FRA a interogat pentru realizarea studiului, în anul 2019, 35.000 de persoane din Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Macedonia de Nord pentru a afla care este percepţia lor asupra infracţionalităţii, securităţii şi drepturilor victimelor.

Tinerele femei în special evită diferite locuri, temându-se pentru securitatea lor. Aceasta este o chestiune importantă în termeni de egalitate, întrucât demonstrează că ele nu pot utiliza spaţiile publice în aceeaşi manieră ca bărbaţii.

Sami Nevala, autorul studiului, pentru AFP:

Spre deosebire de majoritatea covârșitoare a tinerelor femei care se tem să meargă singure în unele locuri pe motivul atacurilor, doar 58% dintre bărbații din aceeași categorie de vârstă susțin că procedează la fel.

Studiul mai arată că peste 22 de milioane de persoane sunt atacate fizic în fiecare an în Uniunea Europeană şi că 110 milioane sunt ţinta hărţuirii.

Studiul mai indică o altă concluzie. Aproape 41% dintre persoanele intervievate au declarat că au fost hărţuite în ultimii cinci ani, iar 29% s-au confruntat cu asemenea incidente în anul precedent.

FRA defineşte hărţuire drept insulte sau ameninţări adresate în persoană sau online. Agenția europeană le-a cerut ţărilor membre să se concentreze pe categoriile care au fost victimele violenței într-un procent mai ridicat decât media, inclusiv tineri, persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice şi membri ai comunităţii LGBT.

Foto: Shutterstock

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI