La o Biserică Ortodoxă din Spania, “Tatăl Nostru” se rostește și în română, și în spaniolă. Părintele Ioniță a înființat echipă de fotbal, îi laudă pe compatrioții lui care muncesc, e supărat pe cei care „au stricat tot”, dar i-a vizitat la pușcărie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
• Jurnaliștii Teleleu.eu Elena Stancu și Cosmin Bumbuț continuă seria de reportaje despre Castellón de la Plana, un oraș spaniol de la malul Mării Mediterane, unde trăiește o comunitate de 14.000 de români. Jurnaliștii au petrecut o lună și jumătate alături de ei.
Cuprins:
- «Sate întregi din Dâmbovița s-au mutat în Spania»
- «Tatăl nostru» se spune și în română, și în spaniolă
- Preotul care a înființat o echipă de fotbal
- Învățătoarea care lucrează în Spania tot într-o școală, dar la curățenie
- «De când ați venit voi, românii, s-a stricat totul»
- «În 10 ani, românii de aici au muncit cât pentru 30 de ani»
• Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae din Castellón de la Plana nu e doar un loc pentru rugăciune, ci și un spațiu în care românii se simt mai aproape de casă. Unii dintre ei poartă la slujbă costume populare.
• Lucía Măguț, o fată de 12 ani născută în Spania, poartă la biserică un costum tradițional din Țara Lăpușului, de unde vine mama ei.
• Preotul Nicolae Ioniță a înființat o echipă de fotbal a bisericii. Pe de o parte, popa îi critică pe români pentru că au adus cu ei obiceiurile proaste din România, pe de alta, îi admiră: “În 10 ani, românii de aici au muncit cât pentru 30 de ani”.
de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (foto)
Biserica românească de pe Calle San Roque în Castellón de la Plana e deja plină, duminică dimineața, la ora 10.00, iar lumea continuă să sosească. Unii vin direct de la lucru, cum e Liliana Glodeanu, care are grijă de o femeie în vârstă. Alții, cum e Florin Rezban, care are o carmangerie în Burriana, și-au închis afacerile sau au lăsat pe cineva în locul lor. Florin și soția lui, Monica, merg cu rândul la slujbă: o duminică unul, o duminică celălalt.
Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae nu e doar un loc pentru rugăciune, ci un spațiu în care românii din Castellón se întâlnesc, află informații despre locuri de muncă sau despre birocrație, își duc copiii sâmbăta la cursuri de limba română, își pomenesc morții și împart colivă, cântă în cor și se simt mai aproape de casă.
Deși majoritatea românilor din Castellón au venit în Spania la începutul anilor 2000, încă spun “acasă” atunci când vorbesc despre România.
«Sate întregi din Dâmbovița s-au mutat în Spania»
În biserică încap vreo 100 de persoane și cei care au venit mai târziu ascultă slujba la boxa din curte. George Stroilescu bate toaca, iar loviturile ritmice sunt acoperite de zgomotul de fiesta de pe stradă. Localnicii din Castellón sărbătoresc zilele orașului cu muzică, petarde și o paradă care trece chiar prin fața bisericii, pe Calle San Roque.
George Stroilescu, 42 de ani, a plecat din România în 2004. S-a dus întâi în Germania, unde a lucrat doi ani în construcții, apoi a venit în Spania. E din Moreni, județul Dâmbovița, la fel ca mulți alți români din Castellón, care ne-au spus că “sate întregi din Dâmbovița s-au mutat în Spania”. George lucrează de șapte ani ca șofer pe motostivuitor, iar duminica face parte din corul bisericii.
Unii dintre românii care participă la slujbă poartă costume populare, cum e Maria Măguț, care are 47 de ani și e din Târgu Lăpuș. Maria trăiește de 17 ani în Castellón și lucrează la curățenie. Duminica vine la biserică împreună cu fiica ei de 12 ani, născută în Spania, pe care o cheamă Lucía și poartă un costum popular din Țara Lăpușului.
«Tatăl nostru» se spune și în română, și în spaniolă
Preotul Nicolae Ioniță se roagă pentru poporul român de pretutindeni și pentru poporul spaniol, iar “Tatăl nostru” se spune și în română, și în spaniolă. În biserică s-au amestecat români din toate colțurile țării și de toate vârstele. Câteva femei dau de pomană pachete cu eugenii, chifle și brânză topită. Bătrânele poartă șorțuri și au părul acoperit cu baticuri, iar imaginea lor mă face să uit că sunt la 3.000 de kilometri distanță de România.
Preotul Nicolae Ioniță a venit în Spania în 2009, atunci când cel care a înființat parohia din comunitatea Castellón de la Plana s-a îmbolnăvit și a murit. Nicolae Ioniță avea 42 de ani, slujea la Catedrala Sf. Nicolae din Tulcea, era profesor la Facultatea de Teologie din Constanța și director la Seminarul Teologic din Tulcea.
Nu s-ar fi gândit niciodată că o să-și mute viața și familia în Spania, dar mai mulți înalți ai Bisericii Ortodoxe l-au convins că românii din Castellón au nevoie de el. Familia i-a fost alături, deși pentru soția și fiica lui plecarea din România n-a fost ușoară: fiica lui avea 15 ani, abia intrase la liceu și s-a rupt greu de prietenii ei, iar soția lui, Mihaela Ioniță, era juristă și nu și-a găsit de lucru în același domeniu în Spania.
Preotul care a înființat o echipă de fotbal
Hramul parohiei din Castellón de la Plana e Nicolae, la fel ca numele său și ca hramul Catedralei din Tulcea, unde a slujit înainte să vină în Spania, așa că s-a gândit că e un semn. S-a apropiat de comunitatea de români din Castellón, a învățat spaniola, a înființat o echipă de fotbal și a început să caute o biserică.
Timp de 13 ani, biserica românească din Castellón a funcționat la parterul unui bloc, într-un fost centru comercial. Preotul Nicolae Ioniță a închiriat o biserică nefolosită de Biserica Catolică spaniolă. Clădirea în care nu se mai ținuse nici o slujbă de 60 de ani era depozit de haine pentru organizația Caritas, iar preotul a adus mobilier ortodox din țară și a restaurat-o cu ajutorul românilor. Din 2012, slujbele se țin în mica biserică de pe Calle San Roque.
Învățătoarea care lucrează în Spania tot într-o școală, dar la curățenie
În fiecare sâmbătă, de la 11.00 la 13.00, la Biserica Sf. Nicolae de la Plana se fac cursuri de istorie, geografie, religie, limbă și literatură română pentru copiii românilor care trăiesc în Castellón. La grupa mică (între 3 și 7 ani) predă învățătoarea Mihaela Tomescu, iar la grupele mijlocie și mare (între 7 și 10 ani și peste 10 ani), învățătoarea Eostina Abrinei. Ambele sunt voluntare și au fost învățătoare în România.
Mihaela Tomescu nu mai lucrează de când a venit în Spania împreună cu soțul ei. Învățătoarea Eostina Abrinei, 47 de ani, e angajată la o școală particulară din Castellón de la Plana - dar nu ca învățătoare, ci la curățenie. De șapte ani, face voluntariat în fiecare sâmbătă la Biserica Sf. Nicolae, ca să nu uite care e, de fapt, meseria ei.
Eostina Abrinei nu și-a găsit de lucru în Bacău ca învățătoare, așa că a lucrat mai mulți ani ca educatoare la o grădiniță. Avea o clasă de 37 de copii de 3 ani și un salariu de 800 de lei (8 milioane înainte de denominare) din care nu reușea să se descurce. Soțul ei era măcelar și cele două salarii nu le ajungeau să-și crească fetița, care avea atunci 3 ani.
Învățătoarea Eostina Abrinei s-a născut într-o familie modestă, cu 12 copii din județul Bacău. A mers la școală și a crezut că așa o să scape de sărăcie, dar viața ei n-a fost cu mult mai bună nici după ce și-a găsit de lucru.
“Profesorii din țară nu se lovesc doar de situația salarială”, spune Eostina Abrinei. “Nu aveam material didactic, trebuia să-mi fac singură planșe și să am grijă de 37 de copii de 3 ani. Cel mai greu era la începutul anului școlar: unul vrea la baie, altul plânge. Aici, în Spania, o educatoare are mai mulți asistenți care o ajută, nu e singură cu 37 de copii”.
A lucrat 16 ani în învățământ, până în 2006, când s-a hotărât să plece din țară. Nu și-a căutat de lucru ca învățătoare în Spania, pentru că în Castellón se predă în valenciană, o limbă pe care n-o stăpânește, iar Eostina Abrinei spune că părinții spanioli nu vor cadre didactice de altă naționalitate.
Acum, Eostina face curățenie într-o școală, unde muncește cinci ore pe zi și câștigă 600 de euro, iar soțul ei lucrează la întreținere în aceeași școală. Fiica lor, care are acum 16 ani, nu-și poate imagina viața în altă parte decât în Spania, deși familia și-a construit o casă mare în orașul Bacău.
“Eu m-aș întoarce acasă, dar fetița dacă o iau de aici și o duc în România am distrus-o”, spune Eostina. “Ne-a zis să nu facem casă, că ea n-are să stea acolo. E doar o investiție: când om fi bătrâni o să mergem acolo în vacanțe, că acolo avem părinții și frații, toată familia”.
Cele două învățătoare spun că elevii lor vorbesc și scriu cu dificultate în limba română. În timpul cursurilor la care participăm, copiii amestecă spaniola cu româna, iar în pauză vorbesc între ei doar în spaniolă.
«De când ați venit voi, românii, s-a stricat totul»
Românii îl caută pe preotul Nicolae Ioniță atunci când au necazuri: rămân fără loc de muncă și fără bani, se îmbolnăvesc și îmbătrânesc în Spania, unde au lucrat ani întregi la negru și nu au o pensie pe care să se bazeze. Cele mai mari drame sunt atunci când un român moare în Spania și familia n-are bani să-l repatrieze. Preotul îi sfătuiește pe toți să-și facă asigurări de viață, care costă câțiva euro pe lună, dar mulți îi răspund: “Da’ ce, părinte, crezi că mor acuma?”.
Cei mai mulți dintre românii care trăiesc astăzi în Castellón de la Plana nu s-au îmbogățit, dar au scăpat de sărăcia din România și de grija zilei de mâine, spune preotul Nicolae Ioniță. Femeile lucrează la curățenie sau îngrijesc persoane în vârstă și câștigă între 800 și 1.000 de euro pe lună. Bărbații care lucrează în construcții câștigă între 1.000 și 1.300 de euro pe lună.
Unii visează să se întoarcă într-o zi în România - mai ales cei care și-au ridicat case în satele sau în orașele din care au plecat. “Am cazuri care s-au întors în România să-și deschidă o afacere și au venit înapoi după trei luni”, spune preotul. “În România au fost buzunăriți de la prima cerere pe care au făcut-o: banii pe care-i aveau pentru afacere s-au dus la directorul X, la agentul Y, la biroul nu știu care și au venit înapoi și nici c-o să se mai întoarcă vreodată”.
Mai mulți români care au baruri, restaurante sau aprozare în Castellón ne-au spus că “în Spania îți deschizi firma într-o zi”. Autoritățile spaniole îi încurajează pe micii antreprenori care dezvoltă economia locală și creează locuri de muncă. Majoritatea acestor “negocios” sunt deschise în Castellón de imigranți - români, cubanezi, marocani - care sunt dispuși să lucreze de dimineața până seara.
Preotul Nicolae Ioniță e mâhnit că o parte dintre românii care trăiesc în Castellón au adus cu ei obiceiurile proaste din România. “De ani ești aici și chiar nu poți să culegi lucruri care-ți sunt de folos și să lași în spate balastul?”, spune el. “Vreți să recunoașteți români pe stradă? Eu vă spun de la 1.000 de metri de unde vine, deși e aici de 15 ani. Vorbește la telefon: «Da, fă! Sigur, fă! E, cum să nu! Da, am luat. Să vezi ce-i fac dacă mă întâlnesc». Și toți trec pe lângă el și se dau la o parte - îl lasă să vorbească și să urle pe stradă. Pe mine mă ucide chestia asta”.
“Spaniolii sunt primitori, calzi, deschiși, iar noi suntem cei care le-am călcat în picioare toate așteptările”, spune preotul. “Au venit românii și au bătut la ușă: «Îmi caut de muncă». «Da, uite cheile de la casă, te rog să-mi faci curat până mă întorc diseară». Ia închipuiți-vă ce s-a-ntâmplat... De când au venit românii, aici nu se mai lasă la ușă sticla cu lapte sau banii sub butelie pentru cel care le schimbă”.
Până de curând, preotul mergea lunar să-i viziteze pe cei 38-40 de români închiși în penitenciarul din Castellón de la Plana (în prezent nu i se mai dă voie din motive legate de securitate).
«În 10 ani, românii de aici au muncit cât pentru 30 de ani»
Preotul spune că aceste întâmplări, care nu sunt definitorii pentru românii din Spania, ne-au construit o reputație care acum ne urmărește. “Nu toți au făcut asta, dar normal că ți se reproșează ție, care care ești harnic, politicos și-ți vezi de treabă: «Voi, românii, de când ați venit, s-a stricat totul»”.
Pe de altă parte, mulți români sunt exploatați la locul de muncă, spune preotul Nicolae Ioniță. “Patronul vine și-i verifică: «Ai făcut chestia asta de la ora de la ora de? N-ai făcut-o, te-am dat afară». Îi vezi cum vin obosiți, sunt rupți de muncă, vorbesc singuri pe stradă. De dimineața până seara muncesc, de-abia așteaptă să vină sâmbăta, dacă sâmbăta o au liberă. Dacă nu, duminica, dacă duminica o au liberă. În 10 ani, românii de aici au muncit cât pentru 30 de ani”.
Galerie foto
Citește și:
