„Neînțelegerile cu părinții sau cu copiii și nerecunoașterea meritelor”, cele mai mari provocări ale profesorilor români. Sfaturile unei psihoterapeute
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La cursurile de educație emoțională pe care le susține, profesoara și psihoterapeuta Alina Chiracu spune că a descoperit cadre didactice care abia acum își descoperă nevoile și vocea. „Problemele lor sunt legate de locul de muncă: neînțelegeri cu părinții sau cu copiii, nerecunoașterea meritelor lor, presiunea timpului”, explică profesoara într-un interviu pentru Școala 9.
Cuprins:
Mai multe cadre didactice din trei județe din România participă la cursuri de educație emoțională, prin intermediul unui proiect susținut de UNICEF. Cursurile sunt doar o parte a inițiativei mai ample, demarată în vara lui 2021.
„Proiectul are trei direcții principale: promovarea educației incluzive de calitate, facilitarea accesului la servicii integrate (servicii de sănătate, asistență socială și educație, oferite colaborativ, n.r.) pentru copiii din comunitățile vulnerabile, responsabilitatea municipalităților pentru a promova drepturile copiilor”, explică pentru Școala 9 responsabilii de proiect din UNICEF.
Într-un an și jumătate au fost furnizate astfel de servicii pentru 6.000 de copii, din 18 comunități, spun reprezentanții agenției ONU în România.
Cursurile de educație emoțională au fost implementate în 14 unități școlare din municipiul Bacău, orașul Moinești și municipiul Brașov. Ele sunt o parte din componenta de educație incluzivă: „Pe baza unei analize de nevoi în aceste unități, au reieșit mai multe direcții de acțiune. O primă etapă a fost asigurarea echipamentelor educaționale și de învățare necesare cadrelor didactice. A doua componentă se referă la formarea cadrelor didactice: avem un program de formare pentru educație digitală și unul de îmbunătățire a abilităților socio-emoționale ale cadrelor didactice, pentru ca ele să poată lucra cu o clasă incluzivă”, mai explică reprezentanții UNICEF.
Într-un interviu pentru Școala 9, psihologa, psihoterapeuta și profesoara universitară Alina Chiracu, 55 de ani, explică importanța acestor cursuri, modul în care cadrele didactice învață să lucreze cu emoțiile lor și cu ale elevilor, dar și problemele cu care se confruntă acestea.
Cursurile de educație emoțională sunt dedicate educatorilor, învățătorilor, profesorilor și consilierilor școlari și nu sunt oferite de către instituțiile statului.
Școala 9: Ce înseamnă educație emoțională și de ce e importantă chiar și pentru adulți?
Alina Chiracu: Este importantă pentru că până acum s-a pus foarte mult accent pe educația cognitivă, pe performanță, pe ideea de „a ști” și mai puțin pe zona emoțională, pe partea de trăire, de simțire, de emoție. Însă, din punctul nostru de vedere, asta este tocmai o premisă a învățării cognitive: cu cât copilul e mai liniștit din punct de vedere emoțional și mai împăcat cu ceea ce e în jurul lui, cu atât e mai permeabil la cunoaștere.
Dezvoltarea emoțională înseamnă, de fapt, să-i ajutăm pe copii – și pe cadrele didactice – să înțeleagă emoțiile lor și pe ale celorlalți și să știe ce se face cu aceste emoții.
- Cum se desfășoară cursurile?
- Ne-am dorit să umanizăm formatul, pentru că profesorii oricum învață și se duc la foarte multe cursuri teoretice. Așa că le punem toate materialele într-un Classroom, unde le pot citi, iar la întâlniri vorbim despre ele. Dar noi nu predăm, nu ne ducem la ei cu PowerPointuri și cu alte lucruri plictisitoare. Facem un fel de learning by doing (învățare prin practică, n.r.), facem exerciții – de comunicare, de exprimare a emoțiilor, de înțelegere a emoțiilor și altele.
- Cât de receptivi au fost profesorii la ideea acestui curs?
- Au fost deschiși! Poate că pentru că erau obișnuiți cu alte cursuri cu care au fost asaltați până acum, au venit cam dezamăgiți la prima întâlnire. Atenție, la noi o întâlnire durează opt ore, cu o scurtă pauză. Dar le-a plăcut, nici nu și-au dat seama când a trecut timpul și au venit apoi cu drag. Au văzut că e un curs diferit, care i se adresează fiecăruia.
Exerciții pentru o mai bună relație profesor-elev
- Care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat?
- Tipologia persoanelor care participă la curs. În fiecare grup există doi-trei mai reticenți, mai recalcitranți, care pun la îndoială ce le transmitem noi. Orice clasă are și elevi agitați, iată că se întâmplă și la vârste mai mari.
Dar, în general, nu prea sunt dificultăți la acest model de curs. Pentru că facem exerciții, apoi facem un soi de debriefing (revizuire, n.r.) cu fiecare participant, în care fiecare povestește despre viața lui, despre problemele cu care s-a confruntat și asta îi dă senzația că este important, că este valorizat și este ascultat.
- Vă propun acest exercițiu de imaginație: să zicem că vine la curs un profesor mai dur, mai sever, ce ar trebui să învețe aici despre tehnica lui de interacțiune la clasă?
- Foarte multe! Ar trebui, înainte de toate, să-și schimbe perspectiva. Sunt unii profesori, în special cei mai în vârstă, care sunt mai greu de schimbat acum și care, de fapt, nu cred în schimbare. Dar și cu ei avem discuții, încercăm să le explicăm că nu trebuie neapărat să se schimbe ei cu totul, ci să schimbe puțin abordarea.
