Trainerii care vor să-i învețe pe elevi să nu mai tocească. Au pornit de la experiența lor cu comentariile la română

 1 comentariu

Antreprenoarea în domeniul educației Armina Sîrbu vrea, împreună cu alți doi colegi, să dezvolte o clasă virtuală în care adolescenții își pot forma abilități care vor fi căutate pe piața muncii în viitor. Metodele potrivite de-a învăța și îndrumarea în carieră se numără printre avantajele pe care le oferă platforma Learn Human Future Skills, scrie Școala 9.

Ce își dorește Armina Sîrbu să facă proiectul Learn Human Future Skills pentru adolescenți? În primul rând, să le ofere „o caserolă de prânz cu abilitățile viitorului, pentru profesiile care li se potrivesc” și aceștia să câștige abilitatea de-a învăța orice din sferele lor de interes.

Cum să nu-ți pierzi motivația

Cursurile proiectului din categoriile învață cum să înveți, descoperă profesiile care ți se potrivesc și top 5 abilități ale viitorului inițiatorii le-au testat pe site-uri gazdă sau partenere. „Am validat conținutul. Dar ca să fie accesibil și atrăgător, ar trebui pus într-o platformă”, explică Armina Sîrbu, unul dintre cofondatori.

Doar trei dintre cele nouă inițiative ajunse în finala Innovators for Children au primit finanțare ca să-și ducă la bun sfârșit proiectele.

Dacă ar construi platforma, cursurile le-ar ține online mai mulți traineri pentru fiecare grupă formată. Indiferent în ce oraș sau sat ar fi adolescenții, aceștia ar simți că fac parte dintr-un grup, mai spune fondatoarea: „Ai niște ghizi și nu urmărești singur un set de videouri, context în care ți-ai pierde motivația foarte repede și nu ai ajunge la final”.

Doar 2% dintre cei care se înscriu la cursuri pe platforme de învățare „self paced” („fiecare cu ritmul său”) încheie cursurile, amintește Armina. Crede că e nevoie de un mentor care să te facă să continui.

Adolescenții curioși ar putea să testeze programul gratuit și apoi să participe la cursurile plătite.

Elevii pot afla de la mentorii Learn Human ce metode de învățare li se potrivesc

Cu ce rămâi de fapt din școală

Armina și-a dat seama că adolescenții ar avea nevoie de astfel de cursuri după o experiență personală. Când avea o firmă de traduceri, un client și-a dorit ca echipa ei să-i lucreze proiectul într-un anumit program. I-au propus să le dea două săptămâni, să învețe programul, au reușit și au bătut palma.

„L-am învățat singuri, pentru că nu exista niciun curs online. Asta ne-a dat încredere ca echipă că putem să facem mult mai multe”, își amintește ea.

În liceu, Armina credea că învățarea comentariilor pe de rost - o metodă pe care profesorii o susțineau - îi asigura succesul. Rezultatul admiterii la liceu însă i-a arătat că nu este așa. „Credeam că, dacă la comentariile alea învățate în gimnaziu am luat note mari, o să iau și la admitere”, spune ea. „Dar am luat o notă mică la română. Am avut încredere în valoarea pe care mi-o dădea profesoara mea și uite că degeaba”.

După ce și-a început viața de liceană, a avut o altfel de profesoară de română, una care încuraja elevii să scrie propriile comentarii și analize. A motivat-o atât de mult, încât Armina a participat și la olimpiade.

Uităm o mulțime de informații din școală, însă cel mai mult contează cu ce rămânem de fapt după toți acești ani de studiu, crede ea.

Nu mai știu analiza matematică din al doilea an de facultate, dar modul în care mi-a fost predată și faptul că am învățat-o mi-a dat un stil de-a gândi, mi-a construit un mod de-a rezolva probleme. Armina Sîrbu, cofondatoare Learn Human:

Toate astea au determinat-o, de pildă, să aleagă antreprenoriatul și să învețe constant. Mai mult, le-a predat și altora: a organizat cursuri de project management și public speaking pentru copii și adolescenți, precum și cursuri de antreprenoriat pentru cei care abia au ieșit la pensie.

„Metode care încurajează învățarea structurată și acumularea în memoria pe termen lung”

Scopul platformei Learn Human Future Skills este, înainte de toate, să adune adolescenți care „să învețe împreună abilități pentru deceniul sau chiar secolul următor”. La cursuri ar afla cum să devină autonomi și să aibă încredere în ei că vor reuși, indiferent cât de greu le este.

Continuarea pe Școala 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 25.11.2022, 12:46

    Ce vrea să zică "trainerii" ? Pare un cuvânt englezesc. Dar cum eu nu sunt așa de "dăștept" ca românii din România modernă, mă uit la toate cuvintele astea și fac presupuneri : "Innovators for children" ? "Impact Hub" ? "Bucharest" ? "UiPath Foundation" ? "self paced" ? Mă cred într-o țară străină ! Și chiar așa este...

ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
10:37
Călin Georgescu, din nou în fața instanței. Tribunalul București decide azi dacă politicianul rămâne în arest preventiv
Furtună cu fulgere și cer înnorat peste un oraș, cu două fulgere care lovesc pământul în fundal
10:17
Temperaturi scăzute, ploi de până la 40 l/mp și ninsori la munte. Meteorologii ANM au emis cod galben de vreme rea
MONDEN
Asia Express editia 21
11:00
„Asia Express” 12 octombrie 2026. Noile perechi intră diseară în lupta pentru jocul de amuletă
Armina și Marcel Andrei la Insula Iubirii 2026 | sursa foto: Antena 1
10:45
Ce se întâmplă cu nunta dintre Armina și Marcel după ce au fost eliminați de la Insula Iubirii 2026: „Am schimbat. Ce să facem”
POLITIC
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștrii și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Administrația Prezidențială
08:56
Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni, pe fondul cerințelor PSD și al refuzului PNL de a intra la guvernare: „A venit momentul să accelerăm”
Ultimele știri
Analiză
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu pe urmele tandemului Nicu&Marcel
11:31
Cum a apărut Corina Caragea pe plajele din Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou de acest loc”
11:30
„Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în rol principal, încasări record de 124.000 de dolari în SUA, din doar 4 săli
Interviu
11:21
Legea Nordis ar putea fi modificată până la sfârșitul anului
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Marlena Manko
10:27
„Mi-au căzut dinții în avion”. Ce a pățit o coafeză cunoscută din Polonia după ce s-a dus la dentist în Turcia
Plaja Railay din Krabi, Thailanda
10:26
Vacanțele în Thailanda ar putea deveni mai scumpe. Guvernul pregătește o nouă taxă pentru turiștii care pleacă din țară cu avionul
Un bărbat la laptop foloseste inteligenta artificiala la laptop, poartă o cămașă albastră și stă la un birou alb. În stânga imagini este și o grafică au AI
09:35
„AI este mai puțin reglementată decât o cutie de lapte”, spune șeful Microsoft și cere reguli mai dure
Nufărul uriaș Victoria Colombiana. Sursa foto: Magdalena, C. et al. / Phytotaxa, 2026.
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Oana Țoiu, la seminarul „The Black Sea Security Seminar ’26 - Secure Euxeinos, Secure Europe”. Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe
ExclusivInterviu
10:00
Mihai Chihaia, analist în securitate europeană: „Este nevoie de mai mult leadership de idei la Bruxelles, din partea României, pentru consolidarea securității maritime”
Avertizari imediate vreme rea România
09:02
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România cu ceață și vijelii cu rafale de până la 120 km/h
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan