cea mai bună modalitate de a păstra bateria pentru mai mult timp.

După ce ai activat această funcție, vezi cum se comportă telefonul tău Samsung S25. S-ar putea ca la început să ai impresia că bateria telefonului se descarcă mai repede. Pe termen lung, însă, Battery Protection te ajută să ai o baterie sănătoasă.

Ce avantaje are acest truc Battery Protection pe Samsung S25?

Cele mai de seamă avantaje ale Battery Protection pe Samsung S25:

  • mai puține cicluri de încărcare până la 100%, o baterie mai sănătoasă mai mult timp
  • menținerea telefonului conectat la priză la 100% generează căldură, dar această funcție limitează timpul în care bateria este la voltaj maxim, ceea ce reduce supraîncălzirea
  • nu va fi nevoie să înlocuiești bateria telefonului atât de des, poate nu va trebui s-o înlocuiești deloc dacă ai grijă de ea
  • performanță constantă tot timpul
  • poți obține până la 1-2 ore de utilizare zilnică în plus
  • nu vei simți că autonomia bateriei a avut de suferit doar după câteva luni după ce ți-ai cumpărat telefonul

Activarea Battery Protection este foarte eficientă, dar este și mai bine dacă o combini cu alte setări de optimizare. Iată câteva ajustări pe care mulți utilizatori le ignoră, dar care pot prelungi și mai mult durata de viață a bateriei Samsung S25:

Ajustează rata de reîmprospătare. Rata adaptivă de 120Hz face scroll-ul și animațiile să fie foarte fluide. Totuși, această fluiditate are și un cost: consumă multă baterie. Dacă reduci rata de refresh la 60Hz sau selectezi modul standard pentru utilizare obișnuită, vei economisi baterie.

Folosește Dark Mode. Ecranele AMOLED consuma mai puțină energie când afișează nuanțe întunecate, deoarece pixelii negri sunt practic opriți. Deci, alegerea unui fundal întunecat, a temei întunecate Dark Mode pe UI și aplicații, precum și evitarea imaginilor luminoase permanente te vor ajuta să economisești baterie.

Activează modurile Power Saving. Galaxy S25 are moduri de economisire a energiei ca de exemplu Power Saving și Maximum Power Saving, moduri care limitează luminozitatea, reduc performanța CPU, limitează activitățile din fundal. Folosirea lor atunci când știi că vei sta o perioadă lungă fără încărcător, sau peste noapte, ajută.

Gestionează aplicațiile care consumă mult în fundal. Unele aplicații continuă să lucreze, să verifice notificări, să ceară locația și nu numai, însă consumă și foarte multă energie. Verifică Battery usage/Device care și vezi ce aplicații consumă cel mai mult. Apoi, limitează-le permisiunile, pune-le pe modul sleep sau deep sleep, mai ales în momentele când nu le folosești.

Redu sau dezactivează luminozitatea adaptivă dacă nu e necesară. Luminozitatea mare este unul dintre cei mai mari consumatori de energie la un telefon. Dacă nu ai nevoie ca ecranul să fie foarte luminos, alege o luminozitate moderată sau optează pentru reducerea automată a acesteia. În spațiile întunecate, luminozitatea adaptivă poate fi prea intensă uneori.

Setează un timeout de ecran mai scurt. De multe ori uiți să oprești ecranul telefonului când nu-l folosești. Dacă setezi ca timeout-ul să fie mai scurt, de exemplu la 15 secunde sau la 30 de secunde în loc de 1 minut sau mai mult, economisești energie.

Dezactivează funcționalitățile de conectivitate inutile. Dezactivează GPS/Bluetooth/5G/scanare Wi-Fi când nu le folosești. Dacă ești într-o zonă cu semnal slab, telefonul folosește mai multă putere pentru a menține conexiunea. În astfel de cazuri, Wi-Fi sau modul avion ori dezactivarea 5G poate ajuta.

Funcția Battery Protection, mai ales dacă este folosită împreună cu alte practici de reducere a consumului energiei, te poate ajuta să te bucuri de o autonomie baterie Samsung S25 prelungită, dar va reduce și riscul de deteriorare prematură a acesteia.

Sursă foto – sammyfans.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.