Pentru că la noi încă trenează abordarea asta centrată pe profesor. Or, noi avem nevoie de centrare pe elev, asta încercăm să transmitem. Centrarea pe copil înseamnă să lase puțin de la ei: un profesor poate să se coboare la nivelul copilului, dar un copil nu are cum să urce la nivelul profesorului, nu are experiența de viață necesară. Cumva e de datoria profesorului să intre în jocul copilului.
Unii dintre ei spun că trebuie să fie autoritari pentru că altfel nu păstrează disciplina la clasă și pentru că elevii sunt tot mai neascultători și mai vocali. Susțin că nu pot fi altfel.
Dar i-am rugat să experimenteze și să ne spună la următoarele întâlniri cum au decurs orele. I-am rugat să vadă cum reușesc să deschidă un copil dacă n-au reușit prin autoritate și prin rigiditate.
- Un alt exemplu: ce ar trebui să facă un profesor care are la clasă un copil silitor, dar emotiv, care nu participă la oră din cauza asta?
- În acest caz, se aplică psihologia pozitivă. Nu aceea exagerată, absurdă, ci aceea normală și naturală. Pentru un astfel de copil aș zice că trebuie validat în permanență, dar nu cu mare insistență. Nu trebuie scos în fața clasei, pentru că nu-i trebuie această expunere. Sunt copii mai delicați, care trebuie încurajați și trebuie să li se sublinieze cât de bune sunt produsele activității lor.
Însă, atenție, timiditatea ține de temperament, care e imuabil, ține de sistemul nostru nervos central. Nimeni n-o să mă facă mai puțin timid, ci doar poate o să mă facă mai curajos, mai încrezător în mine. Dar profesorul trebuie să fie cald cu un astfel de copil.
„Managementul conflictului e o treabă foarte delicată”
- Cursurile de educație emoțională au legătură și cu managementul conflictului?
- Da, avem un modul adresat relațiilor interpersonale, care nu sunt neapărat roz întotdeauna. Atunci vorbim și despre managementul conflictului, și despre situațiile de bullying, despre toate tipurile de agresivitate din școli.
Managementul conflictului e o treabă foarte delicată, pentru că de multe ori conflictul există, este mocnit, iar alteori este foarte vizibil. Așa că managementul conflictului trebuie făcut de către profesor. Profesorul este liderul acolo și el trebuie să se organizeze să prevină conflictul, în primul rând. În cazul în care nu a putut fi prevenit conflictul, n-ar trebui să rezolve problema neapărat cu rolul ăsta de autoritate, ci să fie ca un fel de mediator. Adică să ia părțile din conflict, să le aducă împreună, să le asculte punctele de vedere, să încerce să le aducă pe aceleași coordonate, să-l pună pe unul în locul celuilalt să vadă cum s-au simțit.
Așa se rezolvă conflictele între copii, pentru că ei, de multe ori, nu-și dau seama că îl rănesc pe celălalt, adică nu se gândesc la ce simte celălalt. Conștientizând, cu ajutorul profesorului, le e mai ușor să înțeleagă și să nu mai facă – sau măcar să facă mai puțin.
Problemele profesorilor: neînțelegeri cu părinții, nerecunoașterea meritelor
- Ce feedback v-au dat până acum profesorii, pe măsură ce cursul a evoluat?
- Cred că cel mai important lucru e acea nevoie foarte mare a profesorilor de a se îngriji cineva de ei, așa că feedbackul e minunat. Primim mesaje de mulțumire – e prea puțin spus –, nu mai au răbdare până la următoarea întâlnire, ne spun că, decât să iasă în oraș la un suc, preferă să stea cu noi în weekenduri. Cam acesta este feedbackul, pentru că noi îl luăm pe fiecare cu problemele lui, încercăm să le discutăm, este ca o terapie de grup.
De exemplu, și-au ales câte un simbol al stărilor lor emoționale – ceva ce îi caracteriza în trecut și ce îi caracterizează în prezent – ca să vedem dezvoltarea emoțională care se petrece. Primele simboluri sunt firave, mai degrabă ghiocei cu capul plecat, după care cresc în intensitate și în încredere: sunt săgeți, soare, porumbel în zbor cu o vedere de ansamblu asupra situației. E uimitor.
- Și care sunt cele mai întâlnite probleme pe care le-ați identificat?
- Problemele lor sunt legate de locul de muncă, de fapt: neînțelegeri cu părinții sau cu copiii, nerecunoașterea meritelor lor, presiunea timpului – pentru că ar vrea să facă mai mult decât le permite timpul, dar au tot felul de sarcini administrative. Dar ce m-a surprins foarte tare la ei e că nu cred că am întâlnit vreunul neiubitor de copii.
- Dar ce fel de probleme ridică relația dintre profesori și părinți?
- În linii mari, sunt două categorii de părinți problematici – deși, sigur că fiecare om e într-un anume fel: sunt acei părinți care lasă întreaga educație a copilului în seama școlii, dar sunt și aceia care au un cuvânt de spus în cadrul școlii și de multe ori devin intruzivi. Unii părinți sunt foarte activi, au grupuri unde comentează, iar de multe ori interpretează greșit, pentru că au profesii diferite, au înțelegeri diferite asupra unor subiecte.
- Profesorii vor transmite însă informațiile primite în cadrul acestui curs atât elevilor, cât și părinților?
- Noi le-am dat exerciții de grup pe care să le facă întâi cu copiii, apoi cu părinții. A fost ideea lor să organizeze aceste ședințe și cu adulții. De pildă, pot face un exercițiu de ascultare activă, pentru că, de regulă, nu suntem atenți la ce transmite celălalt, în cadrul unui dialog abia așteptăm să încheie celălalt ca să venim noi cu răspunsul nostru. După ce am făcut astfel de exerciții cu ei, au spus că ar fi potrivit și pentru întâlnirile cu părinții.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
