„Mi-ar plăcea (n.r. să particip), dar abia pot ține un băț cu mâna asta. Există anumite afecțiuni fizice care mă împiedică”, a transmis artistul, ajuns la 70 de ani.

Chiar dacă nu mai poate bate la tobă, el va fi alături de Genesis pentru a cânta.

„Sunt un pic provocat fizic, ceea ce este foarte frustrant, pentru că mi-ar plăcea să fiu acolo sus cu fiul meu”, a explicat Phil Collins.

Odată ce acest turneu, deja întârziat de pandemia de coronavirus, va fi încheiat, Phil Collins spune că nu știe dacă va mai putea fi alături de Genesis.

„Suntem cu toții bărbați cu o anumită vârstă și cred că într-o oarecare măsură ne apropiem de final”, a spus el. „Cred că da (n.r. este finalul) pentru mine, nu știu dacă mai vreau să fiu pe drumuri”.

Collins a avut o serie de fracturi de-a lungul anilor și în 2015 a suferit o intervenție chirurgicală la spate, care l-a lăsat cu leziuni ale nervilor. În 2017 a căzut și a fost nevoit să folosească un baston pentru a se deplasa sau un scaun cu rotile.

Citeşte şi:

139 de cetățeni afgani, evacuați din Afganistan în urma demersurilor MAE, au ajuns în România

Bulgaria intră în zona roșie. Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată

Florela-Antonela Ghiță, noul prefect al Bucureștiului după demiterea lui Alin Stoica

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Observatornews.ro
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți