Mergi direct la conținut »
Jurnalul de exil al fetei care luptă să se adapteze la viața printre străini, alături de mama ei, plecată la muncă în Alicante: „Scria că nu vrea să moară în limba spaniolă, că îi e dor de verdele ei”
Ştiri Libertatea > Ştiri > Jurnalul de exil al fetei care luptă să se adapteze la viața printre străini, alături de mama ei, plecată la muncă în Alicante: „Scria că nu vrea să moară în limba spaniolă, că îi e dor de verdele ei”

Jurnalul de exil al fetei care luptă să se adapteze la viața printre străini, alături de mama ei, plecată la muncă în Alicante: „Scria că nu vrea să moară în limba spaniolă, că îi e dor de verdele ei”

• După ani în care copiii și-au acuzat mama că a plecat în Spania și i-a traumatizat și pe ei, împărțindu-i între două țări, ei realizează acum atât sacrificiul acesteia, cât și beneficiul pe care l-a adus în viața lor amestecul celor două culturi.

• Libertatea vă prezintă azi a doua parte din povestea familiei Ursache.

• Viața Oanei Ursache și a celor doi copii ai ei, Sânziana și Mihnea, a fost un șir de veniri și de plecări, de împachetări și despachetări, de despărțiri și de revederi, de telefoane, de certuri, de plânsete și de îmbrățișări.

• În șase ani, când aveau vârste între 10 și 16 ani, Sânziana și Mihnea au încercat de 5 ori să se mute în Spania, unde locuia mama lor, dar de fiecare dată România i-a chemat înapoi.

• “Având-o pe ea în Spania și mergând la ea în vacanțe, pe noi ne-a desprins de un pattern (tipar) social foarte găunos de la noi, nu numai din Gura Humorului, ci un pattern rural românesc – inclusiv ideea asta că mama trebuie să stea acasă cu copiii, că nu trebuie să muncească”, spune Sânziana, fiica Oanei Ursache.

de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (foto) – inițiativa independentă teleleu.eu
În vara lui 2012, copiii și-au petrecut vacanța în Spania, împreună cu mama lor. Oana a încercat din nou să-i convingă să rămână.

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”
Recomandări

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”

Le-a spus că la vârsta lor, perioada de adaptare durează un an – aflase asta de la mai multe românce cu care vorbise. I-a rugat să reziste un an, pe care să-l considere de sacrificiu. A rămas doar Mihnea, care avea 12 ani. Sânziana, care avea 14 și trecea în clasa a VIII-a, s-a întors la Gura Humorului. 

“Atunci a început iadul”, descrie Oana anii de adolescență zbuciumată a fiicei sale. Sânziana a început să bea, să fumeze, să meargă la petreceri, să plece de acasă, să-și terorizeze profesorii.

Nimeni nu se mai înțelegea cu ea și se muta dintr-o casă în alta: de la tată la o pereche de bunici, apoi la alta. “Mi-am creat singură problemele”, povestește Sânziana.

Eram supărată pe toată lumea, eram o furtună. Anii aceia au fost cu prea multe schimbări și mi-era greu să mă adaptez. La școală ne puneau să memorăm ca niște idioți și am răbufnit groaznic.
Sânziana


Salvați Copiii are un număr de telefon special pentru familiile afectate de migrație:
Organizația Salvați Copiii a dezvoltat mai multe programe de suport pentru copiii cu părinți plecați în străinătate și, prin lobby și advocacy, a introdus, în 2013, în Legea 272/2004, de protecție și promovare a drepturilor copilului, o secțiune separată pentru protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. Până în present, peste 7.500 de copii şi 5.200 de adulți au beneficiat de suport educațional, psihologic și social oferit în centrele de zi ale organizației. Totodată, Salvați Copiii asigură, la nivel național, servicii gratuite de informare și consiliere psiho-socială și juridică pentru părinții și copiii afectați de migrația economică prin intermediul liniei Help-Line 0800.070.040, număr apelabil gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă și mobilă, și 031.405.30.72, număr apelabil cu tarif normal din străinătate. Mai multe, pe Copiisinguriacasa.ro.

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram
Recomandări

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram


„Era încă o dovadă a eșecului meu în maternitate”

Toată lumea o suna pe Oana să se plângă: bunicii, tatăl Sânzianei și profesorii, dintre care unii erau chiar foștii ei colegi, profesori sau studenți. “La 14 ani a preluat armura asta de șmecheroaică boschetară, ca să contrarieze pe toată lumea”, povestește Oana. “A trecut de la rochița de catifea direct la bocanci și țigări în colțul gurii”.

Renovat cu 8 milioane de lei acum un an, din bani europeni, spitalul din Eforie Sud se prăbușește peste pacienți
Recomandări

Renovat cu 8 milioane de lei acum un an, din bani europeni, spitalul din Eforie Sud se prăbușește peste pacienți

Sânziana

În Spania, Oana și fiul ei, Mihnea, locuiau lângă Granada, într-un loc poetic și pustiu. Școala era departe, iar Mihnea trebuia să meargă pe jos până la autobuz. Nu se înțelegea cu colegii de clasă și nu-i plăcea la școală.

În vacanța de Crăciun, când s-au întors la Gura Humorului, Mihnea a rămas în România. “Era încă o dovadă a eșecului meu în maternitate”, spune Oana.

La simularea pentru examenul de capacitate, Sânziana a luat note foarte mici. Problemele de la ea de la școală se agravaseră și directorul voia s-o exmatriculeze. Oana a intrat în panică: se temea că fiica ei n-o să intre la liceu.

Făcea naveta Spania-România, ca să își ajute fiica să învețe pentru examenul de capacitate

În aprilie, Oana a venit în România și a transferat-o la altă școală, deși în mai puțin de două luni urma să dea examenul de capacitate. I-a avertizat pe profesori s-o ia cu mână de fier și a început să facă naveta Spania-România. Stătea o săptămână în Spania (își aranjase orele la facultate) și trei săptămâni în România.

Sânziana și Oana pregătesc micul dejun în casa din Peligros, Spania

“Ca (Sânziana – n.r.) să-mi răspundă la salut a trebuit să scriu o carte de povești pe care s-o lansez cu surle și trâmbițe de ziua ei și ea să vină să-și dea ochii peste cap”, povestește Oana.

“Dar măcar a citit cartea aia și am început să avem cât de cât un dialog – pentru că ea nu vorbea cu mine, nu puteam să mă apropii de ea”.

„Mama n-a înțeles mesajul meu”

“Trebuie să înțelegi că plecarea aia de Crăciun n-a fost chiar amiabilă”, o întrerupe Sânziana. “Mama n-a înțeles mesajul meu: «Tu nu mă vezi cât de jos sunt acolo? Că nu pot să suport? Să respir?»”.

Erau din nou o familie aproape obișnuită. Cei doi frați erau împreună cu mama lor, Sânziana mergea la pregătire și a intrat la liceu cu 10 la matematică și 9,10 la română. Oana crede că prezența ei fizică în viața copiilor a contat enorm.

În vara aceea, le-a cumpărat copiilor bilete de avion, ca să vină în vacanță la Granada. Dar copiii n-au venit.

În loc să meargă la mama lor în Spania, Sânziana a plecat într-o tabără, iar Mihnea, crede Oana, era supărat că sora lui primește toată atenția familiei. De altfel, Mihnea i-a reproșat mamei lui că, deși el a fost mereu cuminte, lui nu i-a scris nici o carte. 

Fragment din jurnalul Sânzianei

„Dacă pleci, nu mai vreau să știu nimic de tine”

Părinți, bunici și copii trăiau suspendați între Spania și România. Fiecare plecare din Spania a copiilor îi frângea inima Oanei. Fiecare plecare din România a copiilor le frângea inima bunicilor și tatălui. Sorin îi reproșa Oanei că de fiecare dată când se întoarce acasă strică echilibrul și îi smintește pe copii.

Sânziana avea 16 ani, era în clasa IX-a la liceul din Gura Humorului, mergea la petreceri, își provoca profesorii și le chestiona cunoștințele. Testa limitele ei și ale adulților din jur. Amesteca afinata, cu palincă, cu whisky și cu bere. Citea tot ce prindea și asculta muzică. Se muta dintr-o casă în alta în kilometrul și jumătate în care trăia familia ei.

Sânziana în camera ei din Peligros, Spania

Mihnea avea 14 ani și a rugat-o pe mama lui să-l ia cu ea în Spania. Oana a fost surprinsă.

Sorin, tatăl lui, dezamăgit și furios, i-a spus fiului său: “Dacă pleci, nu mai vreau să știu nimic de tine”. Și-a cerut scuze în gară și i-a zis că e liber să stea cu cine își dorește, dar cuvintele lui răniseră deja.

De data asta, lui Mihnea i-a plăcut în Granada. Un profesor de științele naturii de la liceul iezuit i-a stârnit curiozitatea și Mihnea a început să studieze antropologia. Mergea la schi și învăța să cânte la tobe și la chitară. Se integrase, avea prieteni, devenise interesat de feminism, pentru că Oana pregătea un congres despre corpuri de femei cu 200 de participanți și o auzea mereu vorbind.

Drumul spre casă și către copii fără buletin

“În toată efervescența asta, primesc un telefon”, povestește Oana. “«Alo, mama, vino și mă ia de-aici, de la tâmpiții ăștia, nu mai suport. Nu mai pot sta nici măcar o zi»”. Sânziana avea din nou probleme la școală și era la un pas să fie exmatriculată, după ce își pusese o țigară după ureche în timp ce vorbea cu diriginta ei și îl înjurase pe profesorul de sport. 

“I-a spus de toate, cu «p» și cu morți”, povestește Oana. “Mi-au reprodus de la directoarea liceului până la profesorul de sport. Era luna mai! În iunie se termină școala, copchilu dracului, rămâi țapănă acolo și vin în iunie. «Nu, eu nu mai stau, eu nu mai termin».

Pe 20 mai urma să primesc delegațiile. Pe 14 iunie organizam o degustare de vinuri românești la Granada și vinurile nu ajunseseră. Era 10 mai și aveam doar câteva zile la dispoziție să mă duc și să mă întorc cu copchilu, cu lucrurile și cu păturica.

Mă uit la bilet de avion: infernal de scump. Mașina era în România. Tăt într-o fugă ajung la aeroport. Îmi uitasem buletinul. Încep cu minciunile: «Mi-o furat portofielu în autobuzul di Granada, sunteți niște golani, voi, spaniolilor care nu aveți grijă de turistul care vine aici. Și eu ce să fac? Nu trebuie să merg la mine acasă să-mi fac acte?».

Am vorbit cu toată lumea, de la portar la șeful poliției aeroportului. Asta cu Universitatea deschide multe uși: «Eu sunt profesoară la Universitate, ce dracu, crezi că te mint?». M-a escortat polițistul aeroportului, că n-am trecut prin porțile normale. Cum să treci un prost care n-are acte? În România, m-a așteptat iar un polițist la poarta autobuzului.

Ajung la Gura Humorului. Aveam trei zile să închei fișa matricolă a golanului de copchil, să-i fac bagajele, să-mi pregătesc mașina de drum și să-mi fac buletinul.

Mă duc la primar: «Domnu primar, nu se poati, îi treabă urjentă-urjentă». Primarul e soțul directoarei liceului. I-o fi zis femeia: «Scoati-i și pașaport, numai s-o ia pe-asta di pi capul meu».

Merg la liceu: avea 1.000 de absențe, o bestialitate. «Ce s-a întâmplat doamnelor și domnilor? Ce ați făcut aici?» «Păi, ce a făcut copilul!» «Un moment: copilul are 16 ani. Doamna dirigintă, dv. câți ani aveți? Și în învățământ câți? Păi, cum, doamnă, hăi, copchilu de 16 ani te dovedește pi matale? Apăi ce vorbă e asta?» «Păi, nu, doamna Ursache, că noi avem aici sute de elevi» «Ce note are copchilu?» Copchilu meu avea numai absențe, n-avea note.


Cifrele Ministerului Educației, duble față de cele de la Autoritatea pentru Protecția Copilului
Chiar în interiorul statului român, statisticile oficiale diferă și nu exprimă adevărata dimensiune a fenomenului copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, a observat Organizația Salvați Copiii.
Astfel, datele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) au înregistrat o creștere de la 85.000 de copii cu părinți plecați în străinătate în decembrie 2015 la peste 94.896 în decembrie 2017.
Aceste cifre sunt foarte diferite de cele de la Ministerul Educației, care a înregistrat în același an 159.038 de copii cu părinți plecați în străinătate, aproape dublu față cifrele de la ANPDCA. Statisticile de la Ministerul Educației nu includ copiii de vârstă antepreșcolară, pe cei neînscriși la școală și în abandon școlar.


Fata agnostică și profesorul de religie, cei mai buni prieteni

“Le zic: «Eu doar mâine mai pot să vin după fișa matricolă. Și cu notele astea nu pot să mă duc să înmatriculez un copil în luna mai». Cred că domnul de educație fizică și-a tăiat mâna din cot și a scris cu ea când i-a pus Sânzianei doi de 10.

Ajung în luna mai cu copchilu la liceul lui Mihnea: «Hola, știu că-i luna mai…». Noroc că avea situația cât de cât încheiată și au putut să-i preia toate notele. Îi spun directorului de la liceul iezuit: «Știți, copchilu e agnostic, îmi pare rău, atât s-a putut».

Și are Sânziana prima oră cu profesorul de religie – un călugăr. Și, în stilul ei, de față cu toți ceilalți, se ridică în picioare: «Eu sunt agnostică». Și se așteaptă ca profesorul să-i zică vreo două și ea să-i răspundă. Și profesorul: «Agnostică? Niciodată n-am avut un elev agnostic. Ce-i aia?» Sânziana începe să-i explice. «A, ce interesant, ai putea să-mi scrii un eseu despre asta?» Din momentul acela, profesorul de religie a fost prietenul ei cel mai bun”.

Oana a organizat cu succes și congresul, și degustarea de vinuri românești. Copiii au mai mers o lună la școală, apoi a venit vacanța și au plecat cu toții în România. Toamna, Oana s-a întors la Granada doar cu Sânziana – Mihnea n-a mai vrut să vină, motivând că nu și-a găsit prieteni adevărați în Spania.

Detaliu din biblioteca Oanei în casa din Peligros, Spania

De la „N-am știut să mă adaptez”, la atacuri de panică

Sânzianei i-a plăcut la liceul iezuit din Granada și a făcut eforturi să se integreze. S-a înțeles însă mai bine cu profesorii decât cu colegii. A început să facă atacuri de panică. “Mi-am dat seama că era vina mea”, spune Sânziana. “Pur și simplu n-am reușit să mă adaptez”.

Când au mers într-o excursie cu școala, Oana a condus-o pe fiica ei până la autobuz. Nici un coleg n-a salutat-o și n-a venit s-o pupe pe Sânziana, așa cum obișnuiesc să facă spaniolii când se întâlnesc.

Când elevii s-au urcat în autocar, nimeni nu s-a așezat lângă Sânziana. Locul a fost ocupat de profesorul care-i însoțea.

“Am fost la parcul de distracții”, povestește Sânziana. “Și eu n-am putut să mă distrez. La parcul de distracții te duci cu gașca și eu nu aveam o gașcă. Toți mă evitau pentru că eram stranie. N-am știut să mă adaptez”.

