Locuitorii din oraşul Brisbane sunt în stare de şoc după ce crima macabră a lui Marcus Peter Volke, de profesie bucătar, a ieşit la iveală. Cu o cruzime ieşită din comun, bărbatul de 28 de ani şi-a ucis logodnica, a tăiat- o în bucăţi şi apoi a început să o gătească. Mayang Prasetyo era un transsexual de 27 de ani, din Indonezia, care în trecut a lucrat ca prostituată. Potrivit presei, autorităţile au fost alertate de vecini, care au semnalat un miros neplăcut venind din locuinţa bărbatului. Când poliţiştii au bătut în uşă, acesta a reuşit să fugă şi s-a sinucis apoi tăindu-şi gâtul, pe o stradă din apropierea casei. Oamenii legii au descoperit şocaţi părţi din corpul lui Mayang, ce erau puse la fiert în oale în care se aflau diverse ierburi, acesta fiind modul în care bărbatul încerca să scape de rămăşiţele iubitei sale. Vecinii lor au spus că, de o săptămână, cei doi se tot certau. Rudele victimei sunt în stare de şoc şi au declarat că Mayang şi Volke s-au cunoscut pe un vas de croazieră, unde lucrau amândoi ca bucătari. Unii aropiaţi ai cuplului au povestit chiar că cei doi s-au căsătorit recent. Autorităţile australiene au deschis o anchetă pentru a afla ce l-a împins pe bărbat să facă această faptă îngrozitoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.