Drumul unui tânăr din Târgoviște spre Banca Centrală Europeană. „N-am făcut un liceu de top, n-am fost vreun copil superînzestrat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Andrei Bogdan Sterescu, un tânăr de 27 de ani din Târgoviște, a povestit pentru Școala 9 care i-a fost traseul academic până să ajungă să lucreze alături de cei mai buni economiști ai lumii. Este unul dintre cei 130 de români care lucrează la Banca Centrală Europeană.
Cuprins:
Andrei a terminat în 2015 Liceul de Arte Plastice din Târgoviște. Și-a dorit însă foarte mult să studieze în străinătate și chiar cu veniturile modeste ale familiei, a ajuns student și apoi masterand la Paris. În 2020 termina masteratul cu dizertația „Economia politică a reformei zonei euro”. Azi, e angajat la Banca Centrală Europeană (BCE).
Nu e singurul român din BCE, numărul lor se ridică la 130 dintr-o instituție de peste 3.500. Adică aproape 4% dintre angajați sunt români.
Andrei a povestit cum a ajuns să lucreze la una dintre cele mai importante instituții monetare din lume.
Frankfurtul financiar, ca un oraș periculos american
Un prieten l-a întrebat pe Andrei, atunci când a călcat pentru prima oară în capitala financiară a Germaniei: „Băi, de ce arată centrul orașului ca partea periculoasă a Philadelphiei?”
Și Andrei are sentimentul că Frankfurt are aerul unei metropole americane, cu problemele pe care le presupune asta — oameni fără adăpost, un consum ridicat de substanțe, infracționalitate. „Dar mult mai condensat decât într-un oraș american, fiind mult mai mic”.
S-a mutat acum doi ani acolo, dar nici acum nu-i place. Asta pentru că s-a mutat în zona Rin Main după o perioadă de locuit în Berlin. „Nu știu la ce mă așteptam, dar dezamăgirea a fost instantanee.” Toate se topesc însă în mulțumirea că face ceea ce-i place - este economist la BCE.
Artistul pasionat de finanțe
Andrei a făcut liceul de arte plastice, arhitectură și muzică în Târgoviște. Născut în 1995, s-a mutat împreună cu părinții într-un cartier mărginaș după ce și-a petrecut primii doi ani de viață în Slatina. La 14 ani visa să se facă grafic designer de artă conceptuală pentru jocuri video și filme.
Însă până a terminat liceul în 2015, viața i s-a schimbat radical. Încă din clasa a zecea devenise pasionat de axa politologie-filosofie-economie politică. „Pe atunci se ridica un site numit Coursera, unde inițial căutam chestiile legate de artă”.
S-a pus să-și facă o educație alternativă. „Așa am ajuns la cursul universității Yale al lui Ian Shapiro despre fundațiile gândirii politice. M-am mai înscris și la Introducere în Filosofie, curs oferit de Universitatea din Edinburgh sau la Apariția Orientului Mijlociu Modern al Universității din Tel Aviv.”
„Analiza crizei euro mi-a urmărit toată viața universitară”
„Interesul meu pentru criza zonei euro a început atunci când am plecat la universitate. Fix în vara lui 2015 a avut loc referendumul grecesc asupra condițiilor pentru eliberarea asistenței financiare în contextul crizei datoriei publice”. Atunci erau șanse ca zona euro să se destrame. Sau, cel puțin, exista un risc al redenominării, „adică acela ca unele state membre ale uniunii monetare să revină la propria monedă. În cazul Greciei, la drahmă”.
Criza monedei euro a fost cea care l-a făcut să vireze către perspectiva economică prin care să fie privită politica la nivel mare. „O bună parte dintre cursurile de macroeconomie erau studii de caz din timpul crizei. Când vorbești de politica monetară unică a zonei euro, politică economică și financiară a Uniunii Europene și superviziune bancară, apare criza euro instantaneu, căci a fost totodată o criză bancară, o criză în balanța de plăți a statelor membre și o criză a împrumutului suveran.”
S-a gândit la Londra, dar a ajuns în Paris, Berlin și Birmingham
A studiat în Franța, la Institutul de Științe Politice din Paris (Sciences Po). A plecat acolo în 2015, după ce a aplicat în mai multe locuri. Unul dintre ele a fost și LSE, London School of Economics, institutul cel mai cunoscut de economie și științe politice din Regat, care numără aproape 70 de procente în studenți străini și se afla pe locul 8 în topul mondial al universităților în 2015.
„N-aveam o mie de lire pe lună pentru a locui într-o cutiuță”, povestește tânărul despre unul dintre cele mai importante impedimente care i-au tăiat drumul spre Marea Britanie.
Ideea de Sciences Po i-a venit când a aflat despre costurile universitare care sunt bazate pe veniturile părinților fiecărui student. Prin urmare, pentru Andrei nu doar că au fost zero, ci a și primit ajutor financiar printr-o bursă socială. Faptul că primea bani de la statul francez să studieze la ei l-a uimit complet. Singura cerință era să fie cetățean al Uniunii Europene.
Sciences Po „are o reputație de școală de elită. Dar din anii 2000 a început un program inclusiv, prin care s-au deschis ușile către grupuri dezavantajate, sau «grupuri prioritare» cum se numesc la ei – cartiere mărginașe, licee mai sărace etc.”, explică Andrei.
Masterul l-a făcut tot la Sciences Po, în combinație cu Hertie School din Berlin. Anul 1 în Paris, iar anul 2 la instituția din urmă, unde și-a susținut și teza de disertație. Asta nu însă înainte de a trece și prin Regatul Unit, printr-un program de Erasmus la Birmingham.
„Curiozitatea a fost principalul atu că am ajuns să lucrez aici”
Andrei a început să țintească un job la Banca Centrală Europeană încă din 2018. A intrat acolo în octombrie 2020 ca să facă practică, iar din iulie 2021 e, oficial, unul dintre economiștii lor.
Crede că a fost noroc, dar mai degrabă a fost un drum susținut al devenirii.
„În termeni de cât efort poți să depui și capacități intelectuale, 100% poate oricine. Unde diferă chestiile – cred că am avut imens de mult noroc. Nu am făcut un liceu super de elită. Era OK cotat în oraș, dar nu-i un colegiu național. Nu am avut o situație materială neapărat avantajoasă. Nici sărac, dar nici în situație de avantaj. Și n-am studiat mai mult decât alți colegi.”
Însă s-a dovedit interesat, s-a lăsat ghidat de curiozitate și și-a urmat pasiunile. „Că n-am fost vreun copil superînzestrat, vreun mare prodigios.”
Ca o ultimă recomandare, economistul BCE nu i-ar îndruma pe tineri să-și facă un plan pe termen prea lung (trei-cinci ani), care să fie mai puțin flexibil decât o fosilă. Ci pe unul, maximum doi.
În plus, e important să te setezi și mental pentru reușita viitoare, adică în primul rând tu să nu-ți pui piedici. „Stând în Târgoviște, într-un cartier mărginaș, aveam și chestia aia că «bă, nu suntem noi ăia care se duc să facă ceva». Gen, suntem d-aicia, nu e de parcă o să ne depășim condiția cu mult.”
Articolul complet, în Școala 9.
KarlMariavonWeber 24.01.2023, 23:41
Bravo!