La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje speciale de intervenție, precum și șase ambulanțe. Presa locală din Olanda a relatat că cele două persoane care au murit au fost găsite în interiorul clădirii.

Pe Twitter au fost postate imagini video de la locul unde a avut loc incidentul. Imaginile surprind momentul când un bărbat, la bustul gol, trage cu arbaleta de la balcon.

Polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru a-l opri pe bărbatul care a tras. Nu se știe încă dacă el are probleme psihice sau dacă cunoștea persoanele în care a tras, întrucât autoritățile nu au oferit mai multe detalii.

Situația a fost catalogată dreptul una de nivelul GRIP 3. La nivelul GRIP 5 sunt crize majore ce implică mai multe regiuni din Țările de Jos, iar GRIP 6 se declară doar în cazul unor dezastre la nivel național. Poliția a deschis o anchetă pentru a afla toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Primarul Almelo, Arjen Gerritsen, a transmis prin Twitter că este „șocat și supărat” de incident, despre care a spus că a avut un impact mare asupra cartierului în care s-a produs. El a adăugat că mai multe informații vor fi publicate atunci când este posibil.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.