Lecția Godard. Valul, filmul, fumul

Toți uriașii colegi de frondă ai lui Godard, neliniștiții și rebelii de la sfârșitul anilor ‘50 – Claude Chabrol, François Truffaut, Alain Resnais, Claude Lelouch, Bertrand Tavernier (dau câteva nume aproape la întâmplare) – sunt personalități artistice accentuate, astfel încât Noul Val să nu se poată numi o mișcare, ci mai degrabă o stare de spirit. Fiecare dintre peliculele lor este un strigăt împotriva conformismului.

„Independența Film” a îngemănat și ne-a dăruit, în seara de 17 noiembrie, la Cinema „Elvire Popesco” (alt nume evocator) două proiecții: „Nouvelle Vague”, aparținând cineastului american Richard Linklater, a cărei premieră a avut loc anul acesta la Festivalul de la Cannes, și „À bout de souffle” (Cu sufletul la gură) debutul cinematografic din 1960 al lui Jean-Luc Godard.

Filmul lui Linklater își dorește să fie, după cum și titrează, o odă închinată cinema-ului și nemuritorilor săi. Reconstituind epoca artistică în alb-negrul consacrat de filmele ei, flanând pe marele bulevard deschis de stilul Godard, cineastul american face din fumul țigării parte a esteticii Noului Val. Totul urmărit de – à bout de souffle, cu pasiune dar și cu dulcea perspectivă a umorului fin.  

Revăzând și filmul lui Jean-Luc Godard, sentimentul este că primim, în Bucureștii acestei toamne, în era noilor tehnologii, o lecție de puritate artistică. O lecție de film nealterat de efecte speciale, realizat exclusiv cu patosul ideilor, care se ridică precum fumul țigării, dintr-un talent care arde.

„Nouvelle Vague”, filmul lui Richard Linklater, nu este deloc un „making of”, un documentar din culisele unui film, ce dezvăluie secrete de producție și arată spectatorilor cum a fost realizat. Este el însuși o operă cinematografică, un eseu despre măreția acestei arte. Un „policier” metafizic, pe urmele „policier”/ului metafizic al lui Godard – povestea despre dragoste și moarte, eternele subiecte ale artei.

O reverență specială pentru actorii lui Linklater care a câștigat cu brio pariul profesional de a interpreta doi monștri sacri – Aubry Dullin (în rolul lui Jean-Paul Belmondo) și Zoey Deutch (în rolul lui Jean Seberg). Actorul Guillaume Marbeck, care îl interpretează pe Jean-Luc Godard, izbutește să-i pătrundă „nebunia”, să-i exhibe, cu ironică detașare, „fumurile” genialității…

… Apoi, peste noi, spectatorii, s-a revărsat, tsunami-ul emoțional semnat Jean-Luc Godard, ținându-ne cu sufletul la gură, de la prima la ultima fotogramă.  

Primind acest dublu dar, darul artistic îngemănat, am plecat din sala de cinematograf cu senzația vie că Godard îmi suflă fumul acestor cuvinte: „Cinematograful nu este o artă care filmează viața – este ceva între artă și viață… Cinematograful este cea mai frumoasă trișerie din lume”.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE