„Trei sferturi dintre elevii de-a noua n-au citit o carte în viața lor”. Metodele unei profesoare de română ca să-i apropie pe liceeni de lectură
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ivona Munteanu predă limba și literatura română la gimnaziu și la liceu, la Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea. A lăsat o carieră în publicitate pentru una despre care crede că îi dă mai mult sens. Într-un interviu pentru publicația Școala 9, Ivona explică modalitățile prin care îi apropie pe elevi de cărți.
Cuprins:
Ivona a parcurs programul „Teach for Romania”, care îi sprijină pe profesori cu traininguri și o rețea de suport pentru a face față experienței la catedră în zone dezavantajate, dar a trecut și prin examenele de titularizare și definitivat pe care le parcurge orice profesor.
Pe lângă activitatea din școală, Ivona moderează întâlnirile din cadrul unui club de carte pentru copii și este și parte din proiectul Alfabetar, coordonat de Asociația pentru Valori în Educație, unde contribuie la crearea unei platforme digitale care îi sprijină pe profesori să dezvolte competențele de literație ale copiilor.
Școala 9: Cum ar trebui să fie orele de română din școli pentru ca elevii să se simtă stimulați din punct de vedere creativ?
Ivona Munteanu: Cum ar trebui să fie toate orele de fapt; este super important ca profesorii să acorde timp relației cu elevii. Eu simt că dacă eu zic, hai să ne urcăm într-o barcă, ei (elevii) vin cu mine, au încredere în mine, dar încrederea asta nu a apărut din senin.
Orice fel de proces de învățare începe cu o relație bună. Relația reglează cogniția.
Întotdeauna când preiau o generație aloc ore la început și se uită ciudat la mine că, nu-i așa, pierd ore prețioase din programă, dar orele nu sunt pierdute deloc; eu în două ore după ce m-am prezentat la o clasă, mă străduiesc să le rețin numele, mă străduiesc să văd ce le place, la ce filme se uită, le dau chestionare ca să pot să-i cunosc, în așa fel încât să pot să le recomand apoi cărți potrivite, respectiv activități potrivite sau, și asta le place foarte mult, în exercițiile pe care le propun să inserez mici exemple; de exemplu, Antonio se duce sâmbătă să joace tenis, am reținut. Ei, pentru ei e foarte important și se bucură că am reținut lucrurile astea.
Apoi, nu e suficientă doar relația mea cu ei. Dacă se întâmplă să dea un copil un răspuns greșit și le zic de la început că nu încurajez asta, că fiecare greșim, și atunci nu râdem unii de alții, tuturor ni se poate întâmpla, și mie îmi mai scapă lucruri, o să vedeți, și atunci, relația cu clasa.
Atunci când se întâmplă, există bineînțeles scăpări, opresc totul și întreb, cum crezi că s-ar simți colegul tău dacă tu ai râde, ai mai îndrăzni să răspunzi, ok, poate a avut o formulare nefericită, dar uite, a avut curaj să se expună; lucrul ăsta făcut la început când preiau o generație, nu e nevoie să-l fac la infinit, e suficient să opresc o dată, de două, de trei ori ca să înțeleagă că, la profa asta, cel puțin, așa merg lucrurile.
Ce mai fac; mă străduiesc să-i pun în situația de a prezenta, să vină în față și să-și învingă emoțiile acelea, care sunt foarte puternice și apoi îi rog pe câțiva din clasă să dea feedback. Întotdeauna feedback-ul lor începe cu ar trebui să mai faci nu știu ce; ei vorbesc exact cum s-a vorbit cu ei, adică sunt super critici. Și le dau următoarea structură:
„Mi se pare că i-a ieșit foarte bine în prezentare (a vorbit, a fost prietenos, a fost amuzant) și mai are de îmbunătățit. Cumva ghidez felul acesta în care ne uităm la ceilalți și în mod constant mă străduiesc, de exemplu, când văd că cineva a dat un răspuns foarte bun, îi aplaud, de fapt nu mai e nevoie să inițiez eu, simt ei și încep singuri să aplaude.
În momentul ăsta, în clasele mele, atmosfera e plăcută și e drăguț că ei au încredere și așa învață.
Dincolo de asta, pentru lectură e nevoie de acces la cărți, e nevoie să nu-i obligi; și eu abandonez cărți care nu-mi plac, ok, am răbdare 50 – 60 – 70 de pagini, nu merge, nu merge. Prin urmare nici pe copii nu-i oblig. Sunt copii cu care am încercat cu 7 cărți până am găsit una care le-a plăcut, dar în momentul în care se întâlnesc cu o carte care le place, e magic. Și contează că lectura nu e obligatorie și nu e super plictisitor.
Deci acces la cărți, discuție despre cărți, discuții între ei sau recomandări, uite, cui din clasă crezi că i-ar plăcea cartea asta, pentru cine crezi că e potrivită?, prezentări despre cărți și momente de lectură în tăcere. Imaginează-ți o clasă într-o tăcere perfectă, eventual mai șușotesc între ei când mai găsesc câte-o chestie amuzantă, mi se pare că face minuni lucrul ăsta. Și asocierea lecturii cu momente drăguțe, gen băut un ceai, stat pe păturici, i-am invitat cu păturici la școală, le-am făcut eu ceai, i-am lăsat să ronțăie diverse chestii, adică exact ce fac cititorii pasionați acasă.
„La acest liceu îmi vin trei sferturi dintre clasele a IX-a care n-au citit o carte în viața lor”
- Și care sunt rezultatele acestei abordări?
- Există o conexiune și cu rezultatele școlare pentru că făcând asta din clasa a V-a, asta se vede clar și în rezultatele de la examene. Și atenție, predau într-un liceu tehnologic, adică nu predau în clase de elită.
La acest liceu îmi vin trei sferturi dintre clasele a IX-a n-au citit o carte în viața lor. Mulți copii vin de la țară, n-au acces la cărți, n-aș zice neapărat că e o zonă defavorizată, dar sunt părinți cu venituri modeste, care nu pun preț pe cărți neapărat și atunci cu atât mai mult în zonele astea au nevoie de acces, dar ce se întâmplă e că uite, un câștig foarte important, ei nu mai vorbesc cu greață.
Când îi iau în clasa a IX-a, pe cei cu care nu am lucrat, spun „Doamna, o să ne înțelegem bine, învăț, dar să nu mă puneți să citesc”.
Cei cu care am lucrat n-au chestia asta deloc pentru că au avut deja ocazia să experimenteze momente plăcute în jurul cărților și nu mai există greața asta de cărți, pe care o vezi la foarte mulți copii și adolescenți, și care n-ar trebui să ne sperie, copiii aceia pur și simplu nu au avut acces la cărți sau la discuții despre cărți.
În al doilea rând, desigur că asta îi și transformă și văd lucrul ăsta în clasele pe care le am la liceu, unii dintre copii sunt dintre foștii mei elevi, se vede clar la nivelul lor de atenție la ei înșiși, din capacitatea de a reflecta, capacitatea de a spune genul ăsta de feedback: „Eu cred că tu te simți acum nu știu cum”, genul ăsta de discuții care au existat de nenumărate ori în jurul cărților, inclusiv din textele din manuale pe care le mai citim. Exercițiul ăsta se vede. Și cred că în general au și o atitudine mai deschisă față de învățare, e ca și cum, dacă mi s-a spulberat mitul ăsta că cititul e plictisitor, poate că am mai multă răbdare și cu mitul că învățatul e plictisitor.
„Copiilor le inhibă creativitatea dorința de a le face pe plac adulților”
- Ce crezi că le inhibă copiilor creativitatea?
- În mediul ăsta românesc, cred că suntem foarte îngroziți de greșeală și cred că e suficient să-l critici de mai multe ori, să nu mai îndrăznească să spună ce crede; deci ar fi critica, frica de greșeală, dar și lipsa exercițiului.
<strong>În plus, copiilor le inhibă creativitatea dorința de a le face pe plac adulților, </strong>adică adeseori copiii spun ce își imaginează că vor adulții să audă, ei intuiesc, ne-au scanat deja, au un al șaselea simț al adulților și al nevoilor lor.
Dacă le creezi suficient spațiu să fie ei înșiși, îți asumi că în spațiul acela vor veni niște lucruri pe care urechile unui adult nu e neapărat încântat să le audă, cum ar fi într-o oră de română să spună „ce nașpa a vorbit personajul” sau „ia uitați, doamna, personajul a tras vânturi”; ok, poate pentru mine e așa, ce fac acum, cum reacționez în privința asta, dar în același timp pentru mine e semn bun că acolo ei îndrăznesc; adică e important ca ei să aibă curaj să pună pe masă și ce simt, să se simtă în siguranță și încurajați să se exprime.
- Spune-mi te rog ce crezi că stimulează creativitatea copiilor
- Un element ce stimulează creativitatea ar fi relațiile umane. Într-un spațiu în care ei simt că fac parte dintr-o comunitate, în care au încredere să construiască unul pe răspunsurile altora e clar mult mai mult spațiu pentru creativitate decât într-un loc unde te simți inhibat, asta e valabil nu doar pentru copii; în al doilea rând, cred că suntem creativi în anumite moduri în singurătate, doar cu gândurile noastre, dar ce observ eu, copiii sunt extrem de creativi în interacțiuni fericite, vesele, încântătoare.
Am senzația că la copii, la cei mai mulți dintre ei, funcționează foarte bine să adauge, să construiască pe ceea ce deja există; de exemplu la copiii, la grupul cu care eu lucrez e magic brainstormingul, construiesc extrem de ușor, văd o idee la altcineva, le vine altă idee și ideile se leagă sau tipul ăsta de povești în care spune cineva o parte, celălalt continuă și fac o poveste colectivă și e extraordinar.
În același timp, desigur, curaj, să aibă curaj să riște și să nu le fie frică de penibil, dar asta are legătură cu încrederea; și nu în ultimul rând să fie expuși: la tipuri de lecturi diverse, dar și la locuri, oameni. Adică un copil care vede în fiecare zi din viața lui doar drumul de acasă până la școală, întâlnește doar același tip de oameni și e și expus doar la același tip de muzică sau doar la aceleași canale media, probabil că are potențial să fie mai puțin creativ decât cel care trece prin experiențe diverse, cunoaște oameni variați, locuri, munți, dealuri, câmpii, tipuri de cărți, tipuri de discursuri ale oamenilor.
Interviul complet în Școala 9.
laurlaur2180 12.11.2023, 15:06
Ce le mai trebuie sa citească dacă asculta trapanele?
demostene1 12.11.2023, 15:14
Cine sa mai citeasca in 2023 capra cu trei iezi sau amintiri din copilărie? E o bătaie de joc sa ii zici unui copil sa citească ceva scris de ion creanga. Se mai mira lumea ca elevii au o scârbă de citit când sunt obligați la asemenea lecturi
Elye 12.11.2023, 15:26
La citit, tot cititul s-a mutat pe internet, tablete, telefoane, la cine îi mai pasă de cărți??
N3gry90 12.11.2023, 15:34
Pai, pentru ce sa citeasca? Cartea nu e pentru ei! ?
relutu63 12.11.2023, 15:52
Nu le mai pasa de carti acum au telefoane.