Mergi direct la conținut »
Fiul lui Radu Mazăre, din Madagascar, despre extrădarea tatălui său: "Poate să dureze. A depus o cerere la ONU, care îi oferă protecție și statut de azilant"
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Fiul lui Radu Mazăre, din Madagascar, despre extrădarea tatălui său: "Poate să dureze. A depus o cerere la ONU, care îi oferă protecție și statut de azilant"

Fiul lui Radu Mazăre, din Madagascar, despre extrădarea tatălui său: „Poate să dureze. A depus o cerere la ONU, care îi oferă protecție și statut de azilant”

Răducu Mazăre (25 de ani), fiul lui Radu Mazăre (51 de ani), a dezvăluit la România TV că tatăl său se află în centrul de detenție pentru cei care urmează să fie extrădati. Tânărul a povestit și cum a fost prins tatăl său, dar și în ce condiții este închis acum.

De Dragoș Tănase,

„Sunt în Antananarivo, îl vizitez pe tata zilnic, îi duc de mâncare. Este în centrul de detenție pentru pentru cei care urmează să fie extrădați de aici. Multe nu are ce să facă, stă, îi ducem de mâncare și mai vorbim cu el. Doarme pe o saltea de burete, merge la o baie comună, nu trebuie să îi plângem de milă, suntem căliți. A trecut prin multe. Este bine cu moralul, fizic. (…) Mi-a cerut cărți și i-am dus ce citeam eu. O revistă Lumea care apare lunar, luată de mine, Patimile lui Hristos. Cred că îi sunt de ajuns”, a declarat fiul lui Mazăre, la România TV.

Așteptăm să se demareze procedurile. Ascultăm în legătură cu trimiterea avionului, însă nu este așa simplu, se trimit documentele din România, se intră pe o procedură judiciară internațională. Dosarul trebuie să ajungă la judecători. să fie judecat, poate să dureze, aici în Madagascar trăim într-o țara democrată”

Băiatul fostului primar al Constanței a spus, pentru sursa citată, și cum a fost reținut Radu Mazăre.

„Era pe aeroport să plece și a venit un anume comisar și i-a spus să meargă cu el, fără să îi arate o hârtie. La dus la Secție, în Antananarivo. El pleca în Diego Suarez, în nord, unde are terenul și unde a stat până acum, a precizat Răducu.

Tot el a explicat că cei în Madagascar nu au o lege pentru azilanți, dar a depus la Organizația Națiunilor Unite (ONU) și este înregistrat acolo.

„Nu ne-am așteptat să se întâmple ce s-a întâmplat. Această cerere la ONU îi oferă protecție și statut de azilant, însă lucrurile nefiind bătute în cuie aici, nu au interpretat în sensul pozitiv și l-au reținut. Nu mă pricep la franceză, dar va pot trimite o declarație a avocatului de aici în care spune de abuzurile făcute în reținerea lui. Așteptăm să vina documentele din România, care vor demara procedura judiciară. Să vina răspuns de la ONU, sperăm să fie în avantajul lui”, a spus Mazăre jr.

Radu Mazăre a fost arestat, miercurea trecută, în Madagascar.

Angajații lui Radu Mazăre din Madagascar au aflat de la reporterii Libertatea că patronul lor a fost arestat.

Zilele trecute, Ministerul Justiției a cerut oficial extrădarea lui Radu Mazăre. Dosarul de 600 de pagini a fost trimis în Madagascar.

„Autoritătile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Politienească Internatională, faptul că un cetătean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile”, a anunțat Poliția Romană.

Poliția Romană a sesizat Curtea de Apel București cu privire la arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar. Curtea de Apel București a analizat dacă sunt întrunite condițiile extrădării, iar, după aceea, instanță va informă Ministerul Justiției, care o să trimită către Madagascar cererea de extrădare. Ulterior, autoritătile de acolo se vor pronunța cu privire la acestă cerere.

Fostul primar al Constanței este urmărit internațional și are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedări ilegale de plajele în Constanța.

Am fi avut dreptul la o opțiune. PAH despre cum ne izbim de același tip de politicieni
Recomandări

Am fi avut dreptul la o opțiune. PAH despre cum ne izbim de același tip de politicieni

Într-o altă cauză, cunoscută ca ”dosar Polaris”, Radu Mazăre a primit, pe 3 mai, o pedeapsă de 9 ani și 10 luni de închisoare. Sentința dată de instanța supremă în dosarul Polaris nu este definitivă și a fost deja contestată, o decizie definitivă urmând să fie dată de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acuzația lui Mazăre din acest dosar este de luare de mită şi abuz în serviciu, pentru că a oferit discreţionar un contract firmei de salubritate Polaris.

FOTO: OK Magazine


Citește și:

Cum poate fi extrădat Radu Mazăre din Madagascar. Șansele fostului primar de a rămâne în statul din Oceanul Indian

Iubita lui Radu Mazăre, audiată de polițiștii din Madagascar. Cine este Roxana Valentina Mihalache

Consulul onorific al Madagascarului, despre extrădarea lui Radu Mazăre: „Poate fi rezolvată ușor, dacă autoritățile de la București vor dori acest lucru”

Ana Birchall, despre extrădarea lui Radu Mazăre: Am primit documentele necesare pentru a solicita extrădarea din Madagascar


 

Close
Închide
  Close