Sânziana în casa Oanei din Peligros, Spania

Sânziana a intrat în depresie. “Nu putea să se apropie de școală”, povestește Oana. “Mergeam cu ea, deși locuiam la trei pași de școală. Când intram pe strada cu școala, i se făcea rău, începea să vomite. Ne așezam pe o bancă, stăteam puțin și după aceea trebuia să ne întoarcem acasă”.

Jurnalul de exil

Profesorii i-au propus să învețe de acasă și să-și dea doar examenele la școală. Sânziana n-a vrut, pentru că nu mai putea fizic să intre în clădirea școlii, deși profesorii i-au promis că n-o să se întâlnească cu colegii ei. “Asta m-a omorât psihic: că n-am putut să mă adaptez, deși oamenii ăia erau așa de mișto”, spune Sânziana. “A fost cel mai colosal efort din partea mea și am pierdut bătălia cu sistemul perfect”.

Oana și fiica ei, Sânziana, se pregătesc să meargă în Granada, la sărbătoarea orașului. Oana s-a îmbrăcat în „traje de gitana“

“Era dezastru pe toate planurile”, povestește Oana. “Și, la un moment dat, găsesc un jurnal în camera ei – copilul striga în toate desenele, în toate picturile pe care le făcea. Era un jurnal de exil în care scria că nu vrea să moară în limba spaniolă, că îi e dor de verdele ei (în Granada, Comunitatea Andaluzia, e foarte puțină vegetație), că stă zidită într-o cultură și o limbă în care nu se regăsește. A doua zi i-am spus: «E evident că trebuie să pleci acasă» și i-am luat bilet de autobuz”.

„Aici nu mai vine nimeni, de aici nu mai pleacă nimeni”

“Și a plecat copchilu. Din nou! Dintre toate, plecarea asta m-a terminat cel mai tare. Și atunci am zis: «Gata. Aici nu mai vine nimeni, de aici nu mai pleacă nimeni». Nu puteau în patru ani de liceu să vină de cinci ori și să plece de șase. Cumva, mi-am asumat chestia asta, am văzut că au crescut bine și în lipsa mea.

M-am simțit mult timp vinovată. Acum mă enervează că am pierdut lucruri și nu mai pot ieși din asta. N-am fost acolo să le zic: «Suflă-ți mucii», «Ai grijă cum te îmbraci». Am pierdut niște chestii de la copiii mei și alții n-o să mai am. Dar am fost dispusă să mă întorc, m-am întors, nu mi-a fost bine. Ce puteam să mai fac?”.

Detaliu din camera în care a stat Sânziana anul acesta, când a venit în Granada, la mama ei, cu o bursă Erasmus

„Fără mama, familia noastră n-ar fi supraviețuit”

Sânziana are astăzi 21 de ani și este studentă în anul III la Facultatea de Litere din Suceava, secția de română-italiană. Mihnea are 19 ani, tocmai și-a dat bacalaureatul și se pregătește de admitere la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Oana are 49 de ani și predă limba română la Universitatea din Granada, unde a inițiat și coordonează un atelier de traduceri.

Anul acesta, Sânziana a venit în Granada cu o bursă Erasmus și a stat cinci luni împreună cu mama ei. Noi le-am cunoscut pe cele două, mamă și fiică, în Peligros, o mică localitate aflată la câțiva kilometri de Granada, unde locuiesc Oana și partenerul ei, Miguel Ángel.

Oana și partenerul ei, Miguel Ángel, la o coridă în Granada, în timpul sărbătorii orașului.

În ultimii ani, Oana a organizat în Spania mai multe evenimente de promovare a limbii și culturii române – expoziții, concerte, lansări de carte, proiecții de film – și a tradus literatură română în spaniolă. A devenit interesată de mișcarea feministă, a scris articole, a organizat și a participat la congrese despre feminism.

„Mama se simte vinovată”

Mihnea nu i-a reproșat niciodată mamei sale că a plecat din țară, dar Sânziana a făcut-o de câteva ori și acum regretă. “Mama se simte vinovată”, spune ea. “Nu acceptă că a făcut ceea ce a trebuit. Noi urma să trăim niște ani foarte grei. Venise criza, salariile erau mici, prețurile mari. Fără mama, familia noastră n-ar fi supraviețuit. Pentru că ea era în Spania, noi am avut această plasă de siguranță financiară”.

Înainte să plece mama, noi făceam foamea două săptămâni pe lună. Și îmi amintesc că noi eram chiar boieri față de alți colegi de clasă de-ai mei sau vecini.

Iar după aceea, crescând, mi-am dat seama că noi, având-o pe ea în Spania și mergând la ea în vacanțe, pe noi ne-a desprins de un pattern (tipar) social foarte găunos de la noi, nu numai din Gura Humorului, ci un pattern rural românesc – inclusiv ideea asta că mama trebuie să stea acasă cu copiii, că nu trebuie să muncească. Ruperea acestei idei m-a făcut să deschid ochii că nu asta trebuie să fac, să stau acasă cu copiii.

Mama se bate cu pumnii în piept că viața mea ar fi fost diferită dacă eram cu ea. Că n-aș mai fi avut această dublă personalitate care pe ea o omoară. Dar mama n-ar fi făcut niciodată în țară câte a făcut în Spania. Ar fi fost încă o profă, iar noi am fi fost încă niște săraci din România”.

Detaliu în camera Sânzianei din Peligros, Spania

*

Proiect susținut de TransferGo, în campania #MIRUNAÎNȚELEGE, desfășurată în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii. TransferGo sprijină programul “Copii singuri Acasă” al organizației Salvați Copiii și facilitează donațiile pentru orele de consiliere psihologică necesare copiilor prin intermediul platformei sale.

Citește și:

Prima parte:
Zbuciumul unei familii ai cărei copii au crescut între Spania și România: „M-am transformat într-o mamă fără trăsături pe chip”


Ospătar în România, patron de restaurant în Spania! Povestea unuia dintre cei 3,5 milioane de români din diaspora

„Mai sunt români în România?” Întrebarea vine de la o familie de emigranți în Spania și e pusă fără aroganță, cu dor de țară

«Busco trabajo» – Caut de muncă: povestea unui român care a avut 15 meserii de când s-a mutat în Spania

VIDEO/ „Cel mai mare câștig al plecării din țară suntem noi”, spun Andrei și Valentina, după 8 ani de când au emigrat la Barcelona, lăsându-și joburile din publicitate

„De ce nu mă întorc în România”. Povestea unei românce plecate de opt ani în Spania care vrea să renunțe la cetățenia română după ce și-a găsit unchiul legat de pat în spital!

Cum sărbătoresc Paștele românii din Spania care vorbesc cu copiii în limba română, iar aceștia le răspund în castellano

Drama românilor plecați să muncească în Spania: „Noi le vorbim copiilor română și ei ne răspund în castellano”

Cum cresc copiii români născuți în diaspora! Părinții ciocnesc ouă, dar tinerii se uită la alegerile generale din Spania și se tem de partidul Vox, de extremă dreapta

Cum explică un român ajuns politician în Spania alegerea sa: se săturase de corupție! „Am vrut mai mult pentru viața mea”

La o Biserică Ortodoxă din Spania, “Tatăl Nostru” se rostește și în română, și în spaniolă. Părintele Ioniță a înființat echipă de fotbal, îi laudă pe compatrioții lui care muncesc, e supărat pe cei care „au stricat tot”, dar i-a vizitat la pușcărie

FOTOREPORTAJ/ Românii din două localități spaniole se întâlnesc duminica să joace fotbal. Sărbătoresc victoria cu mici, cabanoși, bere iberică și țuică de Pitești!

Close
Închide
  Close