În timpul dezbaterilor, deputatul AUR Bogdan Velcescu a redat de pe telefonul mobil o piesă rap cu versuri cu încărcătură politică și istorică, stârnind agitație în sală. Melodia, difuzată în plină ședință, conținea referiri la execuții, partizani, comunism și Republica Moldova, fiind percepută de mulți parlamentari drept o provocare deliberată.

După oprirea piesei, Velcescu a continuat cu un atac verbal dur la adresa inițiatorului legii, deputatul Silviu Vexler, dar și la adresa partidelor PSD, PNL, USR și UDMR, care au susținut adoptarea proiectului. Parlamentarul AUR a acuzat majoritatea de „trădarea strămoșilor” și de subordonare față de actuala guvernare.

În ciuda incidentului, Camera Deputaților a adoptat legea cu 173 de voturi pentru, 101 împotrivă și șase abțineri.

Legea, inițiată de Silviu Vexler, modifică Ordonanța de Urgență nr. 31/2002 și întărește cadrul legal privind combaterea extremismului, interzicerea organizațiilor, simbolurilor și materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid sau crime de război.

Actul normativ a avut un parcurs legislativ controversat, fiind anterior contestat atât de mai mulți parlamentari, cât și de președintele României, Nicușor Dan, care a cerut reexaminarea legii din cauza unor formulări considerate neclare. Curtea Constituțională a respins însă obiecțiile de neconstituționalitate.

Adoptarea legii a trecut astfel în plan secund față de scena din plen, unde difuzarea melodiei rap a atras atenția publică și a transformat ședința într-un moment de haos parlamentar rar întâlnit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.