Totuși, alcoolul simplu nu este 100% sigur, chiar dacă are concentrația necesară, pentru că se evaporă prea repede de pe mâini ca să ucidă toți microbii, și astfel este de preferat un compus de tip gel cu 70% alcool, a cărui consistență face să se evapore mai greu, scrie blogger-ul Gabi Ralea pe gabiralea.ro.

După ce s-au panicat că nu vor avea alimente, oamenii s-au panicat că vor rămâne și fără dezinfectanți. Trebuie uneori să ne dezvoltam simțul practic și să găsim alternative, dar să ținem minte că apa și săpunul sunt de bază, mai ales pentru aceia care sunt izolați la domiciliu.

Gabi Ralea pentru libertatea.ro

Gabi Ralea menționează peste 20 de studii făcute în ultimii ani despre răspândirea SARS, MERS și a mai multor tipuri de coronavirus, studii care au arătat că cea mai mare eficiență în dezinfectarea suprafețelor o au substanțele care conțin între 62 și 71% etanol, 0,5% peroxid de hidrogen ori 0,1% hipoclorit de sodiu, iar ca efectul este efectiv după un minut de la aplicare.

Soluții există și au existat mereu, important este să ne documentăm la orice pas și să verificăm din surse oficiale informațiile despre alternativele la produsele din comerț și din farmacii.

Gabi Ralea pentru libertatea.ro:

Deși specialiștii români nu menționează apa oxigenată, aceasta este inclusă pe lista substanțelor sigure împotriva coronavirusului de către medici străini, precum cei din Statele Unite ori Singapore, a mai scrie Gabi Ralea pe blogul său.

Ce condiții trebuie să îndeplinească un  dezinfectant eficient făcut în casă. Ce nu trebuie să folosim
Dezinfectanți Foto: Pixabay

Recent, Centrul pentru Controlul Infecțiilor din Statele Unite a emis noi cerințe privind produsele de dezinfectare, pentru ca ele să fie eficiente împotriva COVID-19.

Astfel, o concentrație de alcool de cel putin 60% asigura îndepărtarea acestui virus de pe mâini și suprafețe.

Ad placeholder
Un tânăr plecat din Belarus transmite revolta în direct pe Twitter
Recomandări
Un tânăr plecat din Belarus transmite revolta în direct pe Twitter
 

Organizația Mondială a Sănătății recomandă însă o concentrație de alcool de 70% în produsele folosite pentru dezinfectare împotriva coronavirusului COVID-19 care s-a răspândit în întreaga lume.

Dacă pentru suprafețe putem compune acasă soluții potrivite de dezinfectare folosind inclusiv clor, pentru mâini este dificil să obținem un dezinfectant eficient și care să nu ne atace deloc pielea ori să ne dea alergii în timp.

Astfel, explică Gabi Ralea, pentru mâini, tot apa și săpunul sunt cele mai sigure metode de dezinfectare.

Cum iti faci dezinfectant de maini in casa – Ingrediente recomandate

Substanțele pe care ne putem baza pentru dezinfectare casnică sunt – în termeni cunoscuți de toată lumea – alcoolul, clorul și apa oxigenată, în anumite concentrații.

Să nu credem în toate leacurile care circulă în diferite medii, ci să le corelăm cu ceea ce spun specialiștii epidemiologi, Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății și să apelăm doar la acele soluții care se conformează acestor cerințe, pentru siguranța noastra și a celor din jur.

Gabi Ralea pentru libertatea.ro:

Pentru mâini, o soluție dezinfectantă ușor de preparat este compusă din patru părți de alcool de 90% + o parte gel de aloe + câteva picaturi de ulei esențial, pentru un miros placut.

Ad placeholder
Surse din Poliție: Șefii se tem că au fost înregistrați de clan în biserică
Recomandări
Surse din Poliție: Șefii se tem că au fost înregistrați de clan în biserică
 
Ce condiții trebuie să îndeplinească un  dezinfectant eficient făcut în casă. Ce nu trebuie să folosim
Aloe Foto: Pixabay

Soluția obținută are o concentrație de alcool de 70%, ceea ce o face eficientă împotriva coronavirusului COVID-19.

Gelul de aloe (putem folosi și direct din plantă, dacă avem în casă) nu se va dizolva integral în alcool, astfel că soluția obținută nu va avea o consistență omogenă.

Totuși, explică Gabi Ralea, gelul de aloe este esențial pentru protecția mâinilor, pentru că alcoolul usucă tegumentele, dar și pentru a „îngroșa” soluția și a împiedica evaporarea rapidă a alcoolului.

Ce să nu folosim

Deși s-a vorbit despre efectul benefic al băuturilor alcoolice împotriva acestui tip de infecție, știința nu l-a confirmat, mai scrie Gabi Ralea.

Folosită adesea în soluții dezinfectante, vodka, de exemplu, nu este suficient de puternică pentru a ucide coronavirusul, câtă vreme are doar 40% alcool.

Ad placeholder
Număr fără precedent de noi cazuri COVID în România: 1.415 în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au murit
Recomandări
Număr fără precedent de noi cazuri COVID în România: 1.415 în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au murit
 

Concentrația necesară pentru a ucide virusul este de 60-70%, cam puternică pentru a fi suportată de organismul uman în vreo băutură.

Că oțetul ucide virusul este un alt mit fals cu privire la combaterea coronavirusului.

Deși este folosit cu succes în gospodărie, benefic mai ales pentru că se bazează pe compuși naturali, în cazul infecției cu noul coronavirus, eficiența oțetului nu a fost confirmată.

Gabi Ralea este fost jurnalist, în prezent blogger de bricolaj și decor. A urmat cursuri de design interior și s-a specializat în reamenajare interioară în Statele Unite ale Americii; este și autoare a unei cărți de bricolaj, cotată cu 5 stele pe Amazon.com de către cei care au cumpărat-o.


Citeşte şi:

Măsurile luate de două hipermarket-uri pentru a proteja angajații și clienții de coronavirus

La curățat spațiile verzi din Sectorul 2, fără mănuși și măști. Patronul firmei, insulte îngrozitoare la adresa jurnalistei Libertatea: „Te f**e grija de contract?”

Măsurile luate de două hipermarket-uri pentru a proteja angajații și clienții de coronavirus

Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
PARTENERI - GSP.RO
Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI