Acesta a mai spus că a achitat peste 14 milioane de lei din cele 18 de la preluarea mandatului. 500.000 de lei din această sumă reprezintă cheltuieli de judecată.

„Primăria a plătit deja (în mandatul său – n.r.) 14 milioane de lei despăgubiri şi cheltuieli de judecată în procese pierdute şi mai avem peste 3,7 milioane de lei de achitat. Deci, total, în acest an sunt 18 milioane de lei din cauza proceselor pierdute, ceea ce mi se pare o sumă mult prea mare. E clar că o primărie este dată în judecată pentru tot felul de probleme, avem în jur de 2.500 de procese pe rol, dar 18 milioane de lei într-un singur an este mult prea mult pentru a fi acceptabil”, a declarat Dominic Fritz, în cadrul unei conferințe de presă.

Edilul mai precizează că este nevoie de o altă strategie juridică, astfel încât aparatul de specialitate să nu mai facă atâtea greşeli în materie de procese, dar şi pentru a se apăra mai bine în instanţă, în vederea reducerii proceselor pierdute.

Sute de procese au fost pierdute în acest an de Primăria Timișoara, care s-a judecat cu diverse firme, cu persoane fizice şi cu angajaţi ai primăriei.

„De exemplu, la Direcţia de Asistenţă Socială, unde fosta directoare a dat în judecată Primăria (pentru că a fost schimbată din funcţie – n.r.), a câştigat procesul şi are de primit câteva sute de mii de lei”, a detaliat Fritz.

Un alt proces pierdut al instituției este cel în care Primăria Timișoara are de plătit daune de 100.000 de euro în cazul unei persoane peste care a căzut un copac în Grădina Zoo din localitate și care a decedat.

„Suma aceasta îmi arată o lipsă sistematică de respect pentru lege pentru că, dacă pierzi procese în valoare de 18 milioane de lei într-un singur an, aceasta spune ceva despre respectul tău pentru legalitate. Aceasta este o parte din moştenirea vechii administraţii, dar se va schimba. Procesele pe care le vom pierde anul viitor vor fi tot procese care s-au pierdut în fosta administraţie. Aici poate găsim şi o parte din răspunsul la întrebarea de ce primăria nu are bani să-şi plătească facturile”, a punctat Fritz.

Citeşte şi:

5 subiecte fierbinți ale zilei: de la Șoșoacă la vaccinarea lui Iohannis

Antrenorul de volei din Medgidia care și-a hărțuit elevele mai mulți ani, trimis în judecată pentru pornografie infantilă și șantaj

Defectele strategiei UE pentru vaccinarea COVID. Statele membre, inclusiv România, nu vor avea suficiente doze pentru a controla pandemia înainte de toamna lui 2021

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj nimicitor pentru Reghe: “Dacă m-aş fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministru”
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021