Primăria localității Valu lui Traian din județul Constanța a fost înștiințată, în urmă cu câteva zile, printr-o adresă trimisă de Primăria Arad, că localnicul Ion Faraon este mort.

La câteva zile de la mediatizarea cazului, Primăria Arad a transmis Libertății un comunicat în care explică ce s-a întâmplat de s-a ajuns într-o astfel de situație. Potrivit insituției, Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Arad n-a făcut decât să preia datele de identificare din procesul verbal emis de Poliția Municipiului Arad, în urma căruia a fost eliberat certificatul de deces.

„Actul de deces a fost întocmit de către Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Arad urmare a solicitării lucrătorilor Poliției Municipiului Arad. Aceștia au constatat că o persoană decedată în municipiul Arad, într-o clădire dezafectată, este, conform datelor furnizate de un martor, numitul Faraon Ion.

Datele de identificare din actul de deces au fost preluate din procesul verbal emis de organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Arad.

Reprezentanții Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu au competențe în stabilirea identității persoanelor decedate pe teritoriul municipiului Arad, care nu posedă acte de identitate și au obligația să întocmească actul de deces în baza documentelor furnizate de organele de anchetă”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Arad.


Citește și: VIDEO/ Urmăriți „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 29 octombrie – 4 noiembrie 2018

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.