Inițiative inedite în Parlament. Ce mai vor să legifereze aleșii: de la schimbarea denumirii mezelurilor, la închisoare pentru antiromânism

Comentează

Inițiative inedite în Parlament. Ce mai vor să legifereze aleșii? De la schimbarea denumirii mezelurilor și lactatelor, până la castrarea chimică a pedofililor și închisoare pentru promovarea antiromânismului, toate se află pe agenda lor.

În sesiunea parlamentară care s-a încheiat, deputații și senatorii s-au întrecut în inițiative legislative. Acestea au fost depuse la cele două Camere, dar pentru a ajunge legi, trebuie să primească votul plenului și să fie promulgate de șeful statului. Aleșii neamului s-au gândit la sănătatea românilor, la copii, la pedepsirea unor fapte, dar și la sancționarea dură a limbajului antiromânesc.

Aleșii le-au pus gând rău celor care beau alocația copiilor

Un deputat PSD vrea ca alocațiile copiilor să nu mai fie cheltuite pe băutură. Deputatul ieșean Silviu Macovei a anunțat că depune o inițiativă legislativă care să facă imposibilă cheltuirea alocației pentru copii pe alcool, țigări sau cafea. Astfel, alocația ar urma să se dea prin intermediul unor bonuri cu care se vor putea achiziționa doar produse pentru necesitățile copiilor.

Silviu Macovei spune că vrea să introducă în legea alocațiilor de stat pentru copii inclusiv “amenzi atât pentru părinți, cât și pentru comercianții care acceptă trocuri sau alte moduri de folosire a acestor bonuri valorice pentru cumpărarea de băuturi alcoolice, țigări sau cafea”.

“Este normal să cumperi pentru copil haine, rechizite sau mâncare, dar alocația nu trebuie să se mai ducă pe băutură!”, mai spune parlamentarul.

Salam de porc, crenvurşti de pui sau iaurt de capră, denumiri care ar putea dispărea de pe piață

Proiectul de lege a fost depus în Parlament de deputatul ALDE Ștefan Băişanu și se referă la denumirile privind produsele de origine animală, în special lapte, smântână sau brânză, parlamentarul atrăgând atenția că mai mult de 90% din mezelurile de pe piață conțin ca materie de bază foarte puțină carne.

Astfel, de pe etichetele produselor alimentare ar trebui să dispară denumiri precum salam de porc, crenvurşti de pui sau iaurt de capră, dacă aceste produse nu conţin cel puţin 95 la sută carne ori lapte.

Inițiatorul precizează că prin acest proiect de lege urmărește să interzică anumite practici de marketing înșelătoare pentru consumatori, care asociază, de exemplu, carnea cu produse care nu au în compoziție aproape deloc carne.

Pedofilii, castrați chimic

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a readepus în Parlament o inițiativă legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor. Două proiecte cu acest subiect au trecut, până acum, prin dezbaterea legislativă, de fiecare dată fiind respinse de cele două Camere ale Parlamentului.

Cătălin Rădulescu afirmă, în expunerea de motive la propunerea legislativă, că primul caz de castrare chimică a fost în 1944, în SUA, iar în 1996, California a devenit primul stat american care a introdus castrarea chimică drept pedeapsă pentru infracțiunile de natură sexuală, tratamentul fiind obligatoriu pentru recidiviști și pentru cei eliberați condiționat.

Pensionarii ar putea plăti amenzi mai mici, dacă încalcă legea

Pensionarii ar putea să scape cu amenzi mai mici! Doi senatori vor ca punctul-amendă să fie calculat în funcţie de venituri, nu doar în funcţie de salariul minim pe economie, cum este în prezent. Concret, să fie de 10% din punctul de pensie, adică 100 de lei. Măsura i-ar ajuta pe pensionari, care au venituri mai mici, susţin iniţiatorii. Chiar şi aşa, nu s-a făcut un calcul în privinţa impactului unei astfel de legi asupra bugetului.

Închisoare pentru cei care promovează în spațiul public idei sau doctrine antiromânești

Proiectul de lege depus la Senat de mai mulți parlamentari prevede că persoanele care promovează în spațiul public idei sau doctrine antiromânești, în orice mod, riscă închisoare între 3 luni și 3 ani, iar cei care constituie o organizație cu caracter antiromânesc, închisoare între 3 și 10 ani.

Potrivit proiectului de lege, “antiromânism" înseamnă: “percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor".

Parlamentarii USR și deputatul Robert Turcescu și-au retras semnătura, ulterior. “Trăim vremuri tulburi, în care o astfel de lege ar putea fi folosită împotrivă unor oameni de bună-credință, dar incomozi pentru cei aflați la putere. Errare humanum est sed perseverare diabolicum”, a scris Turcescu pe pagina de Facebook.

Parlamentarii vor multe zile de sărbătoare pentru români

Aleșii s-au întrecut în depunerea de inițiative pentru sărbătorirea unor zile importante pentru țară sau pentru o anumită etnie ori zonă geografică. Astfel, ei își doresc ca Iașul să devină “Capitala Istorică a României”, românii să aibă zi liberă de Înălțarea Domnului, dar și să se sărbătorească Ziua Limbii Ucrainene, pe 9 noiembrie.

Vinerea Mare a devenit deja oficial zi liberă pentru români, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Parlament în regim de urgență.

Proiectul de lege inițiat de deputați UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități a trecut de plenul Senatului și de plenul Camerei Deputaților în decurs de două săptămâni.

Și, pentru că românilor le place mâncarea, dar și distracția, aleșii s-au gândit că ar fi bine să sărbătorim Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor.  Inițial, aleșii au vrut să pună marea sărbătoare a mâncării pe 11 septembrie, când în calendarul ortodox se sărbătorește Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul; asta ar face-o potrivită pentru celebrarea vinului și gastronomiei.

Primul care a semnat pentru proiectul de lege, adoptat deja de Senat, a fost chiar președintele PSD, Liviu Dragnea.

Inițiatorii și-au dat seama apoi că 11 septembrie e destinată comemorării victimelor atentatului din SUA din 2001, astfel că au mutat data sărbătorii pe 15 septembrie.

Ulterior, un coleg de partid a schimbat nemotivat ziua, mutând-o în ultima duminică din luna octombrie. Nicio problemă, spune inițiatorul de drept, social-democratul Mihai Mohaci. “Schimbăm înapoi la 15 septembrie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
21 sept.
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
21 sept.
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
21 sept.
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21 sept.
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
Ultimele știri
21 sept.
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
21 sept.
AfD discută cu Rusia reluarea livrărilor de gaze către Germania. Un oficial al partidului s-a întâlnit cu șeful Gazprom
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21 sept.
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21 sept.
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
21 sept.
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
21 sept.
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
21 sept.
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
21 sept.
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
21 sept.
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”