Scrisorile unui învățător dispărut în Al Doilea Război Mondial. Amintirile sale de când preda româna copiilor ruși, într-un sat din Ucraina de azi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În urmă cu 80 de ani, un tânăr învățător din Zalău era trimis de autoritățile române într-o localitate din Bucovina, azi Ucraina, pentru a redeschide școala devastată de bolșevici. Familia lui i-a descoperit astăzi scrisorile care vorbesc despre credința oamenilor, în plin război, că prin educație își pot recăpăta normalitatea.
Cuprins:
Localitatea Chisla-Salieva face parte astăzi din Ucraina. În 1942 era din nordul Bucovinei alipit României pentru o scurtă perioadă. Acolo a fost trimis institutorul de 24 de ani Vasile Har ca „să dăm lumină celor care au trăit în întunericul comunist”. Ar vrea să ajungă acolo astăzi și familia Cioban, tată și fiu, nepoți ai tânărului care acum 80 de ani primise această sarcină de misionariat educațional de la statul român. Vor să înțeleagă mai mult despre unchiul care trebuia să-i învețe româna pe cei în jur de 500 de copii dintr-o zonă vorbitoare de rusă. După scurtă vreme a fost însă trimis pe front și dat dispărut.
Armata Română au transmis familie că potrivit arhivelor, Vasile Har ar fi murit la marea bătălie de la Stalingrad, una dintre cele mai sângeroase din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea sa a rămas peste timp pentru că familia i-a păstrat scrisorile. „Doresc să fac cunoscută jertfa unchiului meu”, a spus Nicolae Cioban, pentru publicația Școala 9.
În 1942, România redobândise nordul Bucovinei. A fost o perioadă scurtă, fiindcă în 1944 regiunea era din nou ocupată de URSS. În această fereastră istorică a ajuns Vasile Har să predea româna copiilor ruși din această localitate.
Amintirea tânărului soldat a stat mereu ca o umbră peste familia sa, după ce a fost dat dispărut. La început au sperat cu toții că Vasile se va întoarce acasă, crezând că a fost deportat în Siberia, dar apoi speranța lor s-a evaporat cu fiecare an care trecea fără vești. Și au început să caute răspunsuri.
„Școala jefuită de tot ce-a fost în ea, mobilierul stricat. Geamurile sparte și lipsă”
Vasile Har s-a născut în 1918 și a fost al șaptelea copil din opt frați, șapte băieți și o fată – mama lui Nicolae. Vasile și alți doi frați au făcut școala normală de învățători la Aiud, astăzi în Alba. Țara era într-un proces de reformă care însemna construcția de școli și pregătirea de personal. Ministru al instrucțiunii publice era Constantin Angelescu, căruia i se mai spunea și „doctorul cărămidă”, potrivit istoricilor.
Toți cei trei frați aveau să ajungă directori de școală, unul în localitatea Sânmihaiu Almașului, celălalt în Hida, ambele din Sălaj, și cel mai mic, Vasile, în Chisla-Salieva, Basarabia, într-o încercare a țării noastre de românizare a satelor care reveniseră din nou între granițele sale.
„Urcam în sus spre școală. Căruța scârțăe și se leagănă ca o barcă bătută de valuri, peste bulgării mari înghețați. După o cotitură a drumului apare biserica mare și frumoasă. Lângă ea este școala frumoasă pe dinafară. Am ajuns. Ne oprim la poarta școlii, dăm bagajele jos și până ce dăm bagajele jos, iacă că și copiii, o mulțime, ies în recreație în mijlocul lor cu o domnișoară tânără și drăguță. Văzându-mă cu bagajele, probabil că și-a dat seama că e vorba de al 2-lea coleg. La salutul meu îmi spune «Bine-ai venit, Dle Director». Atâta îmi mai trebuia, mă gândeam eu. Am mers apoi prin clase. Școala jefuită de tot ce-a fost în ea, Mobilierul stricat. Geamurile sparte și lipsă. Mi-am zis atunci: Ține-te, Vasile! Aici ai ce să lucrezi.”
Este un fragment din scrisoarea trimisă părinților în 1942. Vasile avea atunci 23 de ani și trebuia să adune la școală toți copiii din sat, vorbitori de rusă majoritatea. Dar înainte de toate, trebuia să facă reparații la clădirea distrusă după retragerea rușilor.
„Am început apoi școala în mod serios. Am adunat copiii la școală. Erau mulți, vreo 450 căci comuna este foarte mare. Am început reparațiile, curățenia și aranjatul localului încât după vreo două săptămâni nu-l mai cunoșteai”, le povestea părinților Vasile. Le descrie și cum a petrecut sărbătorile de iarnă: „A fost primul Crăciun de când țiu minte la care am stat culcat în pat fără însă ca să dorm. N-am putut, căci gândurile erau mereu la voi, la alte nopți frumoase de Crăciun când noi școlarii, domnișori, mergeam la colindat. Auzeam frumoasele colinzi de pe la noi, cântată de ceata lui Tudorel, Diacu și a vecinului de peste pârâu, Dumitru. Pe acolo nu se colindă decât numai copiii și apoi și aceștia pe limba lor, așa că de înțeles, nu înțelegeam nimic.
Am petrecut Crăciunul fără să beau un pahar de vin căci pe acolo nu exista, tot l-au dus Rușii cu ei. A trecut apoi și vacanța. După vacanță mi-au mai venit trei învățători, în total cinci, iar eu aveam conducerea școlii. Începusem să lucrăm, să dăm lumină celor care au trăit în întunericul comunist, când telegrama ma chiamă din nou la datorie.”
Fostul director de școală fusese deportat cu tot cu familie în Siberia
Telegrama îl chema din nou la oaste, la Regimentul din Turda, Cluj. Cât a stat însă pe meleagurile basarabene, tânărul a înțeles și prin ce au trecut oamenii sub ocupația sovietică. Oricând riscau, pentru cea mai mică impresie de nesupunere, să fie deportați. „Când slujba începea în biserică atunci venea ordinul să iasă la lucru. Nesupunerea, însemna închisoare imediată de la 3-5 ani sau deportarea în Siberia de unde nu s-au mai întors niciodată. Chiar fostul director de școală a fost dus cu întreagă familie și nici azi nu s-a mai întors înapoi și nimeni nu știe dacă mai trăiește.”
Nicolae a aflat despre aventurile unchiului său cotrobăind prin pozele și documentele familiei.
„Am rămas profund impresionat de forța intelectuală a unui băiat de 24 de ani și am încercat să fac o comparație între tinerii din ziua de azi și cei din acea perioadă. M-a impresionat credința în Dumnezeu, dragostea de neam, de limbă, de satul natal, de tot ce îl leagă de pământul în care s-a născut, a crescut și s-a format ca om”, spune astăzi Nicolae Cioban, citat de Școala 9.
Unul dintre băieții săi, student la Istorie la Cluj, vrea să-și facă lucrarea de licență pornind de la povestea unchiului său. Amândoi speră că într-o zi vor ajunge la Volgograd, fostul Stalingrad, în Rusia, o călătorie de recuperare a memoriei unchiului Vasile Har.
„Mama mea, împreună cu ceilalți membri din familie, au făcut mai multe demersuri să încerce să găsească câteva date despre el. Bunica mea până la moarte a sperat că o să-l mai vadă. Noi am zis așa: având în vedere capacitatea lui intelectuală și dragostea lui de țară, dacă mai trăiește pe undeva, cu siguranță se va întoarce.”
Scrisoarea completă a învățătorului, pe Școala 9.